Arhivă pentru iunie 4th, 2026

Turcia îl acuză pe Kanye West că i-a jignit „credinţa” şi „valorile constituţionale”

Turcia îl acuză pe Kanye West că i-a jignit „credinţa” şi „valorile constituţionale”

Rapperul american Kanye West a fost criticat dur de Turcia în urma unui concert susţinut în ţară sâmbătă, potrivit AFP. Cunoscut şi sub numele de Ye, artistul a fost acuzat că subminează „valorile constituţionale şi religioase” ale Turciei. Acuzaţiile dure ale ţării vin în contextul interpretării unei piese intitulate „ICiteşte

Ne vorbesc Părinţii Bisericii

Nobleţea este o măreţie pentru om şi mai ales pentru omul duhovnicesc. Să nu vorbim cu asprime, pentru că asprimea împiedică Harul lui Dumnezeu. Să exploatăm timpul nostru, deoarece ne va părea rău pentru aceste clipe şi nu le vom mai găsi. Să rostim continuu Rugăciunea, ca să simţim dulceaţaCiteşte

Stejarii Dragomirnei şi Forest Pătrăuţi au promovat în Liga a IV-a

Stejarii Dragomirnei şi Forest Pătrăuţi au promovat în Liga a IV-a

În runda a IV-a a play-off-ului Ligii a V-a, antepenultima, Viitorul Baia a câştigat clar duelul de pe teren propriu cu Forest Pătrăuţi, cu ajutorul reuşitelor semnate de Ştefan Pupăză, Paul Vacariu şi Florin Bidan. În celălalt meci al etapei, Voinţa Zvoriştea şi Stejarii Dragomirnei au încheiat nedecis, 2-2, cuCiteşte

„Trasee eminesciene”, ediţia a VI-a

În perioada 4 – 8 iunie a.c., la Suceava şi Putna, va avea loc a VI-a ediţie a „Traseelor eminesciene”, care va cuprinde Concursul de recitare a liricii eminesciene „La Putna”. Evenimentul va debuta joi, 4 iunie, de la ora 11:00, cu etapa judeţeană, la Centrul pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene.Citeşte

Lazăr după Înviere

Am urcat scara avionului cu ochii umeziţi de o suferinţă fizică instalată cu vreo lună înainte de plecare, pe care încercam zadarnic să o atenuez cu medicamente. Astfel că prima noapte în Cipru, în ospitalierul hotel Sun Hall din Larnaca în care respiraţia blând-sărată a Mediteranei părea să treacă şiCiteşte

Evanghelia zilei

Zis-a Domnul: Aţi auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu săvârşeşti adulter!». Eu însă vă spun: Oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui. Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căciCiteşte

Sfântul Sinod a aprobat retragerea Mitropolitului Petru din fruntea Mitropoliei Basarabiei

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ieri retragerea Înaltpreasfinţitului Petru din slujirea de Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei de lucru desfăşurate în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Patriarhului Daniel. Potrivit hotărârii adoptate,Citeşte

Oraşele Bucovinei (II)

Oraşele Bucovinei (II)

Motto: „Bucovinenii şi-au scris singuri istoria lor, n-au trebuinţă să le-o scrie străinii sau şi românii, care n-au trăit-o direct” (M. Iacobescu) Tipuri jidoveşti din Bucovina de Fruntaş – 5 – Intraţi în anul jubiliar, al şaptezecelea de domnie al împăratului Francisk-Iosif I e interesant să-i urmăreşti pe fiii luiCiteşte

Cel mai mare terminal petrolier din Rusia a luat foc la Sankt Petersburg, după un atac cu drone

Dronele ar fi atacat, în noaptea de marţi spre miercuri, cel mai mare terminal petrolier al Rusiei de la Marea Baltică, în Sankt Petersburg, precum şi o uzină militară din regiunea Tambov. Potrivit The Moscow Times, atacul a provocat un incendiu la Terminalul Petrolier din Sankt Petersburg, în districtul KirovskyCiteşte

Inocenţa căpşunelor

Căpşuni pârguite în roşu pe ramură   şi altele mai sfioase şi verzi –   pe care le voi îndrăgi mai mult?   Gustul îmi spune cele roşii   dar inima are judecăţi mai dulci   şi-mi zice: – Fiule, pe cele ca tine de încă-verde copilăresc   căci şiCiteşte

SUMARUL EDIȚIEI