13 aprilie 2010 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
Cuvântul care devine titlu al acestei note făcea parte, desigur, din vocabularul românilor și înainte de ’89; se regăsea, uneori (sau mai ales), în discursuri oficiale, prea puțin ascultate. El a început, cred, să se încarce de conținut începând din 1980. Posturile de radio pe care românii le ascultau cuCiteşte
13 aprilie 2010 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
> În 6 ani, Termica a înghițit de la bugetul local și cel de stat 250 de milioane de lei > În condițiile actuale, plata subvenției la agentul termic poate aduce primăria în faliment Primarul Ion Lungu nu ia parte la întâlnirea de astăzi, de la Casa Culturii, anunțată deCiteşte
13 aprilie 2010 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
Ele au decis și să intre în grevă de avertisment pe 22 aprilie > În schimb, sindicatele sucevene din educație nu au început încă referendumul legat de proiectul Legii educației, impus de la centru Deși Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a anunțat în weekend că de luni vaCiteşte
13 aprilie 2010 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
Media de participare la adunările asociațiilor de proprietari a fost de mai puțin de 40 de persoane > La asociația 23+27 din Obcini, cu peste 2000 de apartamente, au fost prezenți doar 67 de proprietari Foarte puțini suceveni sunt interesați de modul în care asociațiile de proprietari le administreazăCiteşte
13 aprilie 2010 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
Liviu Roman, fostul șef al Jandarmeriei Suceava în perioada 1998 – 2005, actualmente comisar-șef în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, SIF, din IPJ, este disecat penal de DNA, Serviciul Teritorial Suceava. În 2005, pe atunci colonel, a fost transferat la cerere la IPJ Suceava. Împotriva sa procurorii auCiteşte
13 aprilie 2010 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
Cei 34 de membri ai Asociației Județene de Apă-Canal (AJAC) Suceava, printre care se numără consilii locale din județ și Consiliul Județean, se vor reuni astăzi, la Palatul Administrativ al județului, în cadrul Adunării Generale a Acționarilor. Scopul reuniunii este de a aproba contractul de delegare a serviciilor deCiteşte
13 aprilie 2010 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
Sărbătoarea localității va fi marcată „cu modestie”, primarul Ion Lungu precizând însă că este de dorit ca, pe 24 iunie, municipiul să arate bine Acțiunea de asfaltare, în care s-a intrat deja în plin, va dura până de Zilele Sucevei. Așa informează primarul Ion Lungu, care arată că municipiulCiteşte
13 aprilie 2010 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
> Aceasta ar însemna să se încheie înainte de 1 mai > Asociațiile de proprietari sunt motivate să participe într-un concurs cu premii de 50.000 lei Municipiul Suceava a intrat în cea de-a doua etapă a campaniei de curățenie, care se va încheia înaintea datei de 1 mai. ÎnCiteşte
13 aprilie 2010 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
În ultimele săptămâni s-au înregistrat cele mai aspre amenzi aplicate de municipalitate în ultimii 10 ani Prins în flagrant, avertizat și apoi amendat cu fabuloasa sumă de 25.000 de lei. Aceasta este pățania unui conducător auto, pe care inspectorii Primăriei Suceava l-au prins, pentru a doua oară săptămâna trecută,Citeşte
13 aprilie 2010 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
Victorie cu sacrificiu a liderului Duminică s-au disputat meciurile etapei a 22-a din Liga a IV-a. Liderul Foresta Mălini s-a impus cu 2-1 la Frasin, dar echipa antrenată de Cornel Anton a plătit pentru cele 3 puncte câștigate. La finalul jocului, un spectator i-a aruncat o sticlă în capCiteşte
Comentarii