Ne vorbesc Părinţii Bisericii

În aceste note scurte nu am spus nimic în comparaţie cu mărimea şi importanţa ofrandei monahilor. Doar am atins în câteva mici puncte tema noastră, din pricina unor iresponsabili contemporani care nu pot să înţeleagă valoarea unor realităţi importante şi îi împiedică şi pe cei care vor să le înţeleagă. Căci nu toţi pot cuprinde cuvântul acesta, ci numai celor ce li s-a dat. Aceşti iresponsabili şi nepricepuţi, când sunt întrebaţi cine sunt monahii, răspund de obicei explicând îngust cele cu privire la „înclinaţie”, adică monahii sunt cei care simt o oarecare „înclinaţie”. Acesta se crede în general (în special dacă avem în vedere cuvântul Domnului nostru: Nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i se va da lui de la Tatăl Meu). Şi acum se pune problema: cui i se dă aceasta de la Tatăl? Este cunoscut faptul că Dumnezeu nu preferă niciodată pe cineva mai mult decât pe ceilalţi şi nu leapădă pe nimeni, cum adeseori se dă de înţeles prin sensul îngust al termenului de „înclinaţie”. Şi cuvântul „înclinaţie” este o expresie potrivită omului, cu un conţinut diferit. Însă printre însuşirile dumnezeieşti desăvârşite este şi cunoaşterea, potrivit căreia Dumnezeu cunoaşte toate mai înainte de a fi ele, după cum cunoaşte şi evoluţia ulterioară a fiecărei fiinţei până la împlinirea scopului final, a raţiunii ei de a fi, pentru care a fost menită de către El. La unele dintre fiinţele raţionale vede Dumnezeu că prisoseşte dispoziţia spre bine şi că preferă întoarcerea către El şi ascultarea, şi acestora le dă harul Lui şi le întăreşte să ducă la bun sfârşit scopul lor cel bun. Despre aceştia se spune că au „înclinaţie”, în opoziţie cu cei care nu fac alegerea aceasta. Problema este exact că nu este vorba despre nici o înclinaţie specială de la Dumnezeu, fiindcă aceasta ar fi o nedreptate, ca pe unii să-i facă să propăşească, iar pe alţii să-i ignore, lucru care nu se potriveşte cu dumnezeiasca desăvârşire. De aici tragem concluzia că cea mai înaltă alegere de către Dumnezeu depinde de dispoziţia omului, iar nu de vreo predestinare specială.

Porunca Domnului nostru să căutăm mai întâi Împărăţia Cerurilor, şi numai după aceea ceea ce ne preocupă, arată că grija noastră cea dintâi trebuie să fie sfinţirea. Pentru că, aici, ca Împărăţie a Cerurilor nu se înţelege odihna istorică a drepţilor prin naşterea din nou, ci harul Duhului Sfânt, care ne conduce la sfinţire şi care, după cum s-a mărturisit în altă parte, este voia lui Dumnezeu. Când întâlnim diferite greutăţi în drumul nostru spre această reuşită, Iisus ne îndeamnă să batem, să cerem, să căutăm şi numaidecât vom fi ascultaţi. Adaugă apoi că cele ce la noi par omeneşte cu neputinţă la Dumnezeu sunt cu putinţă, e de ajuns să preceadă dispoziţia noastră bună. Fiindcă aceste lucruri sunt cunoscute de toţi credincioşii, nu mă voi mai referi la porunca Domnului nostru de a nu ne descuraja când ne rugăm şi când cerem, fiindcă numaidecât vom fi auziţi.

Ce concluzie poate fi la tot ceea ce am notat până acum, decât că nu există o înclinaţie specială la cei iubitori de Dumnezeu, ci numai alegere bună din partea lor? Pe aceasta o şi încununează grabnic dumnezeiescul har, lăudând pururea partea cea bună, care niciodată nu se va lua de la cei ce o aleg.

(Gheron Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere, Editura Marii Mănăstiri Vatoped, Sfântul Munte, 1998, traducere de Laura Enache, în curs de publicare la Editura Doxologia)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI