Crai nou nr. 4631 din 2008-01-09

75

75

9 ianuarie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Un bun amic de-al meu, poet în ambulatoriu literar autodenumindu-se, cu care am apus un vin cu ocazia… prilejului sărbătorilor de iarnă (așa spune pezevenghiul, și mai spune că „vinul apune și n-avem o amforă!”), m-a întrebat așa, dintr-o dată, sărindu-mi la beregățile intelectuale, de parcă i-aș fi luat amantaCiteşte

„Niciun răspuns nu ne mai încălzește, banii s-au pierdut !”

„Niciun răspuns nu ne mai încălzește, banii s-au pierdut !”

9 ianuarie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Lista cu propunerile de investiții pentru anul în curs, deosebit de amplă, a fost trimisă Ministerului Educației > Este mare nevoie de grădinițe! > Ce se va întâmpla cu investițiile începute și neterminate? > Mulți bani pierduți, adică reîntorși, din cauza necheltuirii lor la timp, la buget > Totuși, oCiteşte

Consiliul Județean susține că aceasta se află în patrimoniul său

9 ianuarie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Președintele CJ Suceava, dl Gavril Mîrza, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că, potrivit Hotărârii de Guvern care stabilește patrimoniul public și privat al județului și localităților din județul Suceava, Casa de Oaspeți și terenul aferent acesteia se află în patrimoniul județului Suceava. El a menționat că în 1994Citeşte

„Nereguli majore” la Ambulanță

9 ianuarie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Serviciul de Ambulanță Județean Suceava va trebui să restituie Casei de Asigurări de Sănătate Suceava 71.704,85 lei (peste 700 milioane lei vechi), bani care reprezintă contravaloarea unor servicii medicale de urgență raportate eronat. De asemenea, CAS a impus conducerii SJA să ia anumite măsuri de remediere a unor deficiențe constatateCiteşte

Patinoar natural la Rădăuți

9 ianuarie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

În incinta Complexului Sportiv „Grădina de tir”, din Rădăuți, funcționează de câteva zile un patinoar natural, amenajat de Clubul Sportiv Bucovina Rădăuți. Începând cu ora 17, respectiv 17,30, dacă temperaturile sunt mai blânde, câteva sute de rădăuțeni petrec, în fiecare seară, 2-3 ore pe patinoar.   Conform declarațiilor directorului CălinCiteşte

Crimă (din categoria filmelor horror) care ar fi putut fi evitată?

9 ianuarie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> O bolnavă psihic, în vârstă de 60 de ani, a ucis o femeie cu 10 ani mai în vârstă, până i-a văzut creierii pe pernă > Arma principală a crimei: o găleată metalică > Criminala s-a folosit și de pumni și picioare și și-a lovit victima până a știutCiteşte

Cătălin Nechifor demisionează din funcția de președinte al TSD Suceava

9 ianuarie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Eurodeputatul socialist Cătălin Nechifor va demi-siona din funcția de președinte al Organizației Județene TSD Suceava, au declarat surse din organizație, dar se va implica mai mult în activitatea organizației de seniori a PSD Suceava, unde deține funcția de prim-vicepreședinte.   Surse din TSD Suceava au declarat, marți, că eurodeputatul CătălinCiteşte

De la Consilier la Primăria Romei, la Expert în Guvernul Italiei

9 ianuarie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Pe 19 decembrie, Ziua Internațională a Migranților, [în Italia, nota red.] a fost înființată Comisia pentru problemele migran-ților și familiilor lor, instituită pe lângă Ministerul Solidarității Sociale. Comisia, prezidată de ministrul Paolo Ferrero, cuprinde 72 de membri, reprezentanți ai asociațiilor imigranților, asociațiilor italiene angajate în primirea și integrarea străinilor, aiCiteşte

Aurel Vasiliu: „Până la sfârșitul lunii ianuarie echipa locală de rugbi își va primi banii”

9 ianuarie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

În ultima ședință din 2007, Consiliul Local Suceava a decis să suplimenteze cu 50.000 de lei (500 de milioane) bugetul echipei de rugbi CSM Bucovina Suceava. La vremea respectivă, antrenorul Constantin Vlad s-a declarat foarte mulțumit de această decizie, menționând că formația sa va face tot posibilul pentru a recompensaCiteşte

Săptămâna viitoare încep transferurile în Divizia Națională

9 ianuarie 2008 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Săptămâna viitoare, pe 15 ianuarie, debutează în mod oficial perioada transferurilor de iarnă din rugbiul românesc. Aceasta se va finaliza, la fiecare competiție în parte, cu 48 de ore înainte de startul respectivei competiții, ceea ce înseamnă că la Divizia Națională se pot face transferuri până pe 6 martie, laCiteşte

Sumarul ediţiei: