Târgul de Sânziene

Târgul de Sânziene

24 iunie 2019

60 de meşteri populari din judeţele Botoşani, Neamţ, Harghita, Vâlcea, Cluj şi Iaşi s-au aflat, sâmbătă, 22 iunie, la ora 11, la deschiderea oficială a Târgului de Sânziene. Târgul are loc în perioada 22 – 24 iunie 2019, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, este organizat de ConsiliulCiteşte

Fondul la dispoziţia CJ Suceava alocat de Guvern pentru primării este de zece ori mai mic decât necesarul comunităţilor locale

Fondul la dispoziţia CJ Suceava alocat de Guvern pentru primării este de zece ori mai mic decât necesarul comunităţilor locale

24 iunie 2019

Consiliul Judeţean Suceava urmează să aprobe în şedinţa de joi repartizarea unei sume de 28,4 milioane de lei pentru echilibrarea bugetelor locale. Potrivit expunerii de motive semnate de preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, legea bugetului de stat pe anul 2019 a stabilit pentru acest an, prin derogare de la prevederileCiteşte

Spirit şi tradiţie românească

24 iunie 2019

 Simpozionul „Spirit şi tradiţie românească în context european” s-a desfăşurat în superba sală de festivităţi a Şcolii Gimnaziale „Iulian Vesper” din Horodnic de Sus, sală în care, după estimările mele, au fost aproximativ 300 de persoane. Elevele Petruţa Bădeliţă şi Raluca Lungoci, îmbrăcate în frumoase costume horodnicene, sub ochiul vigilentCiteşte

Din nou, uniţi, la Festivalul-concurs „Rezonanţe udeştene”

Din nou, uniţi, la Festivalul-concurs „Rezonanţe udeştene”

24 iunie 2019

  În prag de Sânziene, Festivalul-concurs „Rezonanţe udeştene”, ajuns la ediţia a XXIV-a, s-a desfăşurat şi anul acesta la Suceava şi Udeşti, pe durata a două zile, ca întotdeauna, vineri şi sâmbătă. Festivalul a debutat la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, vineri, 21 iunie a.c. După urările de bun venit ale manageruluiCiteşte

Facilitare a accesului la finanţare

Facilitare a accesului la finanţare

21 iunie 2019

Acces mai facil la finanţare pentru beneficiarii OUG 43/2013 privind unele masuri pentru dezvoltarea şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor, al beneficiarilor PNDR 2014 – 2020 si POPAM 2014 – 2020, precum şi pentru dezvoltarea afacerilor în domeniul producţiei vegetale, zootehnice şi acvaculturii, prin semnarea unor noi convenţii deCiteşte

Până în 2021 farfuriile, tacâmurile şi paiele din plastic vor fi interzise în UE

Până în 2021 farfuriile, tacâmurile şi paiele din plastic vor fi interzise în UE

24 mai 2019

Până în 2021 vor fi interzise în UE farfuriile, tacâmurile de unică folosinţă din plastic, precum şi paiele, beţele pentru baloane şi beţişoarele pentru urechi, conform noilor norme privind materialele plastice de unică folosinţă adoptate de către Consiliul UE. Consiliul a adoptat marţi o directivă care introduce noi restricţii pentruCiteşte

 
Vlad Stănescu şi Andrei Cerlincă au revenit la Foresta Suceava după un sezon petrecut la Bucovina Rădăuţi

Vlad Stănescu şi Andrei Cerlincă au revenit la Foresta Suceava după un sezon petrecut la Bucovina Rădăuţi

24 iunie 2019

În această perioadă de pauză competiţională, oficialii echipei Foresta Suceava sunt în discuţii cu mai mulţi jucători pentru a completa şi întări lotul cu care echipa va aborda următorul sezon al Ligii a III-a. Clubul sucevean a reuşit să semneze două contracte pe un an de zile cu doi jucătoriCiteşte

Performanţe de excepţie pentru Florin Arteni Fîntînaru şi Viorel Georgel Iacob de la CSM Suceava

Performanţe de excepţie pentru Florin Arteni Fîntînaru şi Viorel Georgel Iacob de la CSM Suceava

24 iunie 2019

Zilele trecute, doi dintre canotorii Clubului Sportiv Municipal Suceava, pregătiţi de antrenorul Ioan Despa, au luat startul în Cupa României pentru juniori, o competiţie desfăşurată pe apă, pe distanţa olimpică de 2000 de metri, ce a avut loc la Orşova. Cel mai bun junior din România la ora actuală înCiteşte

Performanţă internaţională a boxului fălticenean

Performanţă internaţională a boxului fălticenean

18 iunie 2019

Iată că Fălticeniul a ieşit pe arena internaţională la box. Şi nu oricum, ci cu un onorant loc întâi. Duminică, 16 iunie 2019, la Teţcani, Republica Moldova, a fost organizat un turneu internaţional de box. Au participat echipe din Ucraina, România şi Moldova. Echipa României a fost formată din pugiliştiiCiteşte

 
Alecsandriada şi alecsandrienii. Cu ochii după minunea luminoasă pe cer şi în cărţi

Alecsandriada şi alecsandrienii. Cu ochii după minunea luminoasă pe cer şi în cărţi

21 iunie 2019

Stătusem doar cu trei zile în urmă, la slujba duminicală din Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la Boian (da, „Din Boian, la Vatra Dornei”), ctitoria lui Ion Neculce, chiar în dreptul Înălţării din naos, iar când după dezvelirea bustului lui Iraclie Porumbescu, preot acolo vreme de doi ani, am trecutCiteşte

Ferestre deschise spre cultură

20 iunie 2019

 Educaţia este una dintre cele mai de preţ valori pe care omul le dobândeşte de-a lungul vieţii. Generozitatea se încadrează şi ea în aceeaşi listă privilegiată. Este minunat că încă mai există persoane care îşi îndreaptă privirea spre cei mici, dar cu vise mari, iar şcoala şi biserica ne aratăCiteşte

PSD n-a dispărut, dar…

PSD n-a dispărut, dar…

19 iunie 2019

Imediat după anunţarea rezultatelor la alegerile europarlamentare, s-au făcut auzite destule voci care proroceau dispariţia PSD de pe eşichierul politic, având aceeaşi soartă cu a PNŢCD după alegerile generale din 2000. E adevărat, au fost şi voci mai reţinute care chemau la realism: există încă un bazin electoral uriaş şiCiteşte

Calea (rapidă) a ieşirii din criză

Calea (rapidă) a ieşirii din criză

20 iunie 2019

Cuza. Legea secularizării averilor mănăstireşti era văzută de marile puteri ca „un pas premergător proclamării independenţei”. Deosebit de delicată era chestiunea proprietăţilor aparţinând mănăstirilor închinate. În august 1863 guvernul a propus să plătească o despăgubire considerabilă „Locurilor Sfinte” din Imperiul Otoman, dar patriarhul de Constantinopol a respins oferta. Kogălniceanu, înCiteşte

Nicki Minaj a anunţat că se va căsători cu iubitul ei

Nicki Minaj a anunţat că se va căsători cu iubitul ei

24 iunie 2019

Cântăreaţa rap Nicki Minaj a dezvăluit într-o emisiune difuzată de un post de radio că a obţinut licenţa necesară pentru a putea să se căsătorească cu noul ei partener de viaţă, informează PA. Artista americană, nominalizată la premiile Grammy, a făcut această dezvăluire în emisiunea ei radiofonică, „Queen Radio”, înCiteşte

Flash

24 iunie 2019

 Azi e zi de sărbătoare. Cică ne binecuvântează „Sânzâienele” şi primarul Ion Lungu. Cele dintâi cu frumuseţe şi binecuvântare, iar celălalt cu sarmale. Cât priveşte „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” este altă poveste. Stau moaştele în raclă zi de zi şi nu se apropie mai nimeni. Nici deCiteşte

 

Articole recente

Cum se taie răul

Cum se taie răul

24 iunie 2019 la 13:45 0 comentarii

În afară de zilele în care plouă, nemţii din satul unchiului urcă dealul cimitirului şi iau în primire mormintele celor dragi. Schimbă sau udă după cum este cazul florile, mătură mormântul şi în jurul lui, dacă e placă din marmură deasupra, o udă să-l răcorească pe răposat, îndeasă apoi într-oCiteşte

dr. Ciprian Mitric

O linie de gardă la unitatea specializată pentru tratamentul cardiacilor critici (USTACC)

24 iunie 2019 la 13:31 0 comentarii

Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava înfiinţează de la 1 iulie o linie de gardă pentru Unitatea de Supraveghere şi Tratament Avansat al pacienţilor Cardiaci Critici (USTACC) şi desfiinţează linia de gardă de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă pentru a se încadra în prevederile bugetare. Potrivit unui proiect de hotărâre ceCiteşte

Consiliul Judeţean Suceava, alături de primăriile Suceava, Salcea, Dumbrăveni şi Adâncata, înfiinţează Societatea Parcuri Industriale Bucovina SA

Consiliul Judeţean Suceava, alături de primăriile Suceava, Salcea, Dumbrăveni şi Adâncata, înfiinţează Societatea Parcuri Industriale Bucovina SA

24 iunie 2019 la 13:31 0 comentarii

Consiliul Judeţean Suceava împreună cu primăriile Suceava, Salcea, Dumbrăveni şi Adâncata înfiinţează societatea Parcuri Industriale Bucovina SA care va administra parcul industrial ce va fi amenajat în apropierea Aeroportului Suceava, în zona Centrului Economic Bucovina. Consiliul Judeţean Suceava va contribui cu 1.499.990 lei la capitalul social al noii societăţi, reprezentândCiteşte

Prorectorul USV Ştefan Purici – conferinţă la Universitatea din Ivano-Frankovsk

Prorectorul USV Ştefan Purici – conferinţă la Universitatea din Ivano-Frankovsk

24 iunie 2019 la 13:31 0 comentarii

În cadrul programului mobilităţilor academice organizate în cadrul Consorţiului universitar internaţional Collegium Carpathicum, în perioada 17-19 iunie 2019, prof. univ. dr. Ştefan Purici, prorector cu imaginea universităţii, relaţii internaţionale şi dezvoltare europeană al USV, a susţinut o serie de prelegeri la Universitatea Naţională Precarpatică „Vasyl Stefanyk” din Ivano-Frankovsk, Ucraina. ConferinţeleCiteşte

„Primăria Vatra Dornei a dovedit mult curaj şi a deschis mai multe şantiere pentru obiective de infrastructură”

„Primăria Vatra Dornei a dovedit mult curaj şi a deschis mai multe şantiere pentru obiective de infrastructură”

24 iunie 2019 la 13:31 0 comentarii

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a aflat, vineri, alături de primarul Ilie Boncheş pe şantierele din municipiul Vatra Dornei. „Primăria Vatra Dornei a dovedit mult curaj şi a reuşit să deschidă mai multe şantiere pentru executarea de ample lucrări la obiective de infrastructură din municipiul staţiune”, a spus Flutur.Citeşte

Fondul la dispoziţia CJ Suceava alocat de Guvern pentru primării este de zece ori mai mic decât necesarul comunităţilor locale

Fondul la dispoziţia CJ Suceava alocat de Guvern pentru primării este de zece ori mai mic decât necesarul comunităţilor locale

24 iunie 2019 la 13:31 0 comentarii

Consiliul Judeţean Suceava urmează să aprobe în şedinţa de joi repartizarea unei sume de 28,4 milioane de lei pentru echilibrarea bugetelor locale. Potrivit expunerii de motive semnate de preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, legea bugetului de stat pe anul 2019 a stabilit pentru acest an, prin derogare de la prevederileCiteşte

Scutire de impozite şi taxe pe clădiri şi terenuri pentru luptătorii în Revoluţie

Scutire de impozite şi taxe pe clădiri şi terenuri pentru luptătorii în Revoluţie

24 iunie 2019 la 13:31 0 comentarii

> Exceptarea de la plată ar urma să se acorde integral pentru cota-parte din dreptul de proprietate a luptătorilor în cauză, precum şi pentru cota-parte a aflată în proprietatea soţie ori a soţului acestora, după caz Autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Suceava intenţionează să acorde scutire de la plataCiteşte

Primarul Ion Lungu a oferit şi în acest an porţii de sarmale pelerinilor veniţi la Hramul Sucevei

Primarul Ion Lungu a oferit şi în acest an porţii de sarmale pelerinilor veniţi la Hramul Sucevei

24 iunie 2019 la 13:31 0 comentarii

Primarul Ion Lungu şi soţia acestuia, Luminiţa, au împărţit, duminică după-amiază, pelerinilor veniţi din toate colţurile ţării la Hramul Sucevei 5.000 de sarmale calde şi tot atâtea sticle cu apă, în semn de ospitalitate. Mii de credincioşi se află în aceste zile în pelerinaj la moaştele Sfântului Ioan cel NouCiteşte

Atacatorul Mocăniţei, reţinut de către poliţişti

Atacatorul Mocăniţei, reţinut de către poliţişti

24 iunie 2019 la 13:31 0 comentarii

Atacatorul cu pietre a celebrului tren cu aburi din Moldoviţa, care a băgat frica în sufletele a aproape 200 de turişti aflaţi în vagoane, a ajuns în răcoarea arestului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. El a fost reţinut de oamenii legii pe parcursul zilei de ieri, chiar dacă iniţial bărbatulCiteşte

„Bine aţi venit în camera cea mare”

„Bine aţi venit în camera cea mare”

24 iunie 2019 la 13:31 0 comentarii

Galeria de Artă „Ion Irimescu” găzduieşte, din 20 iunie, expoziţia de tapiserie „Oda Bucuriei” a artistei plastice Marcela Larionescu, membră, din 1971, a Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Suceava. Reprezentantă a tapiseriei contemporane româneşti, cu expoziţii personale în România şi Ucraina, artista este nelipsită de la majoritatea SaloanelorCiteşte

Fiiinforma.ro - Noi testam, tu cumperi

Sumarul ediţiei: