Cu 6,04%

Judeţul Suceava, a cincea cea mai mare rată a şomajului din ţară

 > Totuşi, comparativ cu luna precedentă, indicatorul privind evoluţia şomajului a cunoscut o diminuare de 0,13 de puncte procentuale

 Suceava se numără, la nivel naţional, printre primele judeţe cu ratele cele mari ale ratei şomajului. Aceasta potrivit unei statistici a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), care arată că, la sfârşitul lunii aprilie 2024, rata naţională medie a şomajului a fost de 3,10%, mai mică cu 0,04 de puncte procentuale decât cea din luna precedentă, dar mai mare cu 0,25 de puncte procentuale faţă de aprilie 2023. În conformitate cu sursa citată, cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele Teleorman (8,65%), Vaslui (8,65%), Dolj (7,96), Mehedinţi (7,81%), Suceava (6,04%), Olt (5,55) şi Sălaj (5,54%).

Aflat pe poziţia cincea în acest clasament, cu 6,04%, judeţul Suceava are un total de 11.859 de şomeri, dintre care 2.836 indemnizaţi, iar 9.023 neindemnizaţi. Totuşi, comparativ cu 31 martie 2024, rata suceveană a şomajului a cunoscut o diminuare de 0,13 de puncte procentuale.

Conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, nivelul minim al ratei şomajului în luna aprilie, cel de 0,47%, s-a înregistrat în judeţul Ilfov. Ecartul dintre nivelul de maxim şi cel de minim al şomajului este de 8,18 puncte procentuale. De precizat este faptul că rata şomajului se determină ca raport între numărul şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi populaţia activă civilă, aceasta din urmă reprezentând oferta potenţială de forţă de muncă. În şomaj de lungă durată se află persoana care este şomer pe o perioadă mai mare de 12 luni, în cazul persoanelor cu vârsta de minimum 25 de ani, şi de peste 6 luni, în cazul persoanelor cu vârstă între 16 ani 25 de ani. În totalul şomerilor înregistraţi intră atât şomerii indemnizaţi, cât şi cei neindemnizaţi.

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI