Crai nou nr. 5124 din 2009-08-25

„Să se retragă împreună de la conducere”

25 august 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Actualul președinte al României nu oferă populației acestei țări decât circ, unul de care s-au săturat cu toții. Aceasta este concluzia la care au ajuns liberalii suceveni, care, prin vocea președintelui Biroului Permanent Municipal, Mihai Aurel Steiciuc, îi cer lui Traian Băsescu să facă singurul lucru bun care i-a maiCiteşte

La un vot masiv, capacitatea de a fura este redusă

25 august 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

PNL Suceava consideră că întregul scenariu pus la punct de PD-L de a scoate PSD de la guvernare după ce-și formează o majoritate parlamentară prin racolarea de parlamentari din alte partide ar putea fi dat peste cap dacă participarea la vot la alegerile prezidențiale va fi mai mare de 60Citeşte

Senatorul de duminică

25 august 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

De la începutul mandatului de senator, Orest Onofrei și-a făcut un obicei în a fi foarte guraliv în ziua de duminică, atunci când, în general, oamenii își văd de ale lor, mergând la biserică, sau luând masa împreună cu cei dragi.   Incitat în urma multelor întâlniri de sâmbătă, OrestCiteşte

Peștii din apa Sucevei au fost omorâți de o substanță toxică

25 august 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Medicii veterinari cred că peștii au murit “din cauza unor surse poluante pasagere produse pe cursul râului Suceava”, cel mai probabil o substanță petrolieră Analizele efectuate de medicii din cadrul Direcției de Sănătate Publică și Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava au făcut lumină în cazul celor câteva sute de pești morți,Citeşte

Ucraina își serbează „majoratul” și la Suceava

25 august 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Consulul general al Ucrainei la Suceava, Yurii Verbytskyi, ne-a declarat ieri, cu prilejul sărbătoririi independenței Ucrainei, că relațiile dintre țara sa și România au căpătat o “dinamică pozitivă”, dar că, probabil, după alegerile care vor fi în ambele țări ele vor căpăta o amploare mai mare: “Avem exemple concrete căCiteşte

Hipermarket la Fălticeni

25 august 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Kaufland România urmează să-și extindă rețeaua de retail prin deschiderea unui nou hipermarket în municipiul Fălticeni. În acest sens, Primăria Fălticeni a propus Consiliul Local să aprobe Planul urbanistic de detaliu (PUD) pentru construcția noului complex comercial.   Potrivit proiectului de hotărâre publicat de Primăria Fălticeni, Certificatul de urbanism eliberatCiteşte

Land of bad choice

25 august 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Turiștii străini, aflați în căutare de locuri cum n-au mai văzut, ajung uneori și în zona municipiului Câmpulung Moldovenesc. Rareori mai și revin, pentru că experiențele neplăcute, puse în balanță cu succesele demersului lor turistic, înclină, din păcate, spre ideea că nu a meritat efortul de a ajunge până aici.Citeşte

IERARHUL

25 august 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

„Turn puternic este numele Domnului; cel drept la El își află scăparea și este la adăpost”(Pilde 17.10) „Domnul a înălțat pe tatăl peste fii și a întărit judecata mamei peste copii” (Is. Sirah 3, 2) este una dintre rostirile sofianice care, astăzi, când lumea își pierde tot mai mult făgăduința,Citeşte

„Un român la Paris”

25 august 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Dramaturgul Matei Vișniec se va afla astăzi, 25 august, la ora 12.00, la Biblioteca Municipală „Tudor Flondor” din Rădăuți. Scriitorul a sosit sâmbătă seara și va pleca din Rădăuți miercuri dimineață.   Deși vacanța în orașul natal este extrem de scurtă, Matei Vișniec a acceptat să-și „rupă” o parte dinCiteşte

Vești din Dornești

25 august 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

A intrat în tradiția așezării ca, pe 15 august, întreaga suflare a localității să sărbătorească hramul Bisericii ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului”.În organizarea primăriei din localitate, a căminului cultural, a muzeului satului și a bisericii s-a desfășurat la Dornești un spectacol muzical-coregrafic susținut de ansamblul artistic “Trandafir de Bucovina” al CaseiCiteşte

Sumarul ediţiei: