Crai nou nr. 4882 din 2008-10-31

„O picătură într-un ocean”

31 octombrie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat ieri că suma alocată județului Suceava la rectificarea bugetară este „o picătură într-un ocean” față de nevoile județului.   Flutur l-a acuzat pe primul ministru Călin Popescu Tăriceanu de zgârcenie față de locuitorii Sucevei, arătând că județul a primit fonduri de șapteCiteşte

„Sfântul” Halloween

31 octombrie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Nici bine nu se sting ecourile sărbătorii închinate Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, că „adevăraților creștini” li se pregătește o altă mare „sărbătoare” – Sfântul Halloween. Cum, n-ați auzit încă de acest mare sfânt? Să dăm fuga la calendarul creștin ortodox ca să ne uităm. Dar nu esteCiteşte

„La noi…”

31 octombrie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Aceste cuvinte scurte ar trebui poate să ne readucă în minte începutul poeziei („Noi”) prin care Octavian Goga, pe la începutul secolului trecut, punea în cumpănă, pe de o parte, „codri verzi de brad / și câmpuri de mătasă” și, pe de alta, copleșitoarea jale din inimi, case, cântece…  Citeşte

„Ion Creangă – Joc și spectacol. Teatru pentru școlari. Jocuri”

31 octombrie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

O bucurie literar-didactică, acum la ceas de toamnă, ne face dascălul bucovinean Gheorghe Solcan. Autorul, cunoscut nouă prin volumele „Carte vrăjită… de ghicitori, proverbe, fabule, jocuri de copii, diagrame”, „Mic almanah școlar”, „Toamna – carte de colorat și… de vedere din Gura Humorului”, scrieri apărute începând din 1998, recent aCiteşte

Candela, o revistă de duh ortodox în culori voronețiene

31 octombrie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Un nou număr, august-septembrie 2008, al revistei eparhiale Candela, a văzut deja lumina tiparului cu noi și atractive titluri; un loc de frunte îl ocupă două eveni-mente majore din viața eparhiei noastre, hramul sfintei Mănăstiri Putna și resfințirea picturii Mănăstirii Voroneț.   Din cuprinsul publicației, spicuim câteva titluri utile cititorilor:Citeşte

Primarul Ion Lungu a cerut demisia secundului Cristescu și amenință că „taie” banii Cetății

31 octombrie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

“E dreptul domnului primar să ceară demiterea oricui, pentru că el dă bani la fotbal”, a răspuns mâna dreaptă a lui Marian Pană Primarul Sucevei, Ion Lungu, a “înfierat” ieri, la conferința de presă, cele petrecute miercuri pe stadionul Areni. El a declarat că secundul Florin Cristescu a fost “capulCiteşte

Au rămas doar 14…

31 octombrie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Marian Pană și-a numărat pierderile după “bătălia” de miercuri cu Ceahlăul și va pleca la Tulcea cu singurii 14 fotbaliști rămași “în viață”.   Prestația antrenorului Marius Bocăneală i-a scos din calcul pe Martin, Celpan și Cotolan, care au primit, fiecare, cartonașul roșu. Măcelul “fluierașului” din teren a fost susținutCiteşte

Voleibaliștii lui Pancu se pregătesc pentru o nouă victorie

31 octombrie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Ei întâlnesc mâine, la Sala „Unirea”, pe CSM București > Sucevenii au câștigat până acum patru dintre cele cinci etape disputate și sunt pe locul 2 în serie Voleibaliștii de la CSMU LPS Suceava vor întâlni mâine, acasă, pe CSM București, ocupanta locului trei a Seriei A2-Est, într-un meci contândCiteşte

Directorul Școlii Federale de Antrenori l-a asigurat pe Marian Pană de sprijinul lui

31 octombrie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

În sprijinul sucevenilor, mai exact în sprijinul antrenorului Marian Pană, care se află de ceva vreme într-o situație nu tocmai fericită și mult agravată de scandalul de miercuri, a sărit și Mircea Rădulescu, directorul Școlii Federale de Antrenori.   „M-a încurajat și m-a asigurat că pot conta pe sprijinul dumnealui.Citeşte

„Cetină din măgură”, ediția a IV-a

31 octombrie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Duminică, 26 octombrie, de Sfântul Dumitru, a avut loc la Buda, în comuna Râșca, cea de-a IV-a ediție a Festivalului „Cetină din măgură”.   Festivitatea a fost deschisă de primarul comunei, Neculai Rusu, având alături ca oaspeți deosebiți președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, deputatul Romică Andreica, precum și pe dniiCiteşte

Sumarul ediţiei: