Crai nou nr. 4084 din 2006-01-05

Ce-am făcut și ce-am pierdut…

Ce-am făcut și ce-am pierdut…

5 ianuarie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Un preot, în prima zi a Anului Nou, totuna-totunul cu cea a Sf. Vasile (eruditul faimos, mort la 49 de ani), a rostit către enoriașii săi, printre altele: Care dintre voi îmi poate spune, sigur, că nu va muri în cursul acestui an?! Hîm, cam aspră maniera retorică, da’, măCiteşte

Mi-a fost rușine că sunt român

5 ianuarie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Constituiți în bandă, câțiva români se specializaseră, în Germania, în furtul de cauciucuri Germania părea așa cum o lăsasem cu un an în urmă, tot în preajma sărbătorilor de iarnă. Era tot inundată de lumină, cu brazi falnici, împodobiți cu jucării și becuri multicolore, cu vitrinele magazinelor pline de reclameCiteşte

Al 1241- lea ?

5 ianuarie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Trimis după gratii în luna aprilie a anului 2003, comisarul-șef Mircea Stoleriu, fost șef al cagulaților suceveni, fost șef la „arme și muniții”, fost șef la „2 și-un sfert” din cadrul IPJ Suceava, a fost de acord să-l vizităm, între Crăciun și Revelion, la Penitenciarul cu regim de maximă siguranțăCiteşte

Extremă urgență

5 ianuarie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Deliberativul județean trebuie să se întâlnească într-o ședința extraordinară, în care urmează a se dezbate și aproba bugetul de venituri și cheltuieli pe anul în curs. „Va trebui ca, în ianuarie – să vedem cât de repede pu-tem –, să ne întâlnim, să aprobăm bugetul propriu pe 2006 și săCiteşte

Cum să speli „obrazul“ unui concubin

5 ianuarie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Ca să-și salveze bărbatul de răspundere pentru că a bătut-o, o tânără din Suceava a brodat un scenariu bun pentru filmul „Nașul” > Mașini negre la drum de seară, 7 agresori mascați, bătăi și cuțite înfipte în victima nevinovată, totul s-au dovedit a fi de fapt o chelfăneală trasă femeiiCiteşte

O adolescentă de 14 ani a fost bătută crunt

5 ianuarie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Minora a devenit „doamnă” cu acte în urmă cu 4 luni, dar nu știe carte, iar din acest motiv – spune ea, n-a depus plângere la poliție La Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” a fost transportată ieri o adolescentă în vârstă deCiteşte

Polițiștii suceveni, „pe o poziție de elită“

5 ianuarie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Județul este monitorizat de UE pe linia îndeplinirii obiectivelor strategice de restructurare și modernizare instituțională Inspectoratul de Poliție Județean Suceava ocupă un loc fruntaș în țară în ce privește activitatea desfășurată în anul recent încheiat. Cel puțin așa rezultă dintr-un raport al Autorității Teritoriale de Autoritate Publică (ATOP), potrivit căruia,Citeşte

Centrul de Testare HIV-SIDA intră sub tutela DSP

5 ianuarie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Începând cu luna februarie, Centrul de Testare HIV-SIDA Suceava va fi preluat de către DSP. „Acest proiect a fost instituit de către fundația Romanian Angel Appeal în cola-borare cu Ministerul Sănătății și, începând de luna viitoare, va fi preluat de Minister”, ne-a declarat Adrian Popescu, coordonatorul Centrului. Anul trecut, CentrulCiteşte

Declarațiile de venit global vor deveni amintire

5 ianuarie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Începând din anul 1999 românii au făcut cunoștință, pentru prima dată, cu un nou concept de impozitare a veniturilor, prin introducerea impozitului pe venitul global. Acest tip de impozitare elimina diferențele de impunere a veniturilor din diverse activități, introducând concomitent o cotă diferențiată de impozit pe venit, ce varia înCiteşte

Bucuria laudei Domnului

5 ianuarie 2006 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Sărbătorile sunt pentru noi, creștinii, prilejuri binevenite de reflecție și momente prielnice pentru redescoperirea valorilor autentice. În astfel de ocazii, prezența binefăcătoare a ființelor purtătoare ale darului lui Dumnezeu de a vindeca răni sufletești este o mare binecuvântare. Printre aceste minunate ființe se numără și copiii, despre care Domnul nostruCiteşte

Sumarul ediţiei: