Crai nou nr. 4198 din 2006-06-16

Visătorul

Visătorul

16 iunie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Peste nopțile frământate, în cotidianul meschin, alături de oameni care îți devin străini pe neașteptate, încă mai există visători. Ei nu-și caută banii prin conturile din străinătate, nu-și ridică vile pe malul mării, ei scriu poezie, scriu povestiri și, cu toată puterea, duc mai departe fragilitatea sufletului lor. Pe visătoriCiteşte

Cu toporul, după „gâți“

16 iunie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Am primit numeroase semnale, pe cele mai felurite căi, că poziția ziarului Crai nou față de chestiunea Fondului Bisericesc al Bucovinei este cea potrivită. Pe tot atâtea căi, însă, potrivnici ai ideii au încercat să ne sugereze, mai părintește sau mai amenințător, că drumul pe care mergem este unul periculosCiteşte

S-a constituit noua Adunare Eparhială

16 iunie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

În urma adunărilor preoțești desfășurate în această primăvară, au fost aleși delegații în Adunarea Eparhială, cu un mandat de patru ani. Din noul organism democratic de conducere al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților fac parte ierarhul ÎPS Pimen, consilierii eparhiali, călugări, preoți de mir, precum și deputații mireni aleși de protopopiate.Citeşte

Locuințe ANL cu credit ipotecar

16 iunie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

În perioada ce vine, municipalitatea va demara investițiile pentru executarea celor 64 de apartamente din Ansamblul „Privighetorii” din cartierul Burdujeni. Licitația va avea loc la sfârșitul lunii iulie, lucrările urmând a începe în acest an. Totodată, în Suceava se vor realiza locuințe prin credit ipotecar, pe 7 iulie, directorul ANL,Citeşte

Sanitar-veterinarii au pus ochii pe tarabagii de la serbările câmpenești și zilele localităților

16 iunie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Organizatorilor și agenților economici li s-a pus în vedere că vânzarea produselor pentru consum public nu se poate face decât în acord cu prevederile legislației în vigoare > DSVSA atrage atenția consumatorilor să aibă grijă ce mănâncă și ce beau, întrucât imprudența îi poate costa scump Inspectorii sanitar-veterinari suceveni vorCiteşte

PRM Suceava a respins cererea de intrare în partid a lui Brîndușel Nichitean

16 iunie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

> La alegerile din 2004, dl Nichitean, fost candidat al PD pentru Senat, a fost acuzat că a votat în mai multe secții de electorale din județ, însă instanța l-a absolvit > În „Anul porților deschise”, PRM închide ușa pentru dl Nichitean Organizația Municipală Suceava a Partidului România Mare aCiteşte

Primarul Ion Lungu își vede de agendă

16 iunie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Primarul Sucevei, Ion Lungu (PNL) a respins, joi, într-o conferință de presă, aluziile făcute de liderul organizației municipale PD Suceava că nu ar respecta agenda cetățeanului. Dl Lungu a spus că respectă punctul de vedere al liderului democrat, consilierul local Niculai Barbă, apreciind că declarațiile acestuia sunt mai mult cuCiteşte

Am întâlnit și… patroni fericiți

16 iunie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Imediat după Revoluția din decembrie 1989, foarte multă lume s-a apucat de afaceri. Economia de piață și-a deschis porțile așa că cei mai mulți au pornit pe drumul vechilor negustori, trecând prin Lvov și ajungând în Polonia, unde i-au săturat pe polaci de votcă, conserve, cămăși, covoare și câte altele.Citeşte

Al XVI-lea an de umor la Gura Humorului (I)

16 iunie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Pentru a putea să trăim o viață în armonie și lumină, acea lumină de care are nevoie sufletul pentru a putea să-și continue călătoria prin cotidian, este absolut necesar un zâmbet. Un simplu zâmbet care să ne facă să vibrăm în armonie cu întreg universul. Iar dacă am aduna toateCiteşte

Trei cărți pe săptămână

16 iunie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

1. Ruxandra Cesereanu & Co a intrat recent în Biblioteca Bucovinei cu volumul A doua Curte a Miracolelor, scos la Editura Tritonic, București, în 2004. Reiterând calea experi-mentalistă din Fărâme, cioburi, așchii într-o Curte a Mi-racolelor (Cluj, Editura Limes, 2004), și acest volum adună – deși într-o arhitectură eclectică –Citeşte

Sumarul ediţiei: