Lingvistul Stalin (VI)

Partidul e-n toate… – a glăsuit cândva un vers celebru de preamărire a organizaţiei politice a clasei muncitoare văzute ca o divinitate panteistă în orice prezentă şi fără de care nimic nu se întâmplă. El a devenit apoi, în rostirea cârcotaşă, persiflant din encomiastic – greu de ştiut cât de repede, însă cert pe drept cuvânt. Nu pentru că partidul nu s-ar fi aflat într-adevăr în toate, ba cu asupră de măsură încă, ci pentru că n-a fost, nici vorbă, infailibil, iar facerile lui, nici ele.

Un fel de preambul românesc – deopotrivă curios şi interesant – al poveştii despre lingvistul Stalin ar fi de evocat ca probă. E drept că prin acţiunea pripită şi neîndestulător însoţită de priceperea lucrului, cazul ar putea trece uşor drept unul grăitor pentru un spectru mai larg al politicului, pentru că are mereu o răspândire mai largă decât s-ar cuveni arogarea de către omul de partid a însuşirii de a şti, a putea şi a face orice. De unde o parte însemnată a răului democratic.

Iată faptele însă. În deschiderea sesiunii speciale din iulie 1951 a Academiei R.P.R. – dedicată dezbaterii ideilor în materie de limbă exprimate de Stalin în vara anului anterior şi, în legătură cu acestea, discutării situaţiei lingvisticii româneşti –, preşedintele forului academic, biologul Traian Săvulescu spunea: Lingviştii noştri au avut însă şi un mare noroc: norocul că, deşi îşi făcuseră bagajele, nu s-au urcat în trenul lui Marr şi când erau gata să se urce în trenul lui Marr, trenul a deraiat, iar lingviştii noştri au rămas pe peron cu bagajele făcute, cu Marr tradus, gata, gata să intre şi ei pe această linie. Puţin, puţin, i-a atins scara vagonului pe unii. Dacă nu li se poate aduce această învinuire de marxism [n.n. – A.B.: denaturat, vulgarizat], deoarece nu l-au practicat, ei au avut însă un bagaj idealist saussuranist şi structuralist de care am pomenit mai sus.

Ei, lingviştii români, deci, îşi aveau vinovăţiile lor – numeroase, mari, grele –, dar n-o aveau şi pe aceea de a fi fost marrişti. N-ar fi apucat, în viziunea preşedintelui Academiei, pentru că, altfel, ahtiaţi după şcoli de gândire străine, să trateze probleme străine şi să scrie în limbi străine, adevărat că occidentale, dar nu numai, adică dispreţuitori de limbă naţională, cosmopoliţi, fuseseră şi erau încă. La apariţia în 1950 a primului număr al publicaţiei de specialitate Studii şi Cercetări Lingvistice (Organ al Institutului de Lingvistică al Academiei Republicii Populare Române), avându-i în comitetul de redacţie pe Iorgu Iordan, Emil Petrovici, Al. Graur, Al Rosetti, mari lingvişti români şi, pentru decor, acad. Barbu Lăzăreau), într-un Cuvânt înainte redacţional se recunoştea spăşit şi cu vorbele autocriticii de partid: Lingvistica pe care am făcut-o cu toţii până nu de mult a fost stăpânită de cosmopolitism şi formalism, defectele organice ale lingvisticii burgheze de oricând şi oriunde. Izvorul lor este concepţia idealistă despre societate şi despre toate aspectele vieţii colective, în primul rând despre cele intelectuale, printre care locul de frunte îl ocupă limbajul uman. Cosmopolitismul şi formalismul sunt, în esenţa lor, identice, căci reprezintă două feţe, aparent deosebite, ale aceluiaşi fenomen, pe care-l putem defini, scurt, ca o rupere de viaţa reală: cosmopolitul se rupe de realitatea vie a propriei sale naţiuni, formalistul se rupe de realitatea palpabilă, materială a activităţii omeneşti în general. Cosmopolitism nu însemnează, cum mai cred mulţi, numai folosirea unei limbi străine în lucrări ştiinţifice, deci dispreţ pentru limba naţională, ci şi ploconire faţă de Apus, adică neîncredere în forţele propriului popor. Şi vine angajamentul – relativ pe aceeaşi limbă: Noi lingviştii încercăm, pe cât putem, să umplem această lacună. Prin organizarea şedinţelor de referate şi comunicări în subsecţiunea filologică a Institutului de Studii Româno-Sovietic, precum şi prin studiu individual, am început să ne familiarizăm cu lingvistica sovietică. Dar este numai un început, care trebuie continuat şi pe care ne luăm angajamentul a-l continua, cu convingerea fermă că numai de la însuşirea doctrinei şi metodei lingviştilor sovietici poate veni scoaterea lingvisticii româneşti din marasmul formalismului şi al idealismului. Ei acceptă, bineînţeles, opinia Academiei R.P.R., anume că cea mai gravă lacună a studiilor elaborate de oamenii de ştiinţă români este ignorarea marii şi decisivei contribuţii a savanţilor sovietici în toate ramurile de activitate ştiinţifică.

Rădăcina lucrurilor e de căutat în întâmplări din 1949, când Stalin încă nu devenise lingvist, dar preocupări în orizont ideologic şi politic legate de limbă şi de cercetarea lingvistică existau în România. Domeniul făcuse obiectul unei analize ale cărei concluzii fuseseră publicate într-un număr de la începutul lui 1949 al Luptei de clasă (Organ teoretic şi politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român). Se spunea acolo: Sarcina fundamentală ce trebuie să şi-o fixeze oamenii de ştiinţă ai Republicii noastre pentru a putea asigura noul conţinut socialist pe care trebuie să-l dobândească ştiinţa din ţara noastră constă în însuşirea temeinică a concepţiei despre lume a partidului marxist-leninist: materialismul dialectic şi materialismul istoric, pentru a putea aplica această concepţie – singura justă – la studiul realităţilor din ţara noastră, pentru a putea lega teoria cu practica, cerută de construirea socialismului în ţara noastră. O altă latură a acestei sarcini fundamentale este studierea şi aprofundarea ştiinţei celei mai înaintate a secolului nostru – ştiinţa sovietică – a metodelor ei de lucru, a uriaşei ei experienţe şi a ultimelor ei date. În unele ramuri ştiinţifice, constata Lupta de clasă, se fac sforţări, dar există şi oameni de ştiinţă rămaşi pe vechile lor poziţii, prizonieri ai vechilor lor preocupări, probleme şi metode, care vegetează într-un dogmatism idealist, antiştiinţific, reacţionar, produs al influenţei ideologiei imperialiste, produs al putrezirii şi decadenţei culturii burgheze, dogmatism care frânează conştient progresul gândirii ştiinţifice. Exemplificarea se făcea cu publicaţia Bulletin linguistique – scos în franţuzeşte, potrivit vechii tradiţii feudale şi apoi burghezo-moşiereşti, care desconsidera limba naţională, care nu credea posibilă ştiinţa şi filosofia decât în unele limbi «alese» – moarte sau moderne –, dar deopotrivă de străine poporului muncitor. Revista urma să dispară pentru a se pune stavilă reacţiunii: Ideologia antinaţională a cosmopolitismului a dominat şi în ştiinţa ţării noastre vreme de decenii. Până astăzi, cu toate marile realizări ale revoluţiei noastre culturale, cosmopolitismul domină încă conştiinţa unei părţi din intelectualitatea ţării noastre. El se manifestă prin cele mai variate forme ale dependenţei spirituale faţă de cultura burgheză din Apus, prin admiraţia necritică şi prostească pentru produsele literaturii, artei, ştiinţei şi tehnicii occidentale, prin mentalitatea de rob pe care lacheii culturali ai defunctelor guverne burghezo-moşiereşti o cultivau cu grijă în conştiinţa oamenilor cu ajutorul şcoalei, presei, bisericii.

Mai departe, citabil pentru evocarea limbajului: Una din gravele lipsuri ale «Buletinului» şi ale specialiştilor care-i scriu este ignorarea, nu relativă, ci totală, a lingvisticii sovietice. Au trecut 4 ani şi jumătate de la eliberarea ţării noastre de către Armata Uniunii Sovietice. Deşi redactorii revistei au fost conducătorii unor mari edituri [n.n. – A.B.: primul vizat este Al. Rosetti], nu s-au gândit să publice în româneşte lucrările fundamentale ale lingvisticii sovietice, cu toate că au avut posibilitatea s-o facă. (…) Şi deşi printre colaboratorii «Buletinului» sunt şi cunoscători ai limbii ruse [n.n. – A.B.: Iorgu Iordan fusese ambasador la Moscova], lingvistica sovietică – cea mai avansată din lume – este voit ignorată. In această privinţă este edificator «Index»-ul de nume proprii folosite în ultimele tomuri ale «Buletinului». Pe lângă numele clasicilor lingvisticii burgheze, găsim acolo zeci de nume de lingvişti dintre cei mai obscuri şi obscurantişti din ţările capitaliste, pe care colaboratorii «Buletinului» îi citează şi-i comentează. Găsim şi numele lingviştilor ruşi-albi Trubetzkoy şi Jakobson. Găsim şi numele colaboraţioniştilor francezi Gide şi Céline, ale filologilor legionari Puşcariu, Găzdaru şi Şandru şi ale huliganilor Brătescu-Voineşti şi Caracostea. Nu lipseşte nici Gamillscheg, gauleiterul hitlerist al lingvisticii române, nici August Scriban, autorul dicţionarului antisemit al limbii române, nici agentul antisovietic profesionist N. P. Smochină, nici ridicolul George Pascu. Nu lipseşte nici lingvistul american Carnap, părinte-le idealismului semantic, expresie tipică a «culturii» inumane şi putrede a oligarhiei financiare din America. Adevărată «sfântă alianţă» a lingvisticii reacţionare!

Şi partidul care e-n toate aduce pe tort cireaşa: Colaboratorii «Buletinului» ignorează voit opera ştiinţifică a ilustrului lingvist sovietic N. I. Marr, care a studiat problemele limbii în lumina materialismului istoric, ca şi pe aceea a academicianului I. I. Meşcianinov, Erou al Muncii Socialiste, laureat al Premiului Stalin, care a continuat şi desvoltat cu succes rodnica teorie iafetică a lui Marr…

Drept urmare, dă asigurări Ion Coteanu într-un articol despre transformările care au urmat în comunitatea lingviştilor români, după apariţia şi discutarea articolului din Lupta de clasă, s-a simţit o înviorare în comunicările făcute la Societate şi o întărire a spiritului critic, ca urmare a faptului că a început să se dea atenţia cuvenită studierii teoriei sovietice a limbii.

AUREL BUZINCU 

 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI