Crai nou nr. 4143 din 2006-03-29

Vaier de sirenă casată

Vaier de sirenă casată

29 martie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

În primăvara lui 1938, când Carol al II-lea priapicul desființa prin decret regal partidele politice, de conivență cu acestea (căci puțini au avut curajul, sănătoși antecesori ai lui Cocoșilă, să-i strige moromețian de la obraz conducătorului: „Băi, Sire, vezi că ești prost!?), clasa celor aleși de popor să zacă prinCiteşte

În sfârșit, s-a făcut dreptate !

29 martie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Decizia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) luată de DNA în cea ce-i privește pe doi foști directori în cadrul Consiliului Județean și pe nouă diriginți de șantier, salariați ai CJ Suceava – după scandalul SAPARD, declanșat spre sfârșitul anului 2003 și care a continuat cu o intensitate maximă înCiteşte

„Soluția concretă și legală este reactivarea vechii fundații“

29 martie 2006 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Prefectul Orest Onofrei a declarat, marți, după o întâlnire cu reprezentanți ai Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina (FBORB), că această structură asociativă a unor persoane fizice trebuie să-și schimbe statutul și componența, pentru ca cererea de revendicare a 192.000 de hectare de pădure să fie luată în considerare. DlCiteşte

9 miliarde de lei vechi

29 martie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Executivul sucevean declanșează programul de împietruire a drumurilor din administrare. Anunțul a fost făcut ieri, într-o conferință de presă, de președintele Consiliului Județean, Gavril Mîrza, care a precizat că disponibilă este suma de 9 miliarde lei vechi. Fondurile sunt acordate de Guvern, aprobări obținând localitățile Dumbrăveni, Drăgoiești, Bunești, Forăști, Dărmănești,Citeşte

Utilaj de 33 mii euro… „evaporat“

29 martie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Patronul unui service auto din municipiul reședință de județ a făcut să dispară 33.000 de euro, bani obținuți în urma finanțărilor Agenției de Dezvoltare Rurală. Totul a ieșit la iveală în urma unui control tematic efectuat de către inspectorii Gărzii Financiare Suceava la începutul acestei săptămâni. “Am supus controlului 10Citeşte

Polițiști și ziariști, în acțiune

29 martie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

În doar câteva ore, Poliția rutieră a dat 297 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 100 milioane lei > Un conducător auto a fost depistat șofând cu 170 km/h Sub coordonarea a doi ofițeri din cadrul I.G.P. București și a șefului Serviciului poliției rutiere Suceava, dl comisar-șef Romeo Butnariu,Citeşte

În ilegalitate nocturnă

29 martie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Inspectorii sanitar-veterinari au dat o amendă de 100 milioane lei vechi, iar, în funcție de rezultatele verificărilor, ar putea fi sesizate și organele de urmărire penală Un echipaj al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranță Alimentară, condus de inspectorul sanitar-veterinar Dănuț Corneanu, a descins la sediul unității de procesare a lapteluiCiteşte

Redresarea PSD, discutată (și) la Iași

29 martie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Președintele PSD Suceava e mandatat să solicite convocarea Congresului extraordinar și modificarea Statutului Conducerile organizațiilor PSD din județele Moldovei se vor întâlni, miercuri, la Iași, pentru a discuta situația din partid și a stabili soluții de redresare. La întâlnire urmează să fie prezent și președintele PSD, Mircea Geoană. Președintele PSDCiteşte

Un punct de vedere

29 martie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Tichia de mărgăritar a românilor Cine urmărește cu oarecare interes viața politică românească nu poate să nu fie derutat în legătură cu forma de guvernământ și regimul politic din România, țară despre care zicem că mai e a noastră. La Constituție se zice că România este o republică semiprezidențială, cuCiteşte

Francofonii români la Chișinău

29 martie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Institutul de cercetări filologice și interculturale, nou înființat în cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova (U.L.I.M.), a organizat, la Chișinău, vineri, 24 martie a.c., Colocviul internațional „Francopolifonia ca vector al comunicării”. Manifestarea a fost posibilă grație suportului financiar al U.L.I.M., al Serviciului Cultural al Ambasadei Franței în Republica Moldova șiCiteşte

Sumarul ediţiei: