Crai nou nr. 4587 din 2007-11-10

Aur

10 noiembrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Trec des pe lângă Parcul Universității pe trotuarul migălit în această vară, din care acum două luni a fost decupată fără milă o porțiune serioasă. Groapa din care de la o vreme ies aburi groși nu poate fi ocolită decât pe șoseaua străbătută, periculos, de zeci de mașini în goană.Citeşte

„Bucovina nu a avut vreme să fie macerată de malaxorul care destramă eroi și tradiții”

10 noiembrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Interviu cu domnul DORIN POPESCU, consilier diplomatic la Consulatul General al României la CernăuțiM – Domnule Dorin Popescu, înainte de a trece la subiect, am dori să vă prezentați cititorilor. – Sunt un umanist prin vocație și anvergură și un diplomat prin conjunctură și destin. Am absolvit Facultatea de LitereCiteşte

PNL vrea menținerea „listacilor” în prim-planul vieții politice

10 noiembrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Interviu cu avocatul MIHAI ȘTEFĂNOAIA, secretar general al Organizației Municipale Suceava a Partidului Democrat – Mai sunt două săptămâni până la data de 25 noiembrie, la care în România vor avea loc, pentru prima dată, alegeri pentru Parlamentul European. Cum se vede, din interior, campania electorală pentru alegerile europarlamentare? –Citeşte

Incoruptibilul de la frontieră

10 noiembrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

>A treia oară în acest an, un tânăr ofițer de poliție – promoția 2006, denunță o tentativă de mituire a sa Un polițist de frontieră din cadrul IJPF Suceava – Sectorul Izvoarele Sucevei a denunțat superiorilor, a treia oară în acest an, o încercare de mituire a sa. Pe 7Citeşte

Autor al unui accident mortal de circulație, căutat de Poliție

10 noiembrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

În noaptea de 01/02 noiembrie 2007, între orele 21.30 – 02.00, pe DN 2 (E 85), în afara localității Barticești – Botești, județul Neamț, la km 351+29, s-a produs un accident mortal de circulație, al cărui autor a părăsit locul faptei.   Cu ocazia cercetărilor efec-tuate, s-a stabilit că victima,Citeşte

Un tânăr s-a spânzurat din cauza unei amenzi

10 noiembrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Polițiștii Postului Putna au fost anunțați pe 8 noiembrie, în jurul orei 16,30, despre posibila sinucidere a unui localnic, găsit de rude atârnând într-un ștreang improvizat, într-o cameră a casei.   Oamenii legii deplasați la fața locului l-au găsit pe Radu Roteliuc, de 25 de ani, decedat. A fost anunțatăCiteşte

Casa cu nr. 12 de pe Jean Bart are soarta Titanicului

10 noiembrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

În beciul locuinței apa a ajuns la 1 metru și nimeni nu știe de unde vine > Apa este călduță, însă Termica spune că probele de labo-rator au arătat că nu vine din conductele de termoficare > Situația durează deja de 3 săptămâni, iar nivelul apei din beci crește înCiteşte

Municipiul Suceava vrea să atragă finanțări europene de 105 milioane euro

10 noiembrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Municipiul Suceava a depus trei proiecte la fiecare dintre axele Programului Operațional Regional (POS). Primul, de 40 milioane euro, vizează reabilitarea urbanistică și socială, în zona Străzii Cernăuți; cel de al doilea, în valoare de 35 milioane euro, are în vedere amenajarea drumului ocolitor al municipiului Suceava pe relația Ipotești-Salcea,Citeşte

Dependentă… meteo !

10 noiembrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Inspectorul general-adjunct Vasile Monacu a declarat ieri că, în cazul în care pe 4-5 decembrie, când vor începe tezele cu subiect unic, va ninge și va fi viscol, există riscul ca un sfert dintre elevi să nu poată participa la teză, întrucât plicurile cu subiectele nu ar putea ajunge înCiteşte

Prima „Gală a mirilor de aur” la Câmpulung Moldovenesc

10 noiembrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Pentru prima oară în municipiul Câmpulung Moldovenesc, autoritățile locale au organizat joi seară o sărbătorire-surpriză a cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Și nu sunt deloc puține, astfel că 99 de perechi au răspuns invitației și s-a aflat ulterior că încă mai sunt și alte cupluri careCiteşte

Sumarul ediţiei: