Nataţie

Speranţe mari pentru sportivii români înaintea Campionatelor Europene

> Din lotul României face parte şi fălticeneanca Aissia Prisecariu

 România va fi reprezentată de 11 sportivi, şapte înotători, în frunte cu David Popovici, dublu campion european la 100 şi 200 m liber, şi patru săritori, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad (10-23 iunie), ultima mare competiţie înainte de JO 2024.

În probele de înot, prevăzute între 17 şi 23 iunie, vor concura David Popovici (100 m liber, 200 m liber, ştafeta de 4×100 m), Patrick Sebastian Dinu (50 m liber, 100 m liber, ştafeta de 4×100 m liber), Mihai Gergely (50 m fluture, 100 m fluture, 200 m liber, ştafeta de 4×100 m liber), George Raţiu (50 m fluture, 50 m liber, 100 m liber, ştafeta de 4×100 m liber), Richard Alexandru Szilagyi (50 m fluture, 50 m liber, 100 m liber, ştafeta 4×100 m liber), Denis Laurean Popescu (50 m fluture, 100 m fluture, 50 m spate, 100 m spate) şi Aissia Prisecariu (200 m spate).

David Popovici, care îşi va apăra titlurile europene cucerite la Roma în 2022, va intra în concurs pe 18 iunie, la 100 m liber, când au loc serii şi semifinale. Finala este prevăzută pe 19 iunie. Seriile şi semifinalele la 200 m liber sunt programate pe 20 iunie, iar finala pe 21 iunie.

La sărituri, cu probe prevăzute între 17 şi 23 iunie, îi vom avea ca reprezentanţi pe Ioana Cârcu (platformă, platformă sincron), Amelie Forster (trambulină 1 m, 3 m, sincron mixt la trambulina de 3 m, platformă sincron), Angelica Muscalu (platformă, platformă sincron) şi Alexandru Avasiloae (trambulină 1 m, 3 m, sincron mixt 3 m).

Europenele de la Belgrad reprezintă o ultimă şansă pentru sportivi de a obţine baremurile pentru JO 2024, perioada de calificare pentru înot fiind 23 iunie, ultima zi a competiţiei continentale din Serbia.

La Europenele 2022 de la Roma, România a obţinut două medalii de aur, ambele prin David Popovici la 100 m şi 200 m liber.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI