Angajaţii Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială şi ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă au declanşat greva generală

Angajaţii Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială şi ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă au declanşat greva generală

28 noiembrie 2023

> „Ne cerem scuze pentru orice disconfort generat beneficiarilor” au transmis Stelian Costel Gorbănescu, reprezentant al salariaţilor AJPIS, şi Anca Dina Capverde, purtător de cuvânt al AJOFM  Începând de ieri, 27 noiembrie, membrii sindicatelor afiliate la Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii (FSMM), cât şi angajaţii neafiliaţi la sindicate, declară grevăCiteşte

Angajaţii TESA şi de la întreţinere, cei mai prost plătiţi din spitale!

28 noiembrie 2023

> La 6 decembrie, sprijiniţi de sindicatul Sanitas, angajaţii de la TESA de la Spitalul Judeţean Suceava ar putea intra în grevă  Partidul Verde – filiala judeţeană Suceava consideră că personalul TESA şi personalul de la întreţinere din cadrul unui spital merită mai mult respect pe zona de salarizare dinCiteşte

Acţiune de prevenire a consumului de droguri şi a traficului de persoane

Acţiune de prevenire a consumului de droguri şi a traficului de persoane

28 noiembrie 2023

La Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă (CSEI) Sf. Andrei din Gura Humorului s-au desfăşurat, vineri, proiecte educaţionale de impact, orientate către părinţi, sub umbrela campaniilor naţionale „Eu şi copilul meu spun – NU drogurilor!” şi, respectiv, „Siguranţa ta nu e o joacă”. Această iniţiativă a fost susţinută de Agenţia NaţionalăCiteşte

Natalia Onofrei, un scriitor cu vocaţie certă

Natalia Onofrei, un scriitor cu vocaţie certă

28 noiembrie 2023

Sâmbătă, la Muzeul Naţional al Bucovinei, a fost lansat volumul de debut, „În numele tatălui”, al scriitoarei Natalia Onofrei, cu coperte ilustrate de fiica ei, Anastasia. Manifestarea a fost deschisă de cel care, impresionat de carte, a avut iniţiativa unei lansări la Suceava, directorul instituţiei, Emil Ursu, iar prezentarea acesteiaCiteşte

Marea provocare – digitalizarea

Marea provocare – digitalizarea

28 noiembrie 2023

> Ca prim-ministru, n-am informaţiile atât de repede ca să pot să fiu eficient  Premierul Marcel Ciolacu a declarat, ieri, că una dintre marile provocări în perioada următoare se referă la digitalizare, dând ca exemplu faptul că, în calitate de şef al Guvernului, nu primeşte informaţiile atât repede pentru aCiteşte

Israelul anunţă că i-a propus mişcării palestiniene Hamas „o opţiune” pentru a prelungi armistiţiul

Israelul anunţă că i-a propus mişcării palestiniene Hamas „o opţiune” pentru a prelungi armistiţiul

28 noiembrie 2023

Israelul i-a propus mişcării islamiste palestiniene Hamas o „opţiune” pentru a prelungi armistiţiul început vineri şi care ar urma să expire astăzi la ora 07:00 (05:00 GMT), a anunţat ieri un purtător de cuvânt al guvernului israelian, potrivit AFP. „Vrem să primim 50 de ostatici suplimentari după această noapte”, aCiteşte

Ziua Sfântului Andrei

27 noiembrie 2023

Acest sfânt, care a creştinat neamul nostru, este la noi, la români, patronul lupilor şi ziua sa este închinată acestor animale. Lupul a fost un animal deosebit de respectat de daci şi daco-romani, care i-au acordat un cult magico-mitologic din care ne-au rămas până în secolul al XX-lea unele reminescenţeCiteşte

 
Iconar de suflet cu penelul cuvântului

Iconar de suflet cu penelul cuvântului

23 noiembrie 2023

aM-am întrebat de multe ori ce l-a îndreptat spre călugărie pe Vlădica Timotei? În privinţa îmbrăţişării slujirii Domnului prin preoţie nu-mi lipseau desluşirile. Îmi era limpede că se aşezase întru rodire sămânţa acestei sacre chemări încă de acasă ca fruct al lucrării statornice a părinţilor cei bine credincioşi, Elena şiCiteşte

Postul/asceza în Epoca modernă

Postul/asceza în Epoca modernă

28 noiembrie 2023

Mai este posibilă nevoinţa postului în epoca noastră? Pentru a-i câştiga pe creştinii zilelor noastre, copii, tineri, maturi şi vârstnici, la viaţa ascetică firească a Bisericii, ar trebui prezentat şi practicat un creştinism uşor, lipsit de caracterul ascetic terapeutic? Într-adevăr, nevoinţa postului, asceza, este o practică cu anevoie de conceputCiteşte

Biobibliografia de la urmă…

Biobibliografia de la urmă…

22 noiembrie 2023

De fiecare dată când primesc o nouă carte, mă bucur mult. Indiferent când, de la cine, în ce împrejurări. De multe ori sunt rugată să-i fac o prezentare, alteori o fac aşa, pur şi simplu, din propria mea dorinţă, fiindcă mi-a plăcut şi îşi va ocupa locul potrivit în bibliotecaCiteşte

Insert CULTURAL

 
Şoşoacă îi ia de proşti pe români

Şoşoacă îi ia de proşti pe români

28 noiembrie 2023

De când a apărut în politica românească, nu-mi dau seama ce o fi recomandat-o, Ivanovici-Şoşoacă Diana umblă cu minciuna, manipularea şi bagă zâzanie între români: ba că medicii şi guvernanţii ucid oameni sănătoşi, ba că UE şi NATO ne fură suveranitatea şi ne tratează ca sclavi, ba că Putin neCiteşte

Vesel ești de neînvins

Vesel ești de neînvins

27 noiembrie 2023

Frica de „cei de afară” ne însoţeşte istoria. Un fel de a fi specific slugilor sau a celor cu „musca pe căciulă”. Cred sincer că reuşim cu brio să cumulăm cele două condiţii şi acum! Această reţinere extremă în a spune nu străinilor se manifestă la toate nivelurile (vezi preşedintele!),Citeşte

Când spiritul dispreţuieşte corpul şi se teme de el…

Când spiritul dispreţuieşte corpul şi se teme de el…

23 noiembrie 2023

Cronenberg. O revelaţie inedită, care mă aşteptam să aparţină fie unui savant, fie unui filosof, nu unui medic: „Am ajuns într-o epocă foarte importantă din istoria omenirii, aceea în care nu mai avem nevoie de sex pentru perpetuarea speciei. Putem, azi, avea copii fără activitate sexuală. Pentru prima dată înCiteşte

Munca (II)

Munca (II)

27 noiembrie 2023

Venită dinspre a desemna, de la o vreme, activitatea omenească producătoare de bunuri, de viaţă în bunăstare şi chiar de avere – însă anterior percepută această activitate drept silnicie, chin, caznă, de unde şi asocierea ei nu numai cu sudoarea, cu efortul peste măsură, dar şi cu pedeapsa, şi fărăCiteşte

De vorbă cu cititorii

De vorbă cu cititorii

18 septembrie 2020

Petronia Mănăilă – Fălticeni: Redau fragmentul cel mai relevant din scrisoarea dumneavoastră de patru pagini: „Acum trei ani, mânată de sentimente alese, pe care le numesc acum contradictorii, am luat o decizie, cel puţin nefericită, şi anume aceea de a mă muta din Bucureşti, unde aveam confort, prieteni, relaţii, oportunităţi,Citeşte

Mugur GEU, Gheorghe ZAMFIR, Dumitru BRĂDĂȚAN

Dor de ducă !

16 aprilie 2014

Toate trec… Toate trec ca floarea spulberată… Și te-ai dus, dulce minune, totuși… S-a mutat cu grăbire la ceruri cea mai lustruită peană din Media Sucevei. A fost cum a fost și mai mult decât atât.   A fost Mugur și misterul său. De fluier. Și talentul său. Întortocheate, cuCiteşte

Articole recente

Comunicat de presă privind finalizarea proiectului cu titlul „Achiziţie utilaje construcţii”

Comunicat de presă privind finalizarea proiectului cu titlul „Achiziţie utilaje construcţii”

Actualitate 28 noiembrie 2023 la 7:00 0 comentarii

Data: NOIEMBRIE 2023 Comunicat de presă privind finalizarea proiectului cu titlul „Achizitie utilaje constructii” Tipul materialului:                            comunicat/anunţ de presă Titlul proiectului:                             Achizitie utilaje constructii Numele beneficiarului:                    TUTTO TRANS INTERNATIONAL SRL

> L.D. CLEMENT

Bucovina unde au văzut lumina

Colaboratoarea noastră (şi a altor publicaţii de rostire în limba română, după cum adesea precizează) prof. Eleonora Schipor de la liceul din Cupca ne-a trimis emoţionante rânduri din partea sa şi a unei eleve din cenaclul „Lămâiţa” pe care îl coordonează. „Pentru mine Bucovina înseamnă în primul rând ACASĂ” scrieCiteşte

Primăria Fălticeni îşi diversifică serviciile publice electronice oferite cetăţenilor

Primăria Fălticeni îşi diversifică serviciile publice electronice oferite cetăţenilor

Primăria Fălticeni a finalizat un nou proiect pentru îmbunătăţirea serviciilor publice oferite cetăţenilor din acest municipiu, „Management performant pentru Municipiul Fălticeni”, finanţat cu fonduri europene prin Programul Operaţional Creşterea Capacităţii Administrative. Acest proiect este o completare a unui alt proiect cu finanţare europeană, „Planificare strategică şi simplificarea procedurilor administrative laCiteşte

Doi răniţi într-un accident rutier produs între Solca şi Clit

Doi răniţi într-un accident rutier produs între Solca şi Clit

> Un şofer beat a intrat cu maşina într-un stâlp de telefonie, după ce lovise şi un indicator rutier  Două persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, într-un accident rutier produs pe DN 2 E, între Solca şi Clit. Potrivit anchetei poliţiştilor, duminică, în jurul orei 2:00, un tânăr de 23Citeşte

Paradă militară de Ziua Naţională

Paradă militară de Ziua Naţională

> Participă militari din Batalionul de Artilerie Botoşani, Brigada Mecanizată Bistriţa, Brigada Rachete Operativ Tactice Focşani şi de la Baza Aeriană Bacău  Comandantul Garnizoanei Suceava, locotenent colonel Vasile Chirap, a anunţat ieri, printr-un comunicat de presă, că, de Ziua Naţională, va fi organizat în municipiul Suceava un ceremonial militar urmatCiteşte

Natalia Onofrei, un scriitor cu vocaţie certă

Natalia Onofrei, un scriitor cu vocaţie certă

Sâmbătă, la Muzeul Naţional al Bucovinei, a fost lansat volumul de debut, „În numele tatălui”, al scriitoarei Natalia Onofrei, cu coperte ilustrate de fiica ei, Anastasia. Manifestarea a fost deschisă de cel care, impresionat de carte, a avut iniţiativa unei lansări la Suceava, directorul instituţiei, Emil Ursu, iar prezentarea acesteiaCiteşte

Studenţii Bianca Batinaş, Filaret-Niculai Crainiciuc şi Călin Ursu au câştigat ediţia 2023 a concursului „25 de ore la USV”

Studenţii Bianca Batinaş, Filaret-Niculai Crainiciuc şi Călin Ursu au câştigat ediţia 2023 a concursului „25 de ore la USV”

Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) a organizat, în zilele de 23-24 noiembrie a.c., ediţia a IX-a a concursului „25 de ore la USV” (25h@USV), competiţie deschisă tuturor studenţilor facultăţii înscrişi la studii de licenţă şi masterat. Am fost informaţiCiteşte

Acţiune de prevenire a consumului de droguri şi a traficului de persoane

Acţiune de prevenire a consumului de droguri şi a traficului de persoane

La Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă (CSEI) Sf. Andrei din Gura Humorului s-au desfăşurat, vineri, proiecte educaţionale de impact, orientate către părinţi, sub umbrela campaniilor naţionale „Eu şi copilul meu spun – NU drogurilor!” şi, respectiv, „Siguranţa ta nu e o joacă”. Această iniţiativă a fost susţinută de Agenţia NaţionalăCiteşte

Israelul anunţă că i-a propus mişcării palestiniene Hamas „o opţiune” pentru a prelungi armistiţiul

Israelul anunţă că i-a propus mişcării palestiniene Hamas „o opţiune” pentru a prelungi armistiţiul

Israelul i-a propus mişcării islamiste palestiniene Hamas o „opţiune” pentru a prelungi armistiţiul început vineri şi care ar urma să expire astăzi la ora 07:00 (05:00 GMT), a anunţat ieri un purtător de cuvânt al guvernului israelian, potrivit AFP. „Vrem să primim 50 de ostatici suplimentari după această noapte”, aCiteşte

„Violenţa invizibilă”

> Campanie demarată de poliţiştii suceveni pentru prevenirea violenţei domestic  Poliţiştii din Suceava au lansat campania „Violenţa invizibilă – Recunoaşte. Evită. Descurajează. Ajută!” pentru a marca Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor şi în contextul celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii (25 noiembrie – 10 decembrie).Citeşte

Şoşoacă îi ia de proşti pe români

Şoşoacă îi ia de proşti pe români

De când a apărut în politica românească, nu-mi dau seama ce o fi recomandat-o, Ivanovici-Şoşoacă Diana umblă cu minciuna, manipularea şi bagă zâzanie între români: ba că medicii şi guvernanţii ucid oameni sănătoşi, ba că UE şi NATO ne fură suveranitatea şi ne tratează ca sclavi, ba că Putin neCiteşte

SUMARUL EDIȚIEI