Crai nou nr. 4574 din 2007-10-26

Mai multe ajutoare pentru încălzire

26 octombrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Deși, inițial, cererile pentru acordarea sprijinului financiar la încălzire trebuiau depuse până la sfârșitul lunii septembrie a acestui an, intervalul pentru conformare a fost prelungit. Demersul a făcut ca, în comparație cu anul trecut, mai mulți consumatori să beneficieze de acest ajutor.   Potrivit unei ultime situații, la Primăria RădăuțiCiteşte

Mașini de tocat carne de un miliard de lei, „chiftea” numai bună la bugetul statului

26 octombrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Suceava are în lucru un dosar de contrabandă în care sunt implicați doi cetățeni ucraineni și doi români. Vasile G. de 23 ani, din raionul Noua Sulița – Cernăuți, Iurie G., de 47 ani, din Piatra Neamț, Valentina G. de 41 ani,Citeşte

PC Suceava vrea reformă în partid

26 octombrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

După câteva luni în care a funcționat fără conducere la nivel de organizație municipală Suceava, cei de Partidul Conservator au decis să-l numească în funcția de președinte pe omul de afaceri Ovidiu Ilisei. Acesta a fost „uns” în fruntea PC Suceava de președintele interimar al organizației județene, dl Costel Ignătescu,Citeşte

„Vinovat” este „doar Traian Băsescu”

26 octombrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Vicepreședintele pe probleme organizatorice al PC, deputatul Corneliu Ciontu, și-a exprimat scepticismul cu privire la o posibilă reformare reală a clasei politice din România odată cu introducerea votului uninominal, în varianta propusă de președintele României, dl Traian Băsescu.   El l-a acuzat pe președinte, într-o conferință de presă susținută ieriCiteşte

„Parc național de sticle de plastic”

26 octombrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Liderul organizației municipale din municipiul reședință de județ a Partidului România Mare, Ioan Herghelegiu, a adus în actualitate problema legată de recuperarea, reciclarea și valorificarea deșeurilor. Domnia sa evidențiază, pe fondul armonizării legislației românești cu cea europeană, slaba implicare în domeniu a asociațiilor de proprietari și a administrației locale.  Citeşte

PD Suceava face „exerciții de imaginație”

26 octombrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Secretarul general al Organizației Municipale Suceava a PD, Mihai Ștefănoia, l-a criticat ieri pe primarul în exercițiu al Sucevei, dl Ion Lungu, pentru o lipsă de organizare în cadrul campaniei de înlocuire a țevilor de transport a agentului termic. Dl Ștefănoaia este nemulțumit de faptul că lucrările au întârziat foarteCiteşte

PLD pregătește o moțiune de cenzură

26 octombrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Președintele executiv al PLD, senatorul de Suceava Gheorghe Flutur, a anunțat ieri că partidul său va elabora în foarte scurt timp textul unei moțiuni de cenzură la adresa actualului guvern condus de liberalul Călin Popescu Tăriceanu, moțiune pe care, însă, nu au stabilit cu certitudine când anume o vor depuneCiteşte

,,Avem atâta Românie, cât purtăm în suflet!“ noi premii literare la ,,Petru Rareș”

26 octombrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Înțelepciune și spiritualitate, filosofie a valorilor și dorința afirmării spirituale și de neam. Ospitalitate, cultură și omenie… sunt doar câteva din impresiile care s-au așternut în sufletele a trei eleve ale Colegiului Național ,,Petru Rareș” din Suceava, care și-au îmbogățit palmaresul cu noi premii literare.   La ediția a IX-aCiteşte

Sfințirea bisericii ortodoxe din Vicșani

26 octombrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

30 de familii de ortodocși, într-un sat majoritar catolic, au construit propriul locaș de cult În satul Vicșani, comuna Mușenița, localitate care, în limba polonă a majorității populației, poartă numele „Ruda”, 30 de familii ortodoxe, dintre care 10 de etnici ucraineni, au reușit să finalizeze, în mare parte, lucrările laCiteşte

„Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!”

26 octombrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Viața și martiriul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, prezentată de „Proloage”1 și de „Minei”, ne arată că martiriul s-a petrecut în tim-pul și ca urmare a poruncii Împăratului Maximian, cel care-l pusese pe Dimitrie Voievod (proconsul) în Tesalonic îndată după ce tatăl său trecuse la Domnul, cu porunca precisă: „Păzește patriaCiteşte

Sumarul ediţiei: