Crai nou nr. 4539 din 2007-09-15

Arh. Porumbescu

15 septembrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Auzind că tânăra este din Suceava, un domn cu impresionante mustăți a întrebat-o de Porumbescu. S-a simțit stânjenită când a aflat că mai există un Porumbescu celebru, dar nu compozitor, precum Ciprian, ci arhitect. Nu era vina ei, puțini din tânăra generație știu cine a fost talentatul și originalul NicolaeCiteşte

„Vărzarii“ din Milișăuți se plâng că nu au piață de desfacere

15 septembrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

La producător, kilogramul de varză costă între 0.60-0.80 lei, în timp ce în piața din Suceava se vinde cu prețuri cuprinse între 1,5-2 lei > Cartofii gospodarilor din Milișăuți putrezesc pe câmp din pricina ploilor, iar în piețe și hypermarket-uri se vând cartofi „made in Cehia”. Milișăuțenii sunt vestiți înCiteşte

„Nu ne vin turiști pe drumuri cu gropi de un metru“

15 septembrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Președintele Consiliului Județean Suceava, dl Gavril Mîrza, a apreciat, vineri, la deschiderea Târgului de Turism al Bucovi-nei, că principala ramură economică a zonei trebuie să fie turismul, dar pentru aceasta trebuie infrastructură și civilizație bine puse la punct. Dl Mîrza, care a deschis oficial Târgul, a declarat că județul SuceavaCiteşte

Bucovina a ieșit „să fie pețită“

15 septembrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Dl Onofrei a comparat Bucovina cu o fată care vrea să se mărite, dar care nu merge la strânsură sau discotecă și a arătat că Târgul de Turism poate fi considerat ca prima ieșire în lume a Bucovinei, unde poate „să fie pețită”. El a apreciat că turismul în BucovinaCiteşte

Perspectivă – Suceava, „destinație turistică europeană importantă“

15 septembrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Primarul Sucevei, dl Ion Lungu, a anunțat că Cetatea de Scaun a Sucevei va fi reabilitată, iar în apropiere va fi amenajată o zonă de agrement în urma transferului de iazuri și terenuri de la RAAPPS. Dl Lungu a spus că turismul este un factor de dezvoltare a municipiului SuceavaCiteşte

Finanțarea CMB va fi reluată

15 septembrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Secretarul de stat în Ministerul Culturii și Cultelor Virgil Nițulescu, a declarat, ieri, la Suceava, că a primit promisiuni din partea președintelui CJ, Gavril Mîrza, că finanțarea Complexului Muzeal Bucovina „se va relua”. Dl Nițulescu s-a aflat la Suceava special pentru a avea discuții cu conducerea CJ în legătură cuCiteşte

La Bogata se caută un avion-fantomă

15 septembrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Pe 13 septembrie, la 6 ani, 2 zile și 10 minute de la pro-ducerea atentatului terorist de la World Trade Center, locuitorii satului Baia – comuna Bogata au intrat în panică, atunci când au auzit un mare vuiet ca al unui avion prăbușindu-se peste pădure. Au sunat la 112, iarCiteşte

Falsificare de bonuri de vânzare de lemn și evaziune fiscală pe picior… mare

15 septembrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

I. A., de 28 de ani, din Vatra Dornei, este urmărit în două dosare penale pentru săvâr-șirea infracțiunilor de folosire a unor instrumente oficiale false, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals > Doi administratori sunt acuzați de evaziune fiscală, valoarea prejudiciului adus bugetului de stat trecând, înCiteşte

Banii din emisiunea de acțiuni municipale ar urma să fie „păpați“ de rețelele termice

15 septembrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

În urma unei licitații, VMP Partners București este firma care va acorda consultanță Primăriei Suceava în vederea lansării unei emisiuni de obligațiuni municipale. În urma analizelor făcute de către aceasta sunt luate în calcul 3 variante de lucru, respectiv pentru împrumuturi de 30 de milioane lei, 50 milioane lei șiCiteşte

Sucevenii, grijulii cu stratul de ozon

15 septembrie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Poluarea locală nu are nicio influență asupra stratului de ozon, fiind luate măsuri de anihilare a factorilor favorizatori Anul acesta, la a XX-a aniversare, Ziua Internațională a Stratului de Ozon se desfășoară sub lozinca, „Salvați viața. Să fim prieteni cu ozonul și în siguranță față de soare”. Ziua Internațională aCiteşte

Sumarul ediţiei: