Cererile pentru sprijinul financiar la încălzire se pot depune până pe 20 noiembrie

Cererile pentru sprijinul financiar la încălzire se pot depune până pe 20 noiembrie

15 octombrie 2021

> „Sperăm să poată completa aceste formulare cât mai mulţi suceveni, (…) să uşurăm povara trecerii acestei ierni” arată primarul Ion Lungu De pe 18 octombrie, formularele-cerere pentru obţinerea ajutorului la încălzirea locuinţei vor fi la dispoziţia sucevenilor eligibili. Anunţul a fost făcut de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, careCiteşte

Deputatul Ioan Balan, care a suferit de o formă gravă de Covid, spune că a scăpat doar pentru că fusese vaccinat

Deputatul Ioan Balan, care a suferit de o formă gravă de Covid, spune că a scăpat doar pentru că fusese vaccinat

15 octombrie 2021

Îi îndemn pe toţi să se pună la adăpost prin vaccinare, pentru că este o boală cumplită Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan, care a fost infectat cu SARS-CoV-2, spune că doar vaccinarea a fost şansa să scape cu viaţă din lupta cu virusul şi îi îndeamnă pe toţi săCiteşte

Poveştile Tinovului de la Româneşti

Poveştile Tinovului de la Româneşti

15 octombrie 2021

„Poveştile spuse” de una dintre cele mai interesante arii protejate din Ţara Dornelor dar şi din România – „Tinovul de la Româneşti” a constituit provocarea elevilor „Micii cercetători” de la Şcoala Gimnazială Coşna, pentru descoperirea valorilor naturale din comunitate. „În primul rând, trebuie să cunoşti ca să poţi proteja” aCiteşte

„Ghidul tău la Gura Humorului”

„Ghidul tău la Gura Humorului”

14 octombrie 2021

În cadrul ediţiei cu numărul 41 a Festivalului internaţional de film, diaporamă şi fotografie „Toamnă la Voroneţ”, duminică, 10 octombrie, ultima zi a festivalului, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului s-a desfăşurat pe lângă vernisajul expoziţiei de pictură „Simboluri” a artistului plastic Radu Bercea, lansarea volumului „GhidulCiteşte

Deputatul Cosmin Şandru, urmărit penal pentru dare de mită cu privire la moţiunea de demitere a Guvernului

15 octombrie 2021

Deputatul Cosmin Şandru este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de dare de mită, după ce i-ar fi promis unui alt parlamentar numirea unor apropiaţi în posturi de conducere a unor instituţii publice. Potrivit unui comunicat transmis joi de DNA, Şandru ar fiCiteşte

Un băieţel şi-a ucis mama cu un glonţ în cap în timp ce aceasta participa la o întâlnire pe Zoom

Un băieţel şi-a ucis mama cu un glonţ în cap în timp ce aceasta participa la o întâlnire pe Zoom

15 octombrie 2021

Un băieţel de 2 ani din Florida şi-a ucis mama cu un glonţ în cap în timp ce aceasta participa la o întâlnire pe Zoom, eveniment care a condus marţi la arestarea tatălui copilului, acuzat că a lăsat arma la îndemâna celui mic, informează AFP. Veondre Avery, în vârstă deCiteşte

 
Cernăuţiul ştirilor din „Glasul Bucovinei”, Cernăuţiul lui Mircea A. Diaconu 

Cernăuţiul ştirilor din „Glasul Bucovinei”, Cernăuţiul lui Mircea A. Diaconu 

15 octombrie 2021

Spre mijlocul secolului trecut, Şcoala Analelor a schimbat într-un mod important studiul istoriei, cercetată până atunci doar prin prisma marilor evenimente şi ale personalităţilor sale, luând în considerare, aducând în prim-plan diversele aspecte ale vieţii, mentalităţi, economie, societate ş.a.m.d. Primul exemplu care îmi vine în minte pentru ilustrarea acestui nouCiteşte

Procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou a continuat luni în cuprinsul Arhiepiscopiei

Procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou a continuat luni în cuprinsul Arhiepiscopiei

14 octombrie 2021

Cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi prin părinteasca purtare de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou a continuat luni, 11 octombrie 2021, în mai multe localităţi din judeţul Suceava. Traseul a vizat mănăstirile şi centrele medicale, locuri în care ceiCiteşte

 
Cu prostul nu mergi la câştig

Cu prostul nu mergi la câştig

12 octombrie 2021

În majoritatea cărţilor de proverbe şi zicători, proştii şi prostia ocupă un loc de frunte. Am ales o arhicunoscută zicătoare pentru titlu, dar necazul începe odată cu întrebările: cine şi câţi sunt proştii? Cum îi identificăm? Şi o mărturisire de principiu: nu ştiu să mă fi considerat vreodată deştept şiCiteşte

De vorbă cu cititorii

De vorbă cu cititorii

18 septembrie 2020

Petronia Mănăilă – Fălticeni: Redau fragmentul cel mai relevant din scrisoarea dumneavoastră de patru pagini: „Acum trei ani, mânată de sentimente alese, pe care le numesc acum contradictorii, am luat o decizie, cel puţin nefericită, şi anume aceea de a mă muta din Bucureşti, unde aveam confort, prieteni, relaţii, oportunităţi,Citeşte

Cernăuţi, acum un veac (25). Un feldmareşal ajuns ofiţer de miliţie

Cernăuţi, acum un veac (25). Un feldmareşal ajuns ofiţer de miliţie

26 august 2021

Paulus. Friedrich von Paulus (1890 – 1957) a fost capturat în 1943, după ce a pierdut bătălia de la Stalingrad. Autorităţile sovietice l-au convins să se despartă de Hitler şi să lucreze ca propagandist, întru răspândirea ideilor Moscovei. În ianuarie 1943, înfrângerea celui de-al Treilea Reich, la sfârşitul legendarei bătăliiCiteşte

> Adi Pirgaru

Eleganţă clujeană

31 august 2021

Ne aşteptăm ca ardelenii să fie mai calmi, să lase de la ei, să nu claxoneze şi să fie eleganţi, însă despărţirea de antrenorul echipei CFR Cluj, Marius Şumudică, ne-a demonstrat că regulile nescrise din fotbal se aplică pretutindeni. Poate că pretenţiile clubului clujean în ligile europene erau mai mariCiteşte

Ioan H. Sârghie (III)

Ioan H. Sârghie (III)

11 octombrie 2021

În cultura românească „nu se poate face abstracţie” de „contribuţia bogată, cu totul originală” a sculptorului Ioan H. Sârghie? Ba uite că se poate. Este o dovadă şi al doilea episod sucevean al demersurilor familiei pentru onorarea amintirii şi operei sculptorului din Câmpulung Moldovenesc. Aceeaşi prof. Stela Serghie (născută Sârghie)Citeşte

Articole recente

CBD și sportul – Legătura crucială!

CBD și sportul – Legătura crucială!

Sport internaţional 15 octombrie 2021 la 12:21 0 comentarii

Numeroase studii au arătat că uleiul CBD poate fi utilizat pentru a trata o varietate de boli. Mulți atleți și sportivi au început să folosească uleiul CBD pentru a-și îmbunătăți antrenamentul. Uleiul CBD poate stimula creșterea musculară, reduce inflamațiile și accelerează recuperarea. De asemenea, ameliorează durerea. Vom discuta despre CBDCiteşte

Finalizare proiect ”Granturi pentru capital de lucru” – SC ECO DESIGN SRL

Finalizare proiect ”Granturi pentru capital de lucru” – SC ECO DESIGN SRL

14.10.2021 SC ECO DESIGN SRL anunță încheierea proiectului cu titlul ” Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor IMM-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în anexa nr. 2, conform OUG 130/2020 modificată, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020”, proiect nr. RUE M2-15062 din 29.07.2021, înscris înCiteşte

Comunicat incepere proiect cod SMIS 136596

Comunicat incepere proiect cod SMIS 136596

Data:13.10.2021 Titlul proiectului: Cresterea competitivitatii Sc Agremin Srl prin crearea unei unitati noi de recuperare a materialelor reciclabile Beneficiar: AGREMIN S.R.L. Programul Operational Regional 2014-2020 Axa prioritară 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii Prioritatea de investiții 2.2 – Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltareaCiteşte

Liviu Clement

Insuficient

Mai mult de 60% dintre angajaţii din România sunt tentaţi să-şi părăsească actualele slujbe pentru altele, care le-ar promite lefuri mai mari, este una dintre principalele concluzii ale unei recente cercetări comandate de BestJobs. Înainte de a ne gândi în ce măsură chiar ar exista, le-ar fi disponibile slujbele celeCiteşte

Cinci mari asocieri de firme concurează pentru proiectarea şi construirea sălii polivalente

Cinci mari asocieri de firme concurează pentru proiectarea şi construirea sălii polivalente

> „Îmi pare rău că nicio firmă din judeţ nu a participat la această licitaţie destul de importantă” a declarat edilul-şef Ion Lungu După două amânări consecutive, s-a ţinut licitaţia pentru proiectarea şi executarea lucrărilor la viitoarea sală polivalentă a municipiului Suceava. Cu oferte s-au prezentat cinci mari asocieri deCiteşte

USV anunţă desfăşurarea activităţilor didactice în sistem hibrid

USV anunţă desfăşurarea activităţilor didactice în sistem hibrid

Având în vedere că, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV), în primele două săptămâni ale anului universitar s-au încheiat activităţile care au implicat cazarea în căminele studenţeşti, preluarea laptopurilor şi a tabletelor de către toţi studenţii din anul I, licenţă zi, ţinând cont de faptul că incidenţa cazurilorCiteşte

Romsilva va pune la dispoziţia populaţiei încă 700.000 mc de lemn de foc

Romsilva va pune la dispoziţia populaţiei încă 700.000 mc de lemn de foc

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că a vândut direct populaţiei, până în prezent, 1.065.229 mc lemn pentru foc, iar până la finalul anului va pune pe piaţă direct către persoanele fizice interesate alţi peste 700.000 mc. Astfel, până la finalul anului, RomsilvaCiteşte

Proiectele cu finanţare europeană pentru reţele de gaze naturale din 14 localităţi sucevene au fost deja admise, iar pentru alte 11 sunt în evaluare

Proiectele cu finanţare europeană pentru reţele de gaze naturale din 14 localităţi sucevene au fost deja admise, iar pentru alte 11 sunt în evaluare

> Valoarea acestor investiţii este de 150 de milioane de euro Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, joi, că au fost admise ca eligibile mai multe proiecte de distribuţie a gazelor naturale pe teritoriul judeţului Suceava. El a menţionat că proiectele sunt depuse pentru finanţare în cadrul ProgramuluiCiteşte

3.388 de cazuri active de Covid-19 în judeţ, 669 fiind tratate în spitale

3.388 de cazuri active de Covid-19 în judeţ, 669 fiind tratate în spitale

> 255 de pacienţi au forme grave sau critice de boală În judeţul Suceava, ieri erau active 3.388 de cazuri de Covid-19, 669 pacienţi infectaţi fiind internaţi în spitalele din judeţ. Totodată, 40 de persoane erau suspecte de Covid-19, a anunţat, joi, Prefectura, citând datele furnizate de DSP Suceava. ÎnCiteşte

278 de noi cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 în judeţul Suceava

278 de noi cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 în judeţul Suceava

> În ţară, în acelaşi interval, au fost confirmate 16.383 de cazuri Până joi, 14 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.414.647 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 4.937 ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după primaCiteşte

Încă 26 de elevi şi 8 angajaţi din învăţământ cu Covid-19

Încă 26 de elevi şi 8 angajaţi din învăţământ cu Covid-19

> Prin urmare, alte 26 de clase trec la învăţământul online Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Suceava a anunţat, miercuri, că alte 26 de clase de la şcoli şi grădiniţe din judeţ vor suspenda activităţile cu prezenţa fizică şi vor trece la învăţământul online, după ce 34 de elevi şi angajaţiCiteşte

Poveştile Tinovului de la Româneşti

Poveştile Tinovului de la Româneşti

„Poveştile spuse” de una dintre cele mai interesante arii protejate din Ţara Dornelor dar şi din România – „Tinovul de la Româneşti” a constituit provocarea elevilor „Micii cercetători” de la Şcoala Gimnazială Coşna, pentru descoperirea valorilor naturale din comunitate. „În primul rând, trebuie să cunoşti ca să poţi proteja” aCiteşte

Cernăuţiul ştirilor din „Glasul Bucovinei”, Cernăuţiul lui Mircea A. Diaconu 

Cernăuţiul ştirilor din „Glasul Bucovinei”, Cernăuţiul lui Mircea A. Diaconu 

Spre mijlocul secolului trecut, Şcoala Analelor a schimbat într-un mod important studiul istoriei, cercetată până atunci doar prin prisma marilor evenimente şi ale personalităţilor sale, luând în considerare, aducând în prim-plan diversele aspecte ale vieţii, mentalităţi, economie, societate ş.a.m.d. Primul exemplu care îmi vine în minte pentru ilustrarea acestui nouCiteşte

www.internationaldriversassociation.com/ro/

Sumarul ediţiei: