Tribunalul Suceava a admis, luni, contestaţia formulată de inculpatul Reziuc Radu Constantin şi a desfiinţat în totalitate încheierea Judecătoriei Suceava din 26 februarie prin care a fost dispusă arestarea sa preventivă.
În rejudecare, instanţa superioară a respins propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind arestarea preventivă şi a dispus, în schimb, luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de Reziuc Radu Constantin pe o durată de 26 de zile, până la data de 27 martie a.c.
Inculpatul are obligaţia de a nu părăsi imobilul în care locuieşte, fără permisiunea organului judiciar. De asemenea, i s-au impus şi următoarele obligaţii: să se prezinte în faţa organelor judiciare ori de câte ori este chemat; să nu comunice, pe nicio cale, cu anumite persoane indicate de instanţă.
Supravegherea respectării obligaţiilor a fost încredinţată Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare.
Tribunalul a atras atenţia inculpatului că, în cazul încălcării cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor, arestul la domiciliu poate fi înlocuit cu arestarea preventivă.
Instanţa a dispus punerea de îndată în libertate a lui Reziuc Radu Constantin de sub puterea mandatului de arestare preventivă, dacă nu este deţinut în altă cauză. Decizia a fost pronunţată la 2 martie 2026, definitivă.
Cercetările în dosar continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Radu Reziuc a fost arestat joi de Judecătoria Suceava, fiind cercetat pentru violenţă în familie, loviri sau alte violenţe şi lipsire de libertate în mod ilegal. Măsura a fost luată după ce bărbatul de 40 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore miercuri seară de poliţiştii din Salcea, în urma completării probatoriului într-un dosar deschis pe baza plângerii concubinei sale (41 de ani) şi a fiicei acesteia (19 ani). Cele două au reclamat că în noaptea de 28/29 ianuarie 2026 au fost agresate fizic (inclusiv cu un obiect asemănător unui pistol), ameninţate şi împiedicate să părăsească locuinţa bărbatului până dimineaţa. (N.B.)
























Comentarii