19 iunie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
Acum știți și voi că a venit vremea să vă trăiți viața pe cont propriu, știți că nu trebuie să așteptați nimic de la poporul acesta strivit de propria identitate pierdută. Acum credeți poate că Președintele s-a plictisit de filosofi, că știința vine pe nemâncate chiar de pe Google, căCiteşte
19 iunie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
La școala de centru din comuna Vulturești (situată în satul Pleșești), deși cu anumite temeri, constructorii își continuă lucrul, câțiva elevi au venit să-și ia bursele (sociale, bănuiesc), alții, „terminatori” de a opta, trebuie să se întâlnească cu dirigintele pentru înscrierea la liceu. Totul pare în ordine, nimic nu trădeazăCiteşte
19 iunie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
> Față de anul trecut, defalcările de la bugetul de stat au scăzut în mod simțitor „Este clar că la primărie avem o perioadă de austeritate”, a relevat, într-o conferință de presă, primarul Ion Lungu. El a făcut această afirmație pe fondul diminuării intrărilor la bugetul local din sumele defalcateCiteşte
19 iunie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
Chiriașii locuințelor ANL care au depășit vârsta de 35 de ani nu vor mai beneficia de subvenție la chirie, care urmează să crească de aproximativ patru ori. Reamintim, anunțul a fost făcut de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a arătat că, pentru o garsonieră, chiria lunară va crește de laCiteşte
19 iunie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
Autorul a patru furturi din locuințe a fost lăsat în libertate pe perioada cercetărilor de către magistrați ai Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc. Instanța a considerat că Vasile I., de 52 de ani, din Vama, nu prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, în ciuda faptului că a dat deja iama înCiteşte
19 iunie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
> Pe 4 iunie, ea le-a spus colegilor că pleacă de acasă pentru că nu se înțelege cu mama ei și că nu se întoarce decât la majorat Mihaela Acălinei a dispărut de acasă în data de 4 iunie. În dimineața acelei zile a plecat spre școală și nu aCiteşte
19 iunie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
Pompierii militari din Vatra Dornei au fost chemați în puterea nopții să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un gater din localitatea Dârmoxa, care ține de orașul Broșteni. Apelul de urgență a fost preluat la ora 1.38, în noaptea de miercuri spre joi, în paralel fiind alertați șiCiteşte
19 iunie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
>O banchetă plină cu țigări de contrabandă – 5000 de lei; un portbagaj cu aceeași marfă – 1000 de lei Vasile C., de 24 de ani, din Botoșani, n-a avut noroc să treacă de controlul vamal de la PTF Siret și să se strecoare miercuri în țară cu doar 220Citeşte
19 iunie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
De „Zilele Sucevei”, solista de muzica populară Margareta Clipa va fi făcută cetățean de onoare al municipiului Suceava. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Lungu, care a declarat, într-o întâlnire cu presa, că artista este una dintre personalitățile care face cinste Sucevei. Înmânarea distincției va avea loc peCiteşte
19 iunie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate
Din 5 iulie ar trebui să înceapă programul de screening pentru depistarea cancerului de col uterin, la femeile de 24-64 de ani, program realizat de MSP, numai că, până la această oră, în județ, reprezentanții instituțiilor care ar trebui să se implice nu știu încă nimic. „La nivelul medicilorCiteşte
Comentarii