Crai nou nr. 4600 din 2007-11-26

Am votat !

26 noiembrie 2007 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Cu sentimentul unei datorii cetățenești împlinite, dar și para-frazându-l pe nenea Iancu – „eu cu cine votez?” –, m-am prezentat, ieri la vot. Entuziasm, zero. Lume puțină, alegători mai mulți de vârsta a treia, fără nicio înghesuială, fără să li se citească vreo bucurie pe față. Cu buletinul (de vot,Citeşte

Prezență la vot sub toate așteptările

26 noiembrie 2007 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Ieri, în jurul orelor prânzului, Suceava se situa în cea de a doua parte a clasamentului în ce privește interesul pentru votul pentru Parlamentul Europei și pentru referendum > Sucevenii s-au dovedit apatici în marea lor majoritate > La ora 17, prezența la urne era de numai 21,96% Județul SuceavaCiteşte

Alegeri și referendum cu… „scârțâit”, la Fălticeni

26 noiembrie 2007 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

În municipiul Fălticeni, dar și în comunele din zonă, prezența la urne la primele ore a fost scăzută. Toate secțiile de votare au fost deschise la ora 7, fără incidente, primii care au venit să voteze fiind pensionarii și cei care erau în drum spre locul de muncă. Până laCiteşte

Alegători destul de disciplinați la Câmpulung

26 noiembrie 2007 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Câmpulungenii s-au dovedit și de această dată alegători destul de disciplinați și au sosit la urne în proporție mulțumitoare, de cca 10 la sută din totalul înscrișilor pe liste, încă înainte de orele prânzului. Incidente majore nu se înregistraseră în prima parte a zilei.   Totuși au existat cazuri înCiteşte

Președintele executiv al PLD a votat acasă, la Humor

26 noiembrie 2007 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Președintele executiv al PLD, senatorul de Suceava Gheorghe Flutur, a votat, duminică, la Gura Humorului, unde are domiciliul, pentru „oameni competenți și morali” în Parlamentul European și pentru „reforma radicală a clasei politice”. Gheorghe Flutur a votat la Secția nr. 148 organizată la Școala Generală Nr. 4 din orașul GuraCiteşte

Candidatul TSD pentru PE a votat „pentru un nou început”

26 noiembrie 2007 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Prim-vicepreședintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, candidatul TSD pentru Parlamentul European, a votat, duminică, la Secția nr. 12 organizată la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Suceava, pentru „un nou început”. Cătălin Nechifor a declarat imediat după exercitarea votului că a fost la urne încă de la primele ore ale dimineții pentru „unCiteşte

O scrisoare „falsă”, în sute de exemplare

26 noiembrie 2007 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Victima, Ion Lungu, a depus plângere la Poliție și BEJ Biroul Electoral Județean Suceava a admis duminică plângerea formulată de Organizația Județeană a PNL Suceava, privind falsa scrisoare atribuită primarului liberal al Sucevei, dl Ion Lungu, prin care acesta ar fi cerut alegătorilor să voteze un alt partid decât celCiteşte

Suceava a fost “împânzită” cu afișele lui “Stolo”

26 noiembrie 2007 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Dornici să răspundă la întrebarea “Da’ eu cu cine votez?”, membrii unor partide politice au venit “în sprijinul” cetățenilor Sucevei făcând campanie electorală chiar în ziua votării, deși legea o interzice. Polițiștii comunitari au găsit afișe electorale ale PLD cu Theodor Stolojan lipite duminică lângă Casa de Cultură, Primărie, înCiteşte

Un sucevean a dat declarație scrisă că renunță la votul referitor la „uninominale”

26 noiembrie 2007 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Un sucevean care a intrat din greșeală în secția de votare pentru referendum și a semnat de prezență a refuzat apoi să mai ia buletin de vot și să voteze, dând și o declarație de renunțare la acest drept.   La Secția de votare nr. 16 pentru referendumul la votulCiteşte

Fiindcă murise de 7 ani, nu s-a prezentat la vot

26 noiembrie 2007 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Soția a votat și ne-a declarat că a făcut numeroase solicitări ca soțul să-i fie radiat de pe liste Pe listele electorale de la Secția de votare nr. 5 Suceava, organizată în Casa de Cultură a Sindicatelor, figurau persoane decedate în urmă cu 7 ani. Aspectul a fost remarcat deCiteşte

Sumarul ediţiei: