“Școala noastră a rămas o adevărată Alma Mater a învățământului sucevean”
Interviu cu directorul CN “Ștefan cel Mare”, prof. DAN POPESCU Colegiul Național “Ștefan cel Mare” împlinește
Interviu cu directorul CN “Ștefan cel Mare”, prof. DAN POPESCU Colegiul Național “Ștefan cel Mare” împlinește
Fam. Popescu e o fam. de români. El (pensionat anticipat), ea (cu renumerație de stat, adică mică), o fată (elevă de liceu), un băiat (absolvent 2 fac. + un masterat; taximetrist la patron), bunică (bolnavă, sub tratament), purcea, mâță și câne. Într-o zi se trezesc c-a dat criza peste ei.Citeşte
După negocierile de marți cu ministrul educației, federațiile și-au păstrat decizia de a intra în grevă generală pe 31 mai > Lor li se va alătura și Sanitas, în spirit de solidaritate > De cealaltă parte, ministrul educației promite părinților că va lua măsuri ca anul școlar și bacalaureatul săCiteşte
Cadrele medicale cu studii medii amenință cu greva în caz că direcția decide să nu mai lucreze în program de 12 ore cu 24 > Pentru ziua de mâine, ele spun că ar putea lăsa bolnavii fără asistență Asistentele și infirmierele Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou”, circa 500Citeşte
Locuințele ANL din municipiul Câmpulung Moldovenesc au fost afectate de perioada ploioasă. Apa a pătruns în subsoluri, din cauza ridicării nivelului pânzei freatice din zona Bunești, dar autoritățile câmpulungene spun că este doar un incident neprevăzut, nu un defect din construcție și că se iau măsuri pentru ca astfel deCiteşte
În seara zilei de 20.01.2010, la ora 22.30, din fața barului Bistro situat pe strada Piața Unirii din Rădăuți, un anume Iulian Marin Moroșan, de 19 ani, localnic, sustrăgea un autoturism, marca Rover 75,
Pentru ultimele 3 luni ale lui 2010 mai rămân doar 191.600 de lei Bugetul municipal este rectificat cu suma de 2,54 milioane lei, demers justificat de alocarea sumei respective de la centru, potrivit prevederilor HG nr. 369/2010 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat finanțate din bugetele locale, peCiteşte
Primăria vine în contul acestora cu un total de 47.810 lei Aleșii locali intenționează să aprobe, în ședința ordinară de astăzi, facilități financiare pentru familiile sau persoanele singure nevoiașe, care nu își pot onora partea lor de contribuție la programul de creștere a
Un număr de 51 de familii sucevene pot scăpa de majorările de întârziere la plata serviciilor de încălzire și apă caldă. Aceasta dacă plenul aleșilor locali va fi de acord cu anularea penalităților aferente debitelor achitate la zi către asociațiile de proprietari și reprezentând contravaloarea facturilor la consumul de energieCiteşte
O nouă centrală de cogenerare de înaltă eficiență, dimensionată pe necesarul real de căldură al Sucevei, ar urma să fie dată în funcțiune în maxim 3 ani de zile Aleșii locali suceveni vor analiza, în ședința ordinară de astăzi, strategia de dezvoltare și eficientizare a societății comerciale Termica prin atragereaCiteşte
Comentarii