Crai nou nr. 4390 din 2007-03-20

Viață de pieton

20 martie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  În Suceava, printre blocurile vechi, au „răsărit”, mai abitir ca ciupercile după ploaie, diverse clădiri noi, cu o arhitectură mai mult sau mai puțin discutabilă. Dar nu despre aceasta vorbim acum. Ci despre frenezia cu care se ocupă fiecare centimetru pătrat de teren liber, fără să-i pese cuiva căCiteşte

Viața la coteț

20 martie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Câteva sute de construcții ilegale, în special spații destinate creșterii animalelor, din municipiul Fălticeni, vor dispare începând cu data de 15 aprilie. Fălticeniul a fost împânzit de cotețe de găini și porci, care au fost amplasate în apropierea blocurilor. Construirea cotețelor de lângă bloc a început cu mai mulți aniCiteşte

Primăria Suceava se adresează instanței

20 martie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Aleșii locali suceveni, întruniți, ieri, în ședință extraordinară, au aprobat formularea unei acțiuni în instanță pentru dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară asupra clădirilor deținute actualmente de societatea comercială Transporturi Auto S.A. (TASA). Acțiunea va avea ca punct de plecare regimul juridic al clădirilor din România (care îl urmeazăCiteşte

Un nou portal media – www.mediaromania.ro

20 martie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Din data de 19 martie 2007 piața portalurilor de media se lărgește cu un nou produs mai special: www.mediaromania.ro. Partea de bază a site-ului se adresează în primul rând directorilor de marketing care sunt interesați să obțină cât mai multe detalii despre mass-media cu ajutorul căreia își demarează campaniile deCiteşte

34 de miliarde nerambursabile

20 martie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Aleșii locali suceveni au aprobat, ieri, programul anual al finanțărilor nerambursabile pentru anul 2007, regulamentul privind regimul acestora, precum și componența comisiei de selecționare și evaluare a proiectelor. Finanțările nerambursabile se acordă din fondurile publice pentru activități non-profit de interes local. Nu fac obiectul acestora fondurile speciale de intervenție înCiteşte

„Un caz ieșit din comun”

20 martie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

A patra oară în trei luni, minora Oana, de 14 ani, fuge cu iubitul, de 60 de ani > De data aceasta chiar dintr-un centru de plasament > Până și postul tv Acasă s-a cam săturat de această „telenovelă” „Telenovela” de la Dolhasca, ecuație ce conține în spirala-i romanțioasă unCiteşte

Un incendiu pe câmp provoacă un grav accident pe șosea

20 martie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Trei fete, participante la Olimpiada de religie din Fălticeni (faza zonală), au ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Suceava după ce au fost victimele unui carambol automobilistic pe DN2 E, în apropiere de Cornu Luncii. Evenimentul rutier s-a petrecut sâmbătă, la orele prânzului, când Liliana N., de 44 deCiteşte

Suceava obține cel mai slab rezultat posibil

20 martie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Deși erau printre „favoriți” la ocuparea unui fotoliu de membru al Biroului Național al TNL, sucevenii au plecat de la Conferința Națională a tinerilor liberali „cu buza umflată”, reprezentantul lor, dl Cristi Rață, reușind să se claseze doar pe poziția a VI-a, însă pe lista de membri supleanți. Conferința tinerilorCiteşte

Electrocasnicele și electronicele vor fi mai scumpe

20 martie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Pe lângă prețul aparatului și TVA, cumpărătorii vor plăti și o taxă de reciclare – așa numita taxă verde – pentru că Uniunea Europeană nu ne mai lasă să aruncăm oriunde electronicele și electrocasnicele pe care nu le mai folosim. Taxa va fi calculată în funcție de greutatea produsului. CeleCiteşte

Cu frunțile plecate la bustul poetului Taras Șevcenko

20 martie 2007 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Ucrainenii din județele Suceava și Botoșani au or-ganizat, la sfârșitul săptămânii trecute, o serie de manifestări pentru marcarea a 193 de ani de la nașterea poetului Taras Șevcenko. La evenimente au luat parte alături de organizatori – președintele Uniunii Ucrainenilor din România – Ținutul Bucovina, Ioan Bodnar – invitați deCiteşte

Sumarul ediţiei: