Asemenea unui aed din Grecia Antică, Maria Toacă din Cernăuţi, la acest ceas cel mai auzit glas şi cel mai cunoscut condei al românilor din nordul Bucovinei, este o evocatoare a tragediilor, durerilor şi suferinţelor lor. Dacă postările sale zilnice ne ţin la curent cu încercările la care le sunt supuse limba maternă, credinţa şi chiar identitatea prin politici de stat distrugătoare, cărţile care adună amintiri şi dovezi sunt documentul epopeii trăite de fraţii noştri de pe pământul înstrăinat, fiind închinate, cum scrie Maria Toacă pe pagina uneia din acestea, „înfometaţilor de adevăr”. Talentul reconstituirii, al povestirii, al implicării afective şi poziţia sa de vicepreşedintă a Societăţii „Golgota” a Românilor din Ucraina dau greutate acestor cărţi care aparţin de pe acum istoriei neamului.
„Martiri români din infernul foametei” (2018), „Neamul nostru de martiri” (2021), „Tragice despărţiri, cutremurătoare întâlniri” (2022), precum şi cea mai recentă, „Nestinsă, durerea memoriei. Noi nu vom fi, dar voi să ţineţi minte” (2025), reconstituie prin aduceri aminte, scrisori şi alte mărturii epopeea Golgotei româneşti, a nimicirii a sute de mii de români de pe pământul nostru ocupat în 1940 – nordul Bucovinei, nordul Basarabiei şi Ţinutul Herţei – prin crimele de la Lunca şi Fântâna Albă, deportările staliniste în Siberia şi Kazahstan, foametea din anii 1946 şi 1947, lagărele de muncă forţată, închisorile politice, dar şi prin jertfirea atâtor vieţi tinere pe câmpul de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale a Ucrainei.
Chiar dacă titlurile altor cărţi ale Mariei Toacă par a sugera o mutare de accent, „Veşnic adăpost al fiinţei noastre” [Eminescu] (2022), „Boianul meu cu inima română” (2023), „Cântă cucu-n Cernăuţi (Dacă n-am cânta, am plânge)” (2024), se ţes tot pe urzeala suferinţei, ca şi capitolele care îi aparţin din volumele semnate împreună: „Dulce de Suceava. Amar de Cernăuţi” (2014), „Dulce-amar de Bucovina” (2018) şi „Crai nou pe cerul Bucovinei” (2024). Şi oricât de marcate de bucuria întâlnirii cu frumuseţile României, cu legendarele ctitorii ale lui Ştefan cel Mare, şi „Drumuri de dor prin ţara dragă” (2018), şi „Din toată inima pentru Voroneţ” (2020) şi „Ştefan cel Mare din poveştile tatei” (2021) se percep ca scrise cu cerneala unui sentiment complex, în care mândria şi bucuria se împletesc cu revolta graniţei care despică Bucovina şi cu amărăciunea vieţii printre străini pe pământul strămoşilor tăi.
Aed în mileniul trei, evocatoare – substantiv inexistent în dicţionarele limbii române, dar care ni s-a impus a fi creat anume pentru scriitoarea Maria Toacă -, a unei tragedii care continuă sub ochii noştri, prietena din nordul Bucovinei merită de ziua natală, ca şi în celelalte zile, pe lângă dragostea şi preţuirea care ne leagă, recunoştinţa tuturor cititorilor săi, dar, credem, şi a Istoriei mari, care se hrăneşte şi cu sângele viu al unor astfel de cărţi.
La mulţi ani cu sănătate şi bucurii de la ai tăi, draga noastră Maria Toacă!
Comentarii