Crai nou nr. 4736 din 2008-05-14

„Colecțiile ies din anonimat”

14 mai 2008 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Muzeul de Științele Naturii organizează expoziția “Fauna acvatică din patrimoniul Complexului Muzeal Bucovina Suceava”, din ciclul “Colecțiile ies din anonimat”, vernisajul fiind programat vineri, 16 mai, la ora 11.   Potrivit unui comunicat al CMB, expoziția își propune să prezinte publicului piese zoologice aflate în rezerva muzeală, caracteristice ecosistemelor acvaticeCiteşte

PREMIILE SSB – 2006

14 mai 2008 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Azi, 14 mai 2008, ora 16,00, la Librăria Suceava a Uniunii Scriitorilor din România, împreună cu Fundația Culturală a Bucovinei – președinte Dumitru Cucu, Societatea Scriitorilor Bucovineni – președinte Ion Beldeanu va decerna premiile sale pentru cele mai bune cărți ale anului 2006, în cadrul manifestării ,,Scriitorul citește”.   VorCiteşte

Urna din parc

14 mai 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Șeful IȘJ Suceava declarase ieri că fusese sesizat că un profesor de la liceul dornean ar fi strâns bani să ajute o elevă cu un computer chiar în timpul unei acțiuni electorale a unui partid. Ceea ce nu ar fi recomandat de regulamentul școlar și nici indicat, dacă într-adevăr așaCiteşte

Situații critice în sănătatea județului Suceava

14 mai 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Prefectul de Suceava, Alexandru Ștefan Băișanu, a avertizat că mai multe spitale din județul Suceava necesită investiții importante, explicând că, în urma unei atente analize, s-a descoperit faptul că unele secții funcționează în clădiri ce au fost retrocedate sau în clădiri improprii actului medical. Prefectul Băișanu a spus, într-o conferințăCiteşte

Monstrul din Valea Seacă a fost prins și riscă să stea după gratii între 15 și 25 de ani

14 mai 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Motivul faptei, declarat procurorilor de către criminal, halucinant prin inepția și „simplitatea” lui: ar fi băut mai multe rachiuri și nu mai știa ce face > Petronela D., „copilul cuminte, blând și muncitor”, va fi înmormântată astăzi prin grija primăriei și a sătenilor Ieri dimineață, în jurul orei 1,30,Citeşte

Mamă și fiu din Corocăiești, trimiși în judecată pentru afaceri cu valută falsă

14 mai 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> La 60 de ani, Eugenia Bujoreanu s-a apucat de ilegalități și a încercat să plaseze pe piață circa 20.000 de euro falși trimiși de fecior din Italia > Petrică Bujoreanu a fost dat în urmărire internațională și are pe numele său un mandat de arestare Bujoreanu Petrică, de 33Citeşte

Medalie de aur pentru un jandarm fălticenean

14 mai 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Maiorul Ionel Postelnicu s-a clasat pe locul I la proba individuală din cadrul campionatului de tir al M.I.R.A. În perioada 6 – 9 mai 2008, în municipiul Tg. Jiu a avut loc Campionatul de Tir, faza finală, pe Ministerul Internelor și Reformei Administrative (M.I.R.A.), competiție organizată de Centrul Cultural alCiteşte

Șase elevi vor da „Bacul” mai devreme cu două luni

14 mai 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Șase elevi din județ vor da bacalaureatul mai devreme cu aproape două luni, în sesiunea specială organizată în perioada 19-29 mai, la Târgoviște, datorită faptului că sunt componenți ai loturilor naționale și trebuie să se pregătească pentru olimpiade internaționale.   Cei șase sunt Anca Larisa Bălănucă, de la Liceul cuCiteşte

211 dascăli vor pleca la școlile care i-au solicitat

14 mai 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Dintre ei, 61 sunt învățători, iar 40 sunt educatoare Peste 200 de dascăli din județ cu performanțe didactice și-au depus dosarele la IȘJ pentru a fi detașați în interesul învățământului, la solicitarea unor școli, urmând ca pe 14 mai cererile să fie soluționate în ședința Consiliului de Administrație. Inspectorul general-adjunctCiteşte

„Salvarea” refuză să semneze contractul pe 2008 cu CJAS

14 mai 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Conducerea „Ambulanței” motivează că tariful de 1,8 lei/km pentru autospecialele de intervenție acoperă doar cheltuielile cu salariile Contractul de furnizare de servicii medicale pe 2008 dintre Serviciul Județean de Ambulanță și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate nu a fost încă încheiat. Conducerea „Salvării” motivează că tariful de 1,8 lei/kmCiteşte

Sumarul ediţiei: