Crai nou nr. 4024 din 2005-10-08

Alegeri la PD

8 octombrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Singurul candidat la funcția de președinte al Organizației Municipale Suceava a PD este dl Niculai Barbă, adjunct al Inspectoratului Școlar Județean. Domnia sa deține în prezent șefia organizației, dar cu titlu interimar, preluând postul anul trecut, înainte de alegerile locale, de la Ilie Niță, acesta din urmă fiind exclus dinCiteşte

Monden

8 octombrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Tom Cruise și Katie Holmes vor deveni, peste câteva luni, părinți, a anunțat, cu surle și trâmbițe, întreaga presă americană. Cei doi s-au cunoscut în aprilie și în iunie s-au logodit. „Tom și Katie sunt foarte fericiți și la fel sunt familiile lor”, a declarat purtătoarea de cuvânt aCiteşte

De ce-avem învățământ prost…

8 octombrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Am văzut un studiu de caz în care se vorbește despre tinerii supradotați care părăsesc țara. Ar fi în jur de 50 de mii, ăi de se duc să-și afle o carieră de invidiat în Occident, cei care extrem de puțini se vor mai întoarce acasă. Să sparie gându’!Citeşte

Cinci milioane de euro, pentru rețele de gaz din interiorul localităților

8 octombrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Alte 810 mii euro vor lua calea reabilitării subsolurilor tehnice ale blocurilor de locuințe din Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului, precum și a centralei termice din Siret Milioane bune de euro din Proiectul „Suceava-Utilități și mediu la standarde europene” vor fi dirijate către obiective care au nevoie de urgentă infuzieCiteşte

Primarul Ion Lungu invitat, împreună cu soția, la Zilele Cernăuților

8 octombrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

O delegație a Consiliului Local, condusă de primarul Ion Lungu, este prezentă în weekend la Cernăuți. Edilul sucevean va avea o întâlnire, la sediul Primăriei Cernăuți, cu omologul său, Nicolai Fedoruk, în vederea realizării unui schimb de experiență pe teme administrative, de afaceri și dezvoltare a unei strategii de turism.Citeşte

O zi a memoriei

8 octombrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Începând de anul acesta, ziua de 9 octombrie este consacrată în România comemorării victimelor Holocaustului la care a fost supusă populația evreiască. Data, aleasă de autorități împreună cu conducerea Federației Comunităților Evreiești din România, trimite simbolic la ziua în care a început deportarea în Transnistria a evreilor din Basarabia șiCiteşte

„Omul modern învață pe tot parcursul vieții”

8 octombrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Ministerul Culturii și Cultelor, în colaborare cu Asociația Universităților Populare Germane (I.I.Z.D.V.V.) – Proiect România și cu Ministerul Educației și Cercetării, organizează, în perioada 7-12 noiembrie 2005, ediția a VI-a a Festivalului Șanselor Tale (Săptămâna Educației Permanente), manifestare menită să promoveze educația permanentă a adulților și să contribuie la înscriereaCiteşte

Veniturile TPL s-au triplat

8 octombrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Grație introducerii taxatorilor-controlori pe mijloacele de transport ale TPL Suceava, veniturile din biletele de călătorie s-au triplat. Explicația constă în scăderea numărului de călători frauduloși, dar și în măsura luată de conducerea firmei, de a retrage gratuitățile acordate diverselor categorii de persoane. Noua societate de transport public local TPL aCiteşte

Sumarul ediţiei: