Joi, 19 februarie 2026, ora 13.00, Alianţa Franceză din Suceava, în parteneriat cu Asociaţia Seniorilor Bucovineni, organizează o nouă întâlnire din cadrul proiectului „Itinéraires francophones”, destinat cunoaşterii lumii francofone.
Călătoria virtuală din această săptămână va cuprinde ţări din spaţiul francofon african: Benin, Burkina Faso, Republica Centrafricană şi Comore. Scopul activităţii este de a oferi publicului sucevean oportunitatea de a descoperi şi cunoaşte spaţii francofone „de peste mări şi ţări”, regiuni şi comunităţi în care limba franceză este un vector de cultură şi civilizaţie, fie ca limbă oficială, fie ca limbă de comunicare între locuitorii spaţiului respectiv.
Cele patru ţări din Africa vor aduce o noutate nu numai prin poziţionarea lor geografică, dar şi prin exotismul culturii şi civilizaţiei locale, cu puternice influenţe ale culturii şi civilizaţiei franceze.
Pornind de la materialele de prezentare şi de la propria cultură generală, publicul va avea prilejul de a comenta, dezbate şi completa cu informaţii suplimentare şi opinii personale călătoria francofonă virtuală.
Prezentările şi discuţiile vor fi coordonate de prof. gr. I ing. Angela Nesteriuc, preşedinta Asociaţiei Seniorilor Bucovineni.
Mai multe informaţii şi documente video despre această activitate pot fi consultate pe adresa Facebook a Alianţei Franceze din Suceava şi pe site-ul Alianţei Franceze din Suceava. (C.P.)



























Comentarii