În perioada 13–15 ianuarie 2026, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” organizează „Zilele Eminescu – Ziua Culturii Naţionale”. Agenda evenimentului este variată, cuprinzând numeroase activităţi: conferinţe, dezbateri, ateliere, lecturi în licee şi în cafenele, întâlniri cu scriitorii, expoziţii de artă contemporană, spectacole, vizite la atelierele artiştilor.
Invitaţii acestei ediţii a „Zilelor Eminescu – Ziua Culturii Naţionale”, care vor intra în dialog cu publicul, sunt poeţi, scriitori, critici literari, muzicieni, artişti vizuali, jurnalişti, personalităţi ale culturii, decidenţi politici.
La câteva mese rotunde, organizate zilnic în diverse locuri, se vor desfăşura dezbateri despre: literatură ca emancipare individuală şi colectivă; opera eminesciană; educaţie culturală; literatura pentru copii; patrimoniu; diplomaţie cultural-academică etc.
Vor expune în sălile de expoziţii ale Memorialului Ipoteşti Andrei Gamarţ (Sala „Horia Bernea”) şi Aurel Azamfirei (Sala Portaluri), iar la Teatrul „Mihai Eminescu” – Sergiu Negulici. La parcul „Mihai Eminescu” va fi deschisă expoziţia „Fototeca literară Ion Cucu, episod pilot”, realizată în parteneriat cu „Casa de Pariuri Literare”.
La ediţiile „Poeţi în dialog” şi întâlnirile cu scriitori vor participa Ion Pop şi Adrian Popescu, Matei Vişniec şi Daniela Varvara, Lucian Vasilescu şi Angelica Stan, Andrei Gamarţ şi Oana Cătălina Ninu, Adina Rosetti şi Dan Lungu.
Atelierele „Poveşti din Ipoteşti”, organizate de Adina Popescu şi Iulian Manuel Ghervas, vor avea loc zilnic în sala de marmură a Teatrului „Mihai Eminescu”. Organizate în parteneriat cu Institutul Bucovina, atelierele „Zburătorul” se vor ţine în diverse şcoli din judeţul Botoşani.
Îşi vor deschide atelierele de creaţie la această ediţie Dan Sociu (la Botoşani), Stelorian Moroşanu (la Dorohoi), Victor Teişanu (la Darabani).
Gala Premiilor Culturii Naţionale – la care se vor acorda Premiul Naţional pentru excelenţă în cultură, Premiul Naţional pentru literatură şi promovarea dialogului intercultural, Premiul Naţional pentru promovarea culturii române şi a excelenţei muzicale – va avea loc în prima zi a ediţiei din acest an a Zilelor Eminescu, pe 13 ianuarie, la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani.
Gala va fi urmată de un recital de muzică clasică susţinut de Andrei Ioniţă (violoncel) & Cătălin Şerban (pian) / (Germania).
În a doua zi, pe 14 ianuarie, publicul este invitat la spectacolul Cabaretul cuvintelor, regia – Matei Vişniec, spectacol susţinut de trupa Teatrului „Matei Vişniec” din Suceava la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani.
Pe 15 ianuarie, la Cinematograful „Unirea”, va avea loc proiecţia filmului Fără ieşire. Aici viaţa se bea (documentar despre poetul Ioan Es. Pop) – producător: „Casa de Pariuri Literare”. În deschidere va vorbi poetul Lucian Vasilescu.
La ediţia din acest an a „Zilelor Eminescu – Ziua Culturii Naţionale”, „Rapsozii Botoşanilor” propun recitalul Melodii pe versuri de Eminescu (15 ianuarie, Amfiteatrul „Laurenţiu Ulici”); Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, în parteneriat cu Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” – Concursul de recitare „Dor de Eminescu”, ediţia a III-a, dedicat elevilor din judeţul Botoşani (15 ianuarie, Teatrul „Vasilache” Botoşani); Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” – Rotonda cenaclurilor literare pentru copii şi tineret (16 ianuarie, Biblioteca Judeţeană).
Ediţia 2026 a „Zilelor Eminescu – Ziua Culturii Naţionale” este organizată cu susţinerea Consiliului Judeţean Botoşani, în parteneriat cu Primăria Botoşani, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani, Asociaţia Nord, cu sprijinul instituţiilor de cultură şi învăţământ şi al mediului privat.
Intrarea la toate evenimentele este liberă. Intrarea la Gala Premiilor Culturii Naţionale (13 ianuarie) şi la spectacolul „Cabaretul cuvintelor” se face pe bază de invitaţii, care pot fi ridicate de la impresariatul Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani.
Programul detaliat si cu eventuale modificări de ultim moment poate fi văzut pe pagina Memorialului Ipoteşti: https://eminescuipotesti.ro/. (Comunicat de presă)
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii