Crai nou nr. 4316 din 2006-11-29

„Sărbătoare în Bucovina“

29 noiembrie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Foști și actuali truditori în domeniul promovării creației populare au fost sărbătoriți, luni, în cadrul spectacolului folcloric jubiliar „Sărbătoare în Bucovina”, desfășurat pe scena Casei de Cultură. Este vorba de salariați ai Centrului Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, instituție care a marcat prin muzică și dans împlinirea a 50Citeşte

Skoda ROOMSTER a fost lansată și la Suceava

29 noiembrie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

La finele săptămânii trecute, într-o prezentare demnă de o mașină nouă și puternică, a fost lansată la Suceava noua Skoda ROOMSTER. Dealerul de la Suceava al mașinii, firma ADRIA, a oferit celor prezenți la showroom-ul aflat la ieșirea spre Fălticeni un spectacol pe cinste, pigmentat de culoare și lumină. ProaspătulCiteşte

Un sucevean își susține teza de doctorat la Montreal

29 noiembrie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

“Mă voi gândi, deci, și la România atunci, deci la voi…”, transmite de peste Ocean Liviu Dospinescu Chiar de 1 Decembrie, departe de țară, la Montreal, este programată susținerea tezei de doctorat a suceveanului Liviu Dospinescu. Cu câțiva ani în urmă (încă) universitar al Facultății de Litere din cadrul UniversitățiiCiteşte

Monden

29 noiembrie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

> Sir Elton John a lansat un atac violent împotriva premierului australian John Howard, care se opune căsătoriilor între persoane de același sex. Premierul australian și guvernul său au blocat anul acesta un proiect de lege care ar fi autorizat uniunile între persoane de același sex, iar starul britanic esteCiteşte

Morții mă’sii… Europa !

29 noiembrie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Greu e de trăit, fraților, suratelor, da’ bag sama că tare greu e și de… murit, muică! Să-ți vie să mori, nu alta! Ba nu! Că e scumpă distracția. După vite, bârsane, măgari și porci, pre unde onor Uniunea Europeană ne-a dăscălit ce și cum de-acum încolo, la deal șiCiteşte

Megainvestiție de 375 milioane euro în sistemul sucevean de termoficare

29 noiembrie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Lucrările se vor efectua în cadrul Programului guvernamental „Termoficare 2006-2009, calitate și eficiență” din împrumuturi pe minim 15 ani contractate de Ministerul Finanțelor Publice Consilierii locali suceveni au aprobat, în ședința ordinară de luni, studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și calendarul derulării lucrărilor de investiții în sursa de cogenerare aCiteşte

Măsuri punitive

29 noiembrie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Întrucât ritmul și calitatea execuției nu sunt cele normale, inginerul din partea firmei de consultanță și managerul de proiect au fost înlocuiți Consiliul Județean a luat măsuri aspre îm-potriva responsabililor de lucrări de la cele 13 parcări de la mănăstirile din județ, care „nu merg cum trebuie”. Potrivit șefului administrațieiCiteşte

Irinel Zamfir duce școala suceveană de atletism la Europene

29 noiembrie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

O tânără atletă provenită din valoroasa școală de atletism de la Suceava ia startul, pe 10 decembrie, la Campionatele europene de cros pentru tineret de la San Giorgio, Italia. Irinel Zamfir, fondistă prin formație, în vârstă de 21 de ani, membră a lotului național și actualmente studentă la IEFS Bacău,Citeşte

Bogații noștri

29 noiembrie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Domnul Miron Mitrea, fost ministru al transporturilor, a plătit, fără să clipească, 3,5 miliarde de lei (fără a se include în factură toate lucrările efectuate), pentru renovarea „căsuței” în care locuiește mama sa. Alți demnitari ai neamului, în care ne-am pus atâta încredere că o vom duce mai bine, învârtCiteşte

Sumarul ediţiei: