Decalog la Ziua Culturii Naţionale – 15 ianuarie

  1. Preţuiţi cultura neamului, care nu este un simplu adaos la existenţa lui, căci popoarele nu pier prin lipsa de avere, ci prin slăbirea conştiinţei de sine.
  2. Nu lăsaţi uitarea să se aştearnă peste numele făuritorilor de cultură, fiindcă prin fiecare operă a acestora cultura mai urcă o treaptă spre lumină.
  3. Iubiţi limba română cu toată fiinţa şi nu o desconsideraţi, simplificaţi, necinstiţi ori trivializaţi, deoarece limba unui neam este actul de naştere al acestuia în istorie şi defineşte identitatea celui ce o vorbeşte.
  4. Promovaţi cu statornicie cultura, revelaţie a istoriei, prin care neamul îşi face inteligibil destinul în faţa timpului, nu ca podoabă, ci ca foc ce trebuie întreţinut.
  5. Căutaţi sensul culturii în identitatea neamului vostru, căci Ziua Culturii Naţionalenu este doar comemorare, ci judecată de sine, rigoare şi responsabilitate spirituală.
  6. Apăraţi cultura română care a ţinut vie conştiinţa neamului când statul lipsea, vorbiţi şi trăiţi limba română, însă nu ca simbol festiv, ci ca spaţiu viu al identităţii voastre zilnice.
  7. Cinstiţi limba română, patria care nu a putut fi cucerită, ca legământ sacru între fiii acestui neam, conştienţi fiind că aceasta este axa continuităţii naţionale, păstrată cu sânge şi suferinţă.
  8. Recunoaşteţi în educaţie mediul liturgic al culturii, început între zidurile mănăstirilor, spaţiul în care valorile nu sunt doar transmise, ci interiorizate şi resemnificate.
  9. Împărtăşiţi cultura şi nu o închideţi în turnuri de elită, amintindu-vă că o naţiune fără cultură este asemenea vocii fără ecou, iar cultura, memoria ei activă.
  10. Vedeţi în fiecare 15 ianuarie o chemare la responsabilitate, căci identitatea culturală este o operă care trebuie să se scrie de fiecare generaţie, cu demnitate, luciditate şi rigoare spirituală.

† Calinic,

Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI