D’ale politicii (63)
– Un dicționar… alternativ –
– Un dicționar… alternativ –
Sâmbătă și duminică, activitate intensă la frontiera de est a UE cu Ucraina. Atât din partea contrabandiștilor de toate zilele, cât și din cea a polițiștilor de frontieră de aceeași factură. În două zile, ultimii au reușit confiscarea a peste 25.000 de pachete de țigări aduse ilegal din Ucraina.Citeşte
Duminică, la ora 19.15, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că un anume Constantin U., de 31 de ani, localnic, nu răspunde la ușă și nici la telefonul mobil, existând bănuieli că este decedat la domiciliu. La fața locului s-a deplasat patrula auto, care, împreună cu oCiteşte
Odată cu disputarea Cupei României, competiție adjudecată în acest an de UCM Reșița, care a dispus în finală de campioana HCM Constanța, s-a tras cortina peste sezonul handbalistic intern 2009-2010, în care echipa locală a obținut o clasare pe locul 6 și o calificare în semifinalele Cupei României. ÎnfrângereaCiteşte
Timp de trei zile, la sfârși-tul săptămânii trecute, la Corabia (județul Olt), au avut loc meciurile din cadrul grupei a II-a a turneului semifinal al Campionatului Național de handbal feminin pentru juniori III. Formația Liceului cu Program Sportiv din Suceava a avut ca adversare, pe rând, echipele CSȘ TârguCiteşte
La finele săptămânii precedente, s-a disputat etapa județeană a Campionatului Național de lupte greco-romane la juniori II. Competiția a fost extrem de echilibrată, însă școlile suceveană și rădăuțeană și-au dovedit din nou valoarea împărțindu-și frățește locurile întâi.Clasamentul câștigătorilor celor zece categorii ale etapei județene a Campionatului Național de lupteCiteşte
Colegiul Silvic ,,Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc nu pierde ocazia de a participa și de a culege premii ori de câte ori se ivește ocazia unui concurs. Astfel, în cadrul Competiției „Compania Anului”, organizată de Junior Achivement România, echipa de elevi din clasa a XI-a F, formată din Costan Claudia,Citeşte
Încerc de-o bucată bună de vreme să-l… prind pe domnul Atanasie Stasiuc, locuitor al satului Izvoarele Sucevei, cătunul Oglinda, aciuat undeva în Culmea Pohonișului. Să stai de vorbă cu diaconul Atanasie este o mare plăcere. Vorbele lui calme, pline de înțelepciune și sens degajă liniște și împăcare. S-a născutCiteşte
Goniți, și nu prea, de vremea tomnatecă de mai, cu mulți stropi de ploaie, câțiva curioși ori simpli spectatori s-au adunat miercuri, 19 mai a.c., la Shopping City Suceava, unde a avut loc lansarea cărții „Părintele Iustin Pârvu – Daruri duhovnicești” de Adrian Alui Gheorghe, eveniment cultural organizat grație parteneriatuluiCiteşte
Poate chiar de pe vremea când treceam de la pantalonii scurți la cei lungi am apucat a înțelege (deși nu mi-erau atunci foarte clare motivele) că dl Ovidiu Mustață este unul dintre oamenii foarte respectați ai Sucevei. Cu trecerea timpului, am sesizat că erau unele nume (cred că nu multe)Citeşte
Comentarii