Cu prilejul împlinirii a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a transmis, în Piaţa Tricolorului, în faţa statuii domnitorului Cuza, un mesaj de încredere pentru ceea ce urmează dacă lucrurile vor fi construite cu rigoare.
„Ne aflăm astăzi în Piaţa Tricolorului, în faţa statuii lui Alexandru Ioan Cuza, într-o zi care aminteşte de un moment în care românii au ştiut să folosească inteligenţa politică pentru a-şi crea viitorul. Unirea Principatelor Române din 1859 nu a fost nici pe departe un accident al istoriei şi nici un gest simbolic. Acest eveniment istoric a fost rezultatul unei strategii atent gândite” a subliniat primarul.
Vasile Rîmbu a evocat contextul internaţional complicat al epocii, în care marile puteri acceptau doar o unire limitată şi temporară, şi a evidenţiat soluţia genială găsită de români: dubla alegere a aceluiaşi domn, Alexandru Ioan Cuza, în Moldova şi Ţara Românească – un act de maturitate politică remarcabilă, care a transformat limitele impuse în oportunitate.
„Anii care au urmat au confirmat că Unirea nu putea rămâne doar un fapt politic. Reformele iniţiate de Alexandru Ioan Cuza au atins structura profundă a societăţii: pământul, şcoala, administraţia, justiţia. Au fost reforme dificile, care au cerut sacrificii şi au stârnit rezistenţă. Dar ele au pus temelia statului român modern” a adăugat edilul Sucevei.
În mesajul său, primarul a făcut o paralelă cu ciclurile istorice ale societăţilor, citând zicala atribuită diverselor surse: „Vremurile grele creează oameni puternici, oamenii puternici creează vremuri bune, vremurile bune creează oameni slabi, iar oamenii slabi creează vremuri grele”. El a avertizat asupra riscului pierderii vigilenţei în perioade de confort şi a subliniat că generaţia Unirii a acţionat în momente de presiune şi incertitudine, alegând să construiască în timp real, cu instrumentele disponibile.
„România de astăzi se află, la rândul ei, într-un punct sensibil al parcursului său istoric. Avem libertate, avem instituţii, avem experienţa trecutului. Dar avem şi datoria de a nu ajunge la autosuficienţă. Prezenţa Armatei, a structurilor de ordine publică, a veteranilor de război aici ne aminteşte că statul român a fost apărat şi consolidat prin disciplină, responsabilitate şi respect faţă de lege. Nimic din ceea ce durează nu se construieşte fără rigoare” a transmis Vasile Rîmbu.
În încheiere, primarul Sucevei a subliniat continuitatea drumului început în 1859: „Unirea a fost începutul unui drum. Drumul continuă. Cu fiecare dintre noi. La mulţi ani tuturor românilor!”.
Mesajul a fost primit cu aplauze în Piaţa Tricolorului, unde sucevenii s-au adunat pentru a marca, prin ceremonial militar şi religios şi depuneri de coroane, sărbătoarea naţională a Unirii Principatelor Române, iar în final au dansat Hora Unirii. (N.B.)
Primarul Vasile Rîmbu, de Ziua Unirii Principatelor Române:
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii