Ploi şi ninsori la altitudini mari în judeţul Suceava

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteorologică de cod galben valabilă până la 4 aprilie, ora 18:00, care vizează ploi local însemnate cantitativ, descărcări electrice, condiţii de grindină şi ninsori la altitudini mari.

Potrivit avertizării, vor cădea ploi local însemnate cantitativ în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi sudul şi estul Transilvaniei. Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar vineri şi sâmbătă vor fi însoţite izolat de descărcări electrice şi condiţii de grindină. În intervale scurte sau prin acumulare până la sfârşitul intervalului, cantităţile de apă vor atinge 20-30 l/mp şi izolat 40-60 l/mp.

La munte, în Carpaţii Meridionali, iar din noaptea de vineri spre sâmbătă şi în Carpaţii Orientali, la altitudini de peste 1800 m, temporar va ninge şi se va depune un strat de zăpadă cu grosimi medii de 10-20 cm.

În judeţul Suceava, fenomenele vor afecta în special zona de deal şi munte (Carpaţii Orientali), unde sunt aşteptate ploi moderate până la însemnate şi ninsori la altitudini mari, cu strat consistent de zăpadă. În restul judeţului vor predomina ploile, cu posibile descărcări electrice izolate. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI