Capcana salariului minim

> Valentin Ioan ADOMNICĂI

De pe 1 iulie 2024, salariul minim pe economie ajunge la 3.700 de lei pe lună. Creşterea este de 400 de lei, aceasta fiind, procentual, cea mai mare din ultimii 20 de ani. Însă, este vorba doar despre brut, majorarea efectivă fiind de numai 284 de lei, respectiv de la 2.079 de lei la 2.363 de lei. Ca de obicei, patronatele s-au pus contra, reclamând că povara financiară este mai împovărătoare pe zi ce trece. Angajatorii sunt nemulţumiţi că, simultan, se vor gonfla numeroasele contribuţii, aşa că vor fi nevoiţi să dea oameni afară. Paradoxal, tot aceştia se lamentează că nu găsesc forţă de muncă, obligaţi fiind să „importe” muncitori de peste graniţă. Este de neînţeles cum pentru străini se găsesc mai mulţi bani de salarii, pe deasupra şi de masă şi cazare. Cum nu este de mirare că şi ai noştri, calificaţi, ţinuţi la minimul pe economie, iau drumul statelor UE. Dimensiunile sărăciei sunt impresionante, premierul Marcel Ciolacu anunţând că de măsura guvernamentală se vor bucura 1,8 milioane de salariaţi. Este la mintea cocoşului că forţa de muncă neplătită pică prost tocmai angajatorilor „strânşi la pungă”. Ei nu pricep că o mărire de salarii le va permite – inclusiv propriilor lucrători – să-şi deschidă mai uşor portofelele… Să cumpere produse şi să apeleze la servicii diverse, dând fiecărui ofertant şansa de a-şi perpetua mica afacere. Mai mult, nerezistând tentaţiei de a majora preţurile şi de a profita imediat, agenţii economici îşi întind singuri capcana. Cu toate că noul salariu minim va fi încasat abia din august, scumpirile vor exploda încă de astăzi. Efectul: cumpărătorii vor deveni tot mai strâmtoraţi financiar, iar comercianţii se vor plânge că nu au cui să-şi vândă marfa.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI