Crai nou nr. 4077 din 2005-12-23

Viața merge înainte

Viața merge înainte

23 decembrie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Nimic nu se compară cu verva de dinaintea sărbătorilor, când piețele Rădăuților sunt pline de negustori, iar brazii își așteaptă cumpărătorii, jumătate misterioși, jumătate împrumutând din veselia, din obrăznicia drăgăstoasă a copiilor. Nimic nu se aseamănă cu așteptarea serii în care colindul răsună din casă în casă, iar orașul devineCiteşte

Lungul drum de la Suceava la Limerick

23 decembrie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, rectorul Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava, a anunțat recent, cu satisfacție, că tocmai s-a definitivat primul plan urbanistic de detaliu (PUD) al campusului universitar sucevean. După cum v-am informat pe scurt, documentul cuprinde atât situația actuală, cât și dezvoltarea de perspectivă – “conformCiteşte

Sucevenii optează pentru brazii ecologici

23 decembrie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Prețurile în piețe și bazar au fost umflate peste noapte > Comercianții se confruntă cu lipsa banilor mărunți Febra cumpărăturilor de Crăciun a făcut ca piețele și centrele comerciale din județ să fie luate cu asalt de suceveni. Cea mai mare agitație pare a fi în Bazar și piețe, undeCiteşte

Gata de alegeri

23 decembrie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

PRM Suceava și-a desemnat candidații pentru Senat și Camera Deputaților, precum și cei pentru posturile de primari, consilieri județeni și consilieri locali Filiala județeană Suceava a Partidului România Mare își îngroașă rândurile. În perioada care a trecut de la Conferința județeană de la începutul lui octombrie, în partid s-au înscrisCiteşte

Record la numărul de centrale termice de apartament

23 decembrie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Centrale Termice (APICT) aprobă inițiativa Guvernului de a crește cu 50% valoarea sprijinului acordat pentru achiziționarea de centrale termice sau arzătoare automate, considerând că astfel va crește numărul românilor care vor opta pentru această formă de încălzire, arată un comunicat trimis redacției. „Salutăm inițiativa GuvernuluiCiteşte

Cinstirea jertfei și a eroilor

23 decembrie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

În municipiul Suceava, timp de două ore, ieri, circulația autoturismelor a fost oprită pe bulevardul Ana Ipătescu, de la intersecția cu Strada Mitropoliei și până la intersecția cu Nicolae Bălcescu. Motivul – manifestările militare și religioase prilejuite de împlinirea a 16 ani de la Revoluția din decembrie 1989. La oraCiteşte

Doar 14 farmacii mai au fonduri

23 decembrie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Majoritatea farmaciilor din orașele și municipiile județului au terminat fondurile pentru medicamente pe luna decembrie, doar unități din mediul rural putând onora, în prezent, rețete pentru medicamente compensate și gratuite; cu excepția Fălticeniului, unde încă eliberează medicamente compensate și gratuite farmacia „Galenus”, „Tania” și „Lexi Farm”, „Floris” pentru boli psihiatrice,Citeşte

Primele 10 poziții oficiale

23 decembrie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Direcția pentru Sport a județului Suceava a făcut public, ieri, în cadrul unei ceremonii oficiale ținute în Sala Polivalentă a LPS, clasamentul celor mai bune 10 poziții ocupate de sportivi în 2005. Potrivit acestuia, pe primul loc se situează atleta Cristina Casandra de la CSM (locul 7, Campionatul Mondial –Citeşte

Cei mai buni 10 lepesiști

23 decembrie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Liceul cu Program Sportiv Suceava și-a prezentat ieri, în cadrul unei festivități, cei mai buni sportivi. În ordine, ei se numesc, de la locul I până la locul X, Daniela Donisă (atletism), Irinel Zamfir (atletism), Alin Sireteanu (atletism), Paul Sadowschi (atletism), Ionel Dumitrescu (atletism) – ambii situați pe locul IV,Citeşte

Monden

23 decembrie 2005 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

> George Clooney a dezvăluit că tot ce-și dorește mai mult, anul viitor, este să se însoare și să devină tată. „Știu că nu sunt rațional, dar mi-aș dori să fiu tată, dintr-odată și să am șase copii!”, s-a destăinuit el revistei OK! „ Am o viață minunată, sunt mulțumitCiteşte

Sumarul ediţiei: