Crai nou nr. 4772 din 2008-06-25

Bondarul și cartea

Bondarul și cartea

25 iunie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Aurora, o fetiță care îndată va face 14 ani, o fetiță – așa este încă privită de adulții din juru-i – interesată, printre altele, de machiaje, de ținute, de ce trupe concertează de Zilele Sucevei, o fetiță – adulții din juru-i nici n-ar ști cum să-i spună altfel – careCiteşte

Încă un an cu binecuvântarea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

25 iunie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Mii de credincioși au participat ieri la slujba de sărbătoare a mănăstirii ce-i poartă numele > Ploaia nu a alungat pelerinii, care au urmat în număr mare racla sfântului, pe străzile Sucevei Cel mai drag sfânt al sucevenilor și-a binecuvântat ieri, încă o dată, oamenii și orașul în care odihneșteCiteşte

Poziția în top a Gărzii de Mediu Suceava a fost afectată de regresul activității la Ambro și Akrom Akal

25 iunie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Suceava a avut o activitate bogată în primele 5 luni ale anului. O analiză făcută la nivel național plasează instituția suceveană pe poziția a 5-a în țară din punct de vedere al numărului de controale efectuate și de amenzi aplicate.   Cu sancțiuni contravenționaleCiteşte

Peste 60 de candidați pe un loc la geografie și 40 pe un loc la istorie

25 iunie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

La Concursul de titularizare în învățământ din 16 iulie s-au înscris 1473 de candidați din județ, pe doar 359 de posturi titularizabile. Sunt mai mulți candidați ca anul trecut, când s-au înscris 1309 persoane, dar și cu vreo 50 de posturi mai mult.   Inspectorul general-adjunct Daniel Hrenciuc a declaratCiteşte

Promovare de 99% și 1105 note de 10

25 iunie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Ministerul Educației a trimis ieri o notă inspectoratelor școlare județene, dispunând să ia toate măsurile pentru ca temperatura ridicată de afară să nu afecteze desfășurarea normală a bacalaureatului. Inspectorul general-adjunct al IȘJ Suceava, Vasile Monacu, a declarat, tot ieri, că s-a deplasat în mai multe centre de examen din municipiulCiteşte

Alarmă de gradul zero ! Salvați lumea cărților !

25 iunie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Dacă a ars Biblioteca din Alexandria, ce poate însemna dispariția unei biblioteci, azi, în România? Mare supărare pentru angajații Bibliotecii Municipale „Tudor Flondor” din Rădăuți! Biblioteca se află într-o stare critică și este pe cale de a evacua o parte importantă din imobil. Înalta Curte de Casație și Justiție aCiteşte

Ploile torențiale lovesc comuna Moldovița

25 iunie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

În satul Demăcușa, 50 de locuințe au rămas izolate prin ruperea unui drum comunal> Au fost inundate 20 de curți și anexe În urma ploilor torențiale produse în județ ieri, în intervalul orar 12,30 – 13,20, drumul comunal Moldovița – Demacușa a fost rupt la kilometrul 3 și 3+500 mCiteşte

Sunt pregătite centre de prim-ajutor în câteva farmacii

25 iunie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

În cazul în care temperaturile extrem de ridicate ar impune avertizarea de cod galben, ASP Suceava a dispus organizarea unor puncte de prim-ajutor în câteva farmacii din județ, a informat ieri directorul adjunct al ASP, dr. Alexandru Lăzăreanu.   El a precizat că vor fi pregătite cu medicamente, materiale sanitare,Citeşte

Un comisar de mediu a ajuns primar la Pojorâta

25 iunie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Comuna Pojorâta nu va mai avea probleme de mediu. Cel puțin așa ar trebui să se întâmple, după ce comisarul județean de mediu Bogdan Codreanu a câștigat, din partea PNG-CD, cursa pentru fotoliul de edil-șef al acestei unități teritorial-administrative.   Dl Codreanu, de profesie inginer silvic, activa în funcția deCiteşte

Hoț identificat în timp util de Poliție, alții – pe cale de a fi depistați

25 iunie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Polițiștii de la Furturi au în lucru două spețe de gen, una dintre ele fiind în curs de soluționare. În noaptea de 22/23.06.2008, autori necunoscuți au spart geamul de la portiera dreapta-față a unui autoturism aparținând lui Adrian J., de 26 ani, din municipiul Suceava, parcat în cartierul Obcini, dinCiteşte

Sumarul ediţiei:

Niciun articol găsit.