Articole de:Cezar Straton

Revanșa rataților

13 mai 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Un cotidian central anunța, deunăzi, triumfal, că „după doi ani de investigații”, l-a di-buit pe „moștenitorul secret al lui Ceaușescu” (eu aș fi titrat „Tristul și inocentul subiect al urii gloatei ingrate față de bunicii săi”). Tânărul Daniel, cel care „trăiește ascuns de 20 de ani”, este fiul lui Valentin,Citeşte

Impozitarea neputinței

8 mai 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Tocmai ascultam – sperând sincer, ca orice alegător naiv, care crede în vorbele unui politician cu credibilitatea acordată oricărui președinte de țară, că pentru România mai există speranțe – părerile mereu optimiste ale lui Traian Băsescu în legătură cu tandrețea crizei mondiale față de România.   Într-o seară, am recepționat,Citeşte

Monica sau Mirosul banilor

5 mai 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Monica, o jună sătmăreancă, s-a întors acasă după eșecul tentativei sale de a trăi cinstit. În cele cinci luni cât a lucrat – pentru o mie de lei pe lună – la București, banii nu-i ajungeau nici pentru chirie și transport. Nicidecum pentru… a mai băga ceva în gură. OCiteşte

Despre elite (III)

4 mai 2009 la 16:13 Comentariile sunt dezactivate

Deranjat de superficialitatea cu care junii mânuitori de pixuri și microfoane in-clud în categoria pretențioasă a „elitei” românești actuale tot soiul de non(anti) valori, am purces la o investigație detec-tivistică, filologico-istorico-axiologico-folclorică (destul, sper că v-ați prins că autorul încearcă doar să ridiculizeze grosier prețiozitatea analiștilor abonați la ecranele tv, ceaCiteşte

Despre elite (IV)

30 aprilie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Încerc să subliniez rolul, esențial, al „elitei” în istorie, prin simpla analiză calitativă a componenței echipei ce a „construit” România modernă. Ne place ori ba, totalitatea bărbaților ce au contribuit la europenizarea țării, la extragerea ei din Orientul moleșit și muribund ca model politic și social, erau oameni cu avere,Citeşte

Despre elite (II)

17 aprilie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Mi-a făcut plăcere să constat, descifrând sensul multiplu cu care tradiția populară investește noțiunea de „boier” și familia de cuvinte derivate, că prin actualul termen „elită” – utilizat azi abuziv și ilegitim – românii nu evidențiau nici zgârcitul avar, cu hambarul plin, dar poarta sufletului zăvorâtă, dar (atenție!) nici arendașul,Citeşte

Despre elite (I)

9 aprilie 2009 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Ca orice contemporan, lenevit mintal prin privitul fără rost la televizor și prin răsfoitul lipsit de orice folos al fițuicilor cotidiene colorate, de 50 de bani, mi se întâmplă să nu sesizez pervertirea gravă a unor sintagme ori întregi familii de cuvinte și înțelesuri originare, căderea unor noțiuni și categoriiCiteşte

Radiografia sentimentelor

3 aprilie 2009 la 0:01 Comentariile sunt dezactivate

Se știe că dragostea este acea stare de grație care vine pe ne-pusă masă, durează nu se știe cât și dispare adesea fără o pricină anume. Definiția pare acceptabilă, întrucât sugerează esența eternă a iubirii: inefabilă, neprevăzută, nemăsurabilă, inexplicabilă…   A încerca o analiză științifică, logică, rece a acestei trăiriCiteşte

Sumarul ediţiei: