25 iulie 2009 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
Într-un recent sfârșit de săptămână, asemeni celui în care am intrat, un vecin de odinioară m-a invitat – într-un sat la vreo 25 kilometri de Suceava, unde prețurile terenurilor pe care se poate construi încă ar mai fi abordabile și de „oamenii obișnuiți” – să-i văd casa cea nouă. RidicatăCiteşte
25 iulie 2009 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
În noaptea de 24 spre 25 iulie 2008, apele râului Suceava au ieșit din matcă și au măturat 6 gospodării din comuna Brodina. Altfel spus, atunci, 6 familii au rămas fără un acoperiș deasupra capului și cu teama în suflet că vor petrece iarna sub cerul liber. Dacă vă vineCiteşte
25 iulie 2009 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
Ministrul sănătății vrea să ne alinieze în Europa împrumutând sistemul coplății sau, mai elegant, al tichetelor de sănătate, numai că pacienții și chiar medicii de familie nu prea sunt încântați de idee. Primii, în special bătrânii cu una sau mai multe boli, sunt speriați deoarece și până acum plăteau destuiCiteşte
25 iulie 2009 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
Deși obținuse 9,50 la concursul de titularizare, o candidată la un post de profesor psihopedagog a rămas fără catedră, deoarece nu s-a prezentat la repartizare din cauza unui deces în familie. Potrivit inspectorului general-adjunct, Virginel Iordache, respectiva nu a anunțat că are o problemă, fiindcă ar fi avut șansa săCiteşte
25 iulie 2009 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate
Primăria intenționează să preia în administrare clădirea din centrul urbei și să investească până la 2 milioane euro în reabilitarea ei Conducerea municipalității sucevene ar putea intensifica demersurile pentru preluarea în administrare a Casei Culturii. Primarul Ion Lungu a declarat că, din păcate, activitatea culturală din municipiul Suceava este înCiteşte
25 iulie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
Participanții n-au renunțat însă la cușme, bundițe și ciorapi de lână Festivalul internațional de folclor „Întâlniri bucovinene” a început joi, la Câmpulung Moldovenesc, cu sunet de bucium și cu parada portului popular din Ucraina, Ungaria, Polonia, Slovacia și România. Deși organizatorii au programat parada spre seară, de la ora 18,Citeşte
25 iulie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
O felie de caș de oaie cu roșii ar fi cel mai „aerisit” și mai de sezon meniu pentru sucevenii toropiți de căldura acestei veri. Dar care dintre cei care-și cumpără brânza de pe piață pot fi siguri de ce au mâncat oile înainte să dea lapte? Că e iarbaCiteşte
25 iulie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
Dacă nu ar fi sunat amuzant o știre difuzată recent, nu m-ar fi determinat să mă opresc astăzi asupra iubirii de țară. Care iubire, dacă pot să mă exprim așa de alambicat, a început să-i frământe cu vârf și îndesat pe tinerii noștri, deși dumneavoastră nu cred să fi observatCiteşte
25 iulie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
Prim-vicepreședintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, consideră că, prin preluarea primarilor altor partide politice, PD-L Suceava aplică „un concept nesănătos”, același pe care l-a aplicat și PSD în perioada 2000-2004 și care nu a condus la nimic bun. „Dl Flutur nu-și dorește altceva în cariera sa politică decât săCiteşte
25 iulie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
Social-democratul Cătălin Nechifor, deputat de Suceava, a declarat ieri că un număr de 3 primari suceveni, care anul trecut au trecut în tabăra PD-L, și-au exprimat intenția de a reveni în PSD, însă au fost refuzați. „Am refuzat în urmă cu o săptămână trei primari care au venit cătreCiteşte
Comentarii