Crai nou nr. 4461 din 2007-06-16

„Vrem să ne regăsim în marea familie a popoarelor europene“

16 iunie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Interviu cu DORIN CHIRTOACĂ, vicepreședintele Partidului Liberal din Republica Moldova Născut la 9 august 1978, la Chișinău. Jurist. Absolvent al Universității din București (2001) și al Colegiului de Studii Europene al Universității Sorbona din Paris (2001). Redactor-șef al emisiunii “Surprize, Surprize”, TVR1 (2002). Coordonator al proiectelor ”Libertatea alegerilor și libertateaCiteşte

Controale și supracontroale la cererile pentru acordarea subvenției europene

16 iunie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Sancțiunile pentru declarații neconforme pot merge de la „tăierea” din primă și până la suprimarea acesteia pentru o perioadă de 2 – 5 ani de zile De la 1 iulie demarează faza a doua, de verificări în teren, a demersurilor privind acordarea subvenției europene pe hectarul de teren agricol. NeculaiCiteşte

Trei autospeciale, descarcerarea și o ambulanță, pentru un mop aprins !

16 iunie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Un apel venit din Burdujeni (Suceava), în jurul orei 13.40, a alertat pompierii militari ai ISU Suceava. Solicitarea de intervenție, venită de la o croitorie situată la parterul unui bloc de locuințe, a făcut ca deplasarea să se facă, asigurator, cu 3 autospeciale, echipajul de descarcerare și o ambulanță.  Citeşte

Enigma cadavrului de la Vama este pe cale de a fi rezolvată

16 iunie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

“Pornind de la nimic”, polițiștii au dat de urme și de martori care au conturat concluzia că Nicolae T., de 34 de ani, aste victima unui accident de circulație Cadavrul unui bărbat zăcea, marți dimineață, lângă linia de cale ferată din afara localității Vama, lângă DN 17. O echipă deCiteşte

Un boschetar în minus pe străzile Sucevei

16 iunie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Lucica Mahulea, o femeie care de ani de zile rătăcea pe străzile Sucevei neavând un acoperiș deasupra capului a fost internată la Sasca. Conform declarațiilor conducerii Serviciului de Asistență Socială al Primăriei Suceava, femeia a fost internată săptămâna trecută.   Povestea acestui om care a ajuns să trăiască precum unCiteşte

Șase elevi vor da examenul acasă și doi în spital

16 iunie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Peste 8200 de elevi suceveni vor începe luni testele naționale, cu proba scrisă la limba și literatură, dintre aceștia fiind cinci cazuri de elevi care vor da probele la domiciliu și două în spital. De asemenea, 12 elevi de la Școala Specială Bivolărie vor avea un interpret pentru asigurarea limbajuluiCiteşte

Alegeri la organizația de femei a PRM

16 iunie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Duminică, ora 12.00, la „Sala germană”, din orașul Gura Humorului, se vor desfă-șura lucrările de Conferinței de alegeri a Organizației Județene de Femei Suceava a Partidului România Mare.   Participante vor fi peste 100 de delegate din întreg județul, acestea urmând a alege președinta organizației, funcție deținută interimar, din 2005,Citeşte

EMINESCU DESPRE CREANGĂ

16 iunie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

La 170 de ani de la nașterea povestitorului humuleștean, m-am gândit că aprecierile bunului său prieten, Mihai Eminescu (,,eminentul scriitor și cel mai mare poet al românilor”, 1878 – I. Creangă) merită să fie reîmprospătate și cunoscute de generațiile de azi. ,,Sub îndemnul acestuia, Creangă s-a încercat să scrie (…)”Citeşte

„Ba e o frunză !“

16 iunie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Cel mai recent volum al lui Marcel Mureșeanu, din peste 20, în majoritate de versuri, este „Totul e altfel” (poeme), Casa Cărții de Știință Cluj-Napoca, 2007, volum lansat de curând și la Suceava, cu prilejul unei reveniri (în calitate de membru în juriul Concursului de literatură de la Udești) peCiteşte

„Scriitorul citește“: Eminescu și Bucovina

16 iunie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Ediția de joi, 14 iunie 2007, a manifestării literare „Scriitorul citește”, organizată, după cum se știe, sub auspiciile Uniunii Scriitorilor din România, la librăria acesteia din Suceava, de către Societatea Scriitorilor Bucovineni (parteneri media: ziarul „Crai nou” Suceava și revista electronică „NordLitera”), a fost de două ori deosebită, prin puternicaCiteşte

Sumarul ediţiei: