Crai nou nr. 4721 din 2008-04-23

„Tradiție, Artă și Sacralitate”

23 aprilie 2008 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

În duminica Floriilor, Sala „Pictor Aurel Baeșu” a Muze-ului de Arta „Ion Irimescu” a găzduit o manifestare de suflet, dedicată fălticenenilor. În programul manifestării „Tradiție, Artă și Sacralitate” au fost incluse o expoziție de icoane pe sticla și ouă încon-deiate, dar și lansarea cărților „Risipitorul de Semne”, sem-nată de poetulCiteşte

Pelerinaj muzical în Duminica Floriilor

23 aprilie 2008 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Chiar dacă la Dolhasca nu se organizează un pelerinaj la propriu în Duminica Floriilor, ca în alte orașe din țară, în fiecare an, în această zi sfântă, la Casa de Cultură „Alexandru Arșinel” are loc concertul pascal „Urcuș spre Înviere”. Corala „Bucuria Învierii” a Parohiei „Învierea Domnului” din Dolhasca, înCiteşte

Ultimul asalt !

23 aprilie 2008 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

CS Universitatea Suceava – UCM Reșița, azi, ora 17, sala LPS Momentul zero pentru handbalul sucevean! A fi sau a nu fi în Challenge Cup! Finala pentru Europa! Duelul dintre antrenorul principal al naționalei, Aihan Omer și secundul Petru Ghervan! Revenirea sucevenilor de la UCM acasă! Nu sunt cuvinte mari.Citeşte

Delegare cu „cântec” !!!

23 aprilie 2008 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

În acest sezon cuplul Pleșa/Pripas a arbitrat pe CS Universitatea și la înfrângerile de acasă cu Steaua și HCM Constanța. Mai mult decât atât, CS Universitatea nu a câștigat NICIODATĂ cu această brigadă de arbitri în timp ce UCM Reșița s-a impus mai mereu Întâlnirea de azi dintre CS UniversitateaCiteşte

Accesul interzis la antrenamentul oficial al reșițenilor

23 aprilie 2008 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Cu 24 de ore înaintea meciului cu Universitatea Suceava, reșițenii lui Aihan Omer au efectuat antrenamentul oficial. Tehnicianul ucemeriștilor a cerut ca ședința de pregătire să se desfășoare cu ușile închise, interzicând și accesul presei. Totuși, la finalul ședinței de pregătire, antrenorul României a acceptat să vorbească în exclusivitate pentruCiteşte

Bujorii au declarat forfait

23 aprilie 2008 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Cetatea Suceava – Bujorii Tg. Bujor 3 – 0 Cetatea a ieșit din pasa neagră a rezultatelor cu o victorie la „masa verde”. Aflați într-o gravă criză financiară, oaspeții de la CS Bujorii Târgu Bujor au declarat forfait întâlnirii pe care urmau să o dispute, ieri, pe terenul liderului. „OficialiiCiteşte

Ambiții mari pentru Ciprian Anton și Aurel Constantin

23 aprilie 2008 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Ieri a avut loc o conferință de presă organizată cu prilejul desfășurării la Suceava a Cupei „Iepuraș”. Profesorii-antrenori Ciprian Anton și Aurel Constantin, cei care se ocupă de organizarea competiției, au prezentat echipele participante la întrecere precum și felul în care aceasta se va disputa. Cei doi consideră că unCiteşte

Cupa „Iepuraș” aduce pe Steaua la Suceava

23 aprilie 2008 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

În pragul sărbătorilor pascale, pe 25 și 26 aprilie, Suceava va fi gazda Cupei “Iepuraș” la fotbal. Competiția, destinată copiilor născuți în anii 1997 și 1998, este organizată de Clubul Sportiv Sporting Suceava și Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava. Profesorii-antrenori Ciprian Anton și Aurel Constantin sunt “sufletul” acestei competițiiCiteşte

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

23 aprilie 2008 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Între Sfinții cinstiți cu mare evlavie de către creștinii români se află și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Originar din Asia Mică, născut în a doua jumătate a secolului al treilea, din părinți bogați și cu demnități împărătești, Sfântul Gheorghe a avut o creștere aleasă și, bun atlet, a îmbrățișat carieraCiteşte

Datini și obiceiuri la Sângeorge

23 aprilie 2008 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Povestirile despre Sfântul Gheorghe (Sângeorge în terminologia populară) sunt destul de multe și de populare, personajul fiind supus multor analogii hagiografice sau de alt fel, el putând fi identificat cu Cavalerul Trac, cu Cavalerii danubieni sau chiar cu Făt-Frumos. S-au făcut similitudini între Sângeorge, ca divinitate creștină, și Cavalerul Trac,Citeşte

Sumarul ediţiei: