În studiul ,,Consideraţii privind valorificarea muzeistică a unor case şi locuri memoriale din Fălticeni”, redactat de renumitul cercetător Eugen Dimitriu şi publicat în ,,Revista muzeelor şi monumentelor” (nr. 2/1976, muzee, p. 70-71) se regăsesc numele celor mai importanţi pictori fălticeneni: Ştefan Şoldănescu, Aurel Băieşu şi Dimitrie Hârlescu.
Dacă despre majoritatea oamenilor de seamă care şi-au legat o însemnată parte a vieţii şi creaţiei lor de oraşul Fălticeni am multiple cunoştinţe, despre Dimitrie Hârlescu nu ştiam nimic până ce nu i-am văzut numele în studiul lui Eugen Dimitriu.
Şi astfel am pornit în căutarea sa şi a operei sale. Ce am aflat?
Dimitrie Hârlescu s-a născut la Fălticeni la 5 noiembrie 1872 şi avea să-şi plimbe umbra prin lume vreme de 51 de ani. Cu toate că a avut studii de specialitate în Germania, n-a reuşit să depăşească statutul de simplu profesor de desen la liceele din Constanţa, Bârlad şi mai apoi la Tecuci. La Tecuci se va căsători cu Elena Rusu Mitrea, cu care nu s-a înţeles niciodată. Sfârşitul său timpuriu (1923), nu l-a găsit nepregătit, ba, dimpotrivă, şi l-a provocat. S-a simţit un flagelat al provinciei monotone chiar dacă nu totdeauna lipsită de interes cultural. Odată instalat la Tecuci, pentru tot restul vieţii, devine membru al societăţii ,,Mihai Eminescu”, publică articole şi reproduceri după picturile sale în revista ,,Freamătul”.
,,Pe câţiva dintre colegii gimnaziului tecucean ,,D. A. Sturza” îi putem recunoaşte uşor în panoul său, cu titlul împrumutat, probabil, de la romanul lui Anton Holban ,,Parada dascălilor” unde tuşa caricaturală a pictorului Hârlescu caută să le configureze liniile de profil moral, de la tipul de boem sfrijit al profesorului Dorin la cel de hipopotam biped al profesorului de franceză, ridicol prin obezitatea lui, cum şi-l aminteşte şi Iorgu Iordan în memoriile sale.”
Numit director al liceului din Tecuci în anul 1916, va renunţa la funcţie după un an, întrucât în 1917 Tecuciul s-a aflat pe linia frontului, sub potopul bombardamentelor. ,,Întregul Tecuci era supraaglomerat de barăci şi chesoane militare, de cazarme, manutanţe şi spitale improvizate. Dinspre Mărăşeşti, brandurile răscoleau măruntaiele pământului forând plăgi nevindecabile. Panica era generală, populaţia se refugia şi nervii slăbiţi ai distinsului director n-au rezistat. Cu nervii clătinaţi va mai trăi 6 ani, până în 1923. De aici încolo timpul a aşternut peste om şi peste operă straturi groase de uitare. Straturi grele şi nemuritoare.
Târziu, în 1967, Muzeul de artă din Constanţa a organizat o retrospectivă. Au fost expuse atunci 71 de lucrări, 39 de plastică şi 32 de grafică.
O adevărată uimire. Dar de atunci au trecut 58 de ani şi peste numele său s-a instalat aceeaşi tăcere nefirească. E un lucru constatat că nu prea ştim să ne preţuim valorile. Dimitrie Hârlescu este un caz. Mai sunt şi altele. Destule.
Opera sa este menţionată şi în lucrarea ,,Pictura Românească în imagini”. Despre opera sa, Dan Grigorescu afirma: ,,La Dimitrie Hârlescu scenele de gen au o gingaşă poezie intimă, susţinută de un regim cromatic plin de căldură, uneori, însă, caracterul personajelor e definit prin culoare, prin modul în care sunt conturate tonurile, reflex al expresionismului lui Pechstein pe care de bună seamă îl cunoscuse în timpul studiilor sale în Germania”.
Printre cele mai importante picturi amintim: ,,Magistratul”, ,,Argatul”, ,,Părăsitul”, ,,Interior”, ,,Damă în fotoliu”, ,,Bătrână cu nepoată”, ,,La malul mării”, ,,Pe laviţă”, ,,Micul ţăran”, ,,Balerina”, ,,Prizonieri”, ,,Jucătorul de maimuţe”, ,,Colţ de cafenea”, ,,Cântăreţi ambulanţi”, ,,Partida de şah”.
Din unele lucrări se degajă ,,un tragism lucid şi resemnat asumat asupra condiţiei sociale şi sufleteşti a personajelor, iar altele constituie tot atâtea ipostaze ale evaziunii spre abstract şi totul învăluit în aceiaşi culoare murdară, acelaşi laitmotiv al colbului provincial care patinează formele, chipurile şi nuanţele”.
Personajele sale sunt culese din toate mediile: copii şi bătrâni, scriitori, profesori, jurişti, ţărani etc. peste care strecoară ceva din nobleţea sufletului său, căci Dimitrie Hârlescu a fost înainte de toate un mare portretist.
Aşa cum sublinia Dan Grigorescu, ,,Dimitrie Hârlescu a fost un pictor care a izbutit să-şi menţină individualitatea în acea epocă a predominanţei esteticii post-grigoresciene.”
Prof. CONSTANTIN TÂRZIU
Comentarii