Crai nou nr. 4942 din 2009-01-17

Concediații crizei nu solicită ajutor de șomaj

17 ianuarie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Până acum, la AJOFM au depus dosare doar 23% din cele 2735 de persoane pe care firmele sucevene au anunțat că le dau afară   Foarte puține dintre persoanele date ca disponibilizate în acest sezon rece s-au prezentat la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru a solicita indemnizațiaCiteşte

Între ninsoare și extrădare

17 ianuarie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Victor Feraru, de 32 de ani, din Mălini, acuzat de procurorii din Dortmund de răpire în concurs cu atac grav de extorcare, a compărut, ieri dimineață, în fața unui complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea judecării recursului pentru care a fost arestat pentru 5 zile, peCiteşte

Arestat pentru că a furat primăria

17 ianuarie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  Pe 15.01.2009, la ora 10.30, Jean D., în vârstă de 22 de ani, din comuna Bonțida, județul Cluj, a sustras din casa de bani amplasată în casieria Primăriei Dorna Candrenilor, ambele neasigurate, în lipsa casierului, suma de 3.500 de lei, iar în momentul în care a fost surprins, aCiteşte

IPJ Suceava arată tendințe descrescătoare ale infracționalității în 2008

17 ianuarie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Potrivit unui comunicat remis mass mediei de Biroul de presă al IPJ Suceava, în 2008 au existat, la nivelul județului, 14.597 de infracțiuni sesizate, manifestându-se tendințe descrescătoare ale criminalității (față de anul precedent; n. red., statistic, mai puțin cu 3%), caracteristică favorabilă, comparativ cu aceeași perioadă a lui 2007, cândCiteşte

Omul care s-a întâlnit cu chemarea lui…

Omul care s-a întâlnit cu chemarea lui…

17 ianuarie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Dă… viață! Cât poate. Cât ține de puterile lui. Dă viață, de o viață! Pentru asta a învățat. Și învață. De toată viața. Pentru asta a fost menit. Așa i s-a hărăzit. Dă viață, de-o viață! Și viața, pârdalnica de viață, subțire ca ața. ESTE! Și el e doctor, doctorulCiteşte

Sumarul ediţiei: