PSD Suceava 2020

 
Moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava vor fi purtate într-un pelerinaj prin judeţ

Moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava vor fi purtate într-un pelerinaj prin judeţ

24 noiembrie 2020

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a anunţat, ieri, că moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava vor fi purtate în perioada următoare într-un pelerinaj prin mai multe comunităţi de pe raza judeţului, astfel încât să aducă linişte credincioşilor şi credinţa că nu sunt singuri, iar sfinţii îi ocrotesc şi seCiteşte

PNL arată chiar prin programul de guvernare că nu va majora nici pensiile şi nici alocaţiile copiilor conform legii, pregătind populaţia pentru măsuri de austeritate

PNL arată chiar prin programul de guvernare că nu va majora nici pensiile şi nici alocaţiile copiilor conform legii, pregătind populaţia pentru măsuri de austeritate

24 noiembrie 2020

Preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a atenţionat, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că PNL pregăteşte măsuri de austeritate şi că, chiar prin programul de guvernare prezentat, arată că nu va majora pensiile şi alocaţiile copiilor conform prevederilor legale. „La conferinţa de presă susţinută la inaugurarea şoselei de centură aCiteşte

21 noiembrie – Hramul breslei cizmarilor, „Ovidenia”, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Iţcanii Vechi„Predoslovie”

21 noiembrie – Hramul breslei cizmarilor, „Ovidenia”, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Iţcanii Vechi„Predoslovie”

24 noiembrie 2020

Suceava a fost binecuvântată de istorie cu o salbă bogată de aşezăminte bisericeşti – adevărate sanctuare de credinţă, artă şi spiritualitate. Deşi la origini reprezintă unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale medieval, fiind contemporan cu momentul întemeierii Moldovei, după cum afirma regretatul istoric şi prof. universitar Mihai Lazăr, BisericaCiteşte

A plecat Maestrul

A plecat Maestrul

23 noiembrie 2020

Omul fantastic, omul providenţial, cel care ştia să zâmbească şi în cele mai dificile momente, un aristocrat prin definiţie, scriitorul, ziaristul Ion Paranici a plecat din lumea pământeană. A fost primul redactor-şef al cotidianului Crai nou din Suceava. Ultima dată ne-am văzut la festivitatea de decernare a premiilor Fundaţiei CulturaleCiteşte

Avem o strategie de vaccinare anti-COVID, care va fi aprobată în CSAT

Avem o strategie de vaccinare anti-COVID, care va fi aprobată în CSAT

24 noiembrie 2020

Avem strategie de vaccinare anti-COVID, care va fi aprobată în şedinţă CSAT, a spus ieri, într-o declaraţie de presă, la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului a precizat grupurile prioritare: personalul medical din centrele rezidenţiale şi medico-sociale, populaţia cu risc ridicat de evoluţie severă în cazul infecţiei şi personalulCiteşte

Noutăţi în sistemul britanic de educaţie

Noutăţi în sistemul britanic de educaţie

24 noiembrie 2020

> Studenţii români vor avea statut de imigrant Studenţii români care merg la studii în Marea Britanie după Brexit vor aplica pentru statut de emigrare. În ceea ce priveşte taxele de şcolarizare, acestea nu vor fi modificate în numeroase instituţii de învăţământ, deoarece vor fi acordate burse de studii. PotrivitCiteşte

PNL Suceava 2020
 
Iubire, Dăruire, neuitare şi sensibilitate

Iubire, Dăruire, neuitare şi sensibilitate

20 noiembrie 2020

Pe apa Şomuzului, în Florenţa românilor, cum a fost numită urbea care adăposteşte un tezaur spiritual rar întâlnit, Colegiul Naţional Nicu Gane  a împlinit 150 de ani de istorie. Numit la începuturi gimnaziul Alexandru Ioan Cuza, apoi Alecu Donici, devenit liceu şi în ultima perioadă colegiu naţional, s-a bucurat deCiteşte

Conferinţă cultural-teologică

Conferinţă cultural-teologică

19 noiembrie 2020

În ziua de 13 noiembrie a.c., în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, s-a desfăşurat conferinţa cultural-teologică „Biblia – cel mai bun răspuns pentru cine vrea să afle rostul vieţii”.  Organizată în cadrul sectorului cultural al Arhiepiscopiei de către consilierul eparhial preot Constantin Oprea, conferinţa a reunit personalităţi din viaţa academică şiCiteşte

 
Cine se caţără pe cadavre?

Cine se caţără pe cadavre?

24 noiembrie 2020

Până acum, orice creştere a numărului de contaminaţi şi decese produce o explozie de satisfacţie liderilor PSD care au astfel motivaţia să acuze partidul de guvernământ de incompetenţă şi lipsă de acţiune în combaterea pandemiei. Că doar vin alegerile şi au nevoie de voturi. Tocmai de aceea, printr-un cinism grotesc,Citeşte

De vorbă cu cititorii

De vorbă cu cititorii

18 septembrie 2020

Petronia Mănăilă – Fălticeni: Redau fragmentul cel mai relevant din scrisoarea dumneavoastră de patru pagini: „Acum trei ani, mânată de sentimente alese, pe care le numesc acum contradictorii, am luat o decizie, cel puţin nefericită, şi anume aceea de a mă muta din Bucureşti, unde aveam confort, prieteni, relaţii, oportunităţi,Citeşte

Din zodia ciumei, în zodia coronavirusului (23)

Din zodia ciumei, în zodia coronavirusului (23)

19 noiembrie 2020

O societate în care se regizează frica ?!  Ce urmează? „Care e proiecţia de viitor? În definitiv, de unde o să iasă noul «normal»? Poate din punctul 29 al Declaraţiei Universale: «avem o datorie faţă de ceilalţi oameni, ale căror drepturi şi libertăţi trebuie să le apărăm». Adică, să fimCiteşte

Restaurant închis după criterii… relative

16 septembrie 2020

Restaurantul-terasă „La Gyl” este cunoscut câmpulungenilor pentru buna (de)servire, produsele ieftine, dar, în primul rând, pentru un produs de un cunoscut brand local. Dar cum procesatorul nu are nevoie de publicitate, ne permitem să-l trecem sub tăcere. Restaurantul dispune de o terasă „aerisită”, dar şi de un spaţiu închis, cuCiteşte

Articole recente

Fabrica EGGER din Radauti

Lemn din surse sustenabile și lemn reciclat în plăcile de PAL și OSB produse de EGGER

18 noiembrie 2020 la 7:00 0 comentarii

În ceea ce privește procesul de achiziție a lemnului, dar și utilizarea lui, la EGGER Rădăuţi manifestăm toleranţă ZERO față de lemnul ilegal și suntem un promotor al managementului forestier sustenabil. Acest lucru înseamnă că selectăm cu atenţie furnizorii de materie primă, efectuăm verificări aprofundate și periodice (audituri) la furnizoriCiteşte

Liviu Clement

Un reper

24 noiembrie 2020 la 13:45 0 comentarii

Probabil că mulţi dintre noi (atât dintre cei care se tem de Covid, cât şi dintre cei care îl ignoră, punându-l pe seama a tot felul de poveşti) îşi doreau să afle, potrivit informaţiilor adunate de specialişti de la cei care s-au îmbolnăvit, din ce parte bate mai tare vântulCiteşte

Rata de infectare cu Covid-19 în judeţ este de 2,22 la mia de locuitori

Rata de infectare cu Covid-19 în judeţ este de 2,22 la mia de locuitori

24 noiembrie 2020 la 13:21 0 comentarii

> În municipiul Suceava, rata a ajuns la 3,89 la mie fără focare şi 3,94 la mie cu focare, însumând 505 cazuri de infecţie Incidenţa cazurilor de Covid-19 la nivelul judeţului Suceava era ieri de 2,22 la mia de locuitori fără focare de Covid-19, iar cu focare incidenţa ajungea laCiteşte

Marile investiţii din municipiul Suceava sunt în grafic

Marile investiţii din municipiul Suceava sunt în grafic

24 noiembrie 2020 la 13:21 0 comentarii

 > Potrivit lui, toamna lungă a permis recuperarea întârzierilor din primăvară  Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, vineri, că se lucrează în continuare susţinut la investiţiile mari ale municipalităţii şi că investiţiile mari începute în oraş sunt în grafic. Primarul a spus că s-a ridicat podul de peste pârâul Cetăţii,Citeşte

„Un Crăciun pentru fiecare”

„Un Crăciun pentru fiecare”

24 noiembrie 2020 la 13:19 0 comentarii

> Un spectacol de colinde va fi transmis în direct în ziua de 6 decembrie Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în parteneriat cu Fundaţia Umanitară „Sfinţii Ierarhi Leontie şi Onufrie”, organizează, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, un spectacol de colinde, în cadrul proiectului caritabil „Un Crăciun pentru fiecare”. Concertul va aveaCiteşte

Deocamdată, obiectivul nostru e să reducem numărul de infectări zilnice

Deocamdată, obiectivul nostru e să reducem numărul de infectări zilnice

24 noiembrie 2020 la 13:18 0 comentarii

 Premierul Ludovic Orban a evitat să răspundă dacă are în vedere redeschiderea şcolilor, aşa cum recomandă Organizaţia Mondială a Sănătăţii, arătând că obiectivul actual este reducerea numărului zilnic de infectări cu nou coronavirus. „Deocamdată, obiectivul nostru este să reducem numărul de infectări zilnice, să păzim sănătatea oamenilor, să avem grijăCiteşte

17 puncte de WiFi gratuit la Câmpulung Moldovenesc

17 puncte de WiFi gratuit la Câmpulung Moldovenesc

24 noiembrie 2020 la 13:18 0 comentarii

La Câmpulung Moldovenesc a fost finalizată recent instalarea a 17 puncte de acces la internet prin WiFi4EU, pe care cetăţenii şi turiştii le pot folosi gratuit. „Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc creează, astfel, reţeaua de internet cu acces gratuit în municipiul Câmpulung Moldovenesc” a transmis administraţia câmpulungeană. Cele 17 puncte deCiteşte

Strada Lipoveni va fi modernizată în 6 luni

Strada Lipoveni va fi modernizată în 6 luni

24 noiembrie 2020 la 13:16 0 comentarii

> Continuăm modernizarea străzilor neasfaltate din municipiul Suceava, a transmis Ion Lungu Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat, luni, că a semnat contractul pentru modernizarea străzii Lipoveni (fundătură), care duce la Şcoala Particulară Natanael din cartierul Iţcani. „Am semnat contractul cu câştigătorii licitaţiei pentru execuţie şi proiectare, Asocierea SC ScutCiteşte

În spitalele din judeţ, 377 pacienţi cu Covid-19

În spitalele din judeţ, 377 pacienţi cu Covid-19

24 noiembrie 2020 la 13:15 0 comentarii

> Dintre aceştia, 81 sunt în stare severă sau gravă > 109 persoane sunt suspecte de infecţie cu SARS-CoV-2  În spitalele din judeţul Suceava erau internaţi ieri 377 de pacienţi Covid-19, iar numărul total al persoanelor suspecte de infecţie cu SARS-CoV-2 era de 109, a anunţat luni Prefectura Suceava, careCiteşte

PNL arată chiar prin programul de guvernare că nu va majora nici pensiile şi nici alocaţiile copiilor conform legii, pregătind populaţia pentru măsuri de austeritate

PNL arată chiar prin programul de guvernare că nu va majora nici pensiile şi nici alocaţiile copiilor conform legii, pregătind populaţia pentru măsuri de austeritate

24 noiembrie 2020 la 13:11 0 comentarii

Preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a atenţionat, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că PNL pregăteşte măsuri de austeritate şi că, chiar prin programul de guvernare prezentat, arată că nu va majora pensiile şi alocaţiile copiilor conform prevederilor legale. „La conferinţa de presă susţinută la inaugurarea şoselei de centură aCiteşte

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind construcţia autostrăzii Suceava – Satu Mare

24 noiembrie 2020 la 13:11 0 comentarii

> Potrivit legii, Autostrada Nordului trebuie finalizată până la 1 ianuarie 2025 Preşedinţia României a anunţat, vineri, că preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea obiectivului de investiţii „Autostrada Nordului” (PL-x 167/25.03.2019). Prin această lege se aprobă obiectivul de investiţii „Autostrada Vama Oar – Satu MareCiteşte

www.internationaldriversassociation.com/ro/

Sumarul ediţiei: