Cu Ferrari la psiholog

De data asta nu va fi vorba de politică, dragii mei cititori, ci despre oameni ca noi: în drumeţiile mele matinale cu Chiţi-Chiţi, mă văd nevoit să părăsesc trotuarul din cauza unui Ferrari uriaş (pentru a nu cădea năpasta asupra cuiva uşor de găsit, marca maşinii a fost aleasă la întâmplare!) care nu încăpuse în parcarea din faţa blocului, dar ocupase tot trotuarul de vizavi. Un Ferrari în faţa unui bloc din prefabricate ca în toate cartierele muncitoreşti, cărora unii elitişti le-ar zice lumpenproletare? Ei, bine, da, iar curiozitatea mă mână să mă uit la număr, poate va fi fiind vreun musafir bogat de prin Monaco ori Coasta de Azur. Nici vorbă, acesta arăta localitatea noastră, aşa că o întreb pe o doamnă nevoită şi ea să ocolească bolidul cu sacoşele încărcate a cui e „minunea“ pe 4 roţi: aparţine unui vecin harnic, unei familii cu trei copii, toţi şcolari şi cuminţi. Aşadar un Ferrari fără loc de parcare, fără garaj: e firesc, toate garajele noastre vin dinainte de 1989 când erau numai Dacii, când toţi eram egali, iar Ferrari e mult prea lat şi lung.

De obicei, astfel de maşini scumpe aparţin celebrităţilor pline de bani: managerilor de succes (rapid) şi mai ales amantelor lor tinere şi frumoase, apoi în ordine, câtorva copii de bani gata, ca să aibă bieţii de ei cu ce merge la şcoală, iar nu în cele din urmă unor manelişti şi interlopi. Numai ei întorc banii de la fraieri cu lopata sub nasul justiţiarilor noştri care nu văd, nu aud, nu ştiu nimic…

Situaţia mă intrigă din alt motiv decât invidia. (La etatea mea, numai invidia îmi mai lipseşte, în rest, le am pe toate). Mă intrigă fiindcă proprietarul locuieşte totuşi într-un bloc de prefabricate cu două camere, dar cu 3 copii şi nu pricep cum reuşeşte mama să le asigure tuturor un spaţiu de învăţătură şi de joacă. Acum aţi înţeles. Fireşte, Ferrari-ul ar putea fi un cadou, o moştenire, un chilipir, dar în caz că nu le-a picat din cer, varianta cea mai plauzibilă, nu mai bine se organizau altfel şi cu banii respectivi îşi îmbunătăţeau condiţiile locative ca micuţilor să nu le lipsească nimic?

S-ar putea să greşesc şi să le placă situaţia actuală. Numai că privind în jur văd şi alte situaţii la fel de intrigante, cam de acelaşi tip: la câteva case distanţă, un vecin şi-a clădit o vilă foarte arătoasă cu o mulţime de camere, deşi familia n-are copii, nici bunici. Sau alta: în oraşul nostru sunt planificate un stadion nou şi o sală de sport modernă de câteva zeci de milioane de euro, dar sportul sucevean a pierit de mult. Fotbalul a intrat în comă pe mâna unor şmecheri care nu ştiu să crească talente, să le formeze; volei – pauză, baschet – ioc, handbal – la fel, tenis, nici atât… Altădată eram în campionate naţionale, iar acum se burică vreo câţiva lăudăroşi ca să mai scoată, să mai ciupească ceva bani de pe ici, pe colo, iar rezultate – pauză. Mi-e şi ruşine când trec pe lângă stadionul actual, oameni buni!

Câteva şcoli din municipiu, deşi aveau termopane şi au fost reparate capital cu câţiva ani în urmă, acum le aruncă pe acelea abia puse, schimbă nu numai termopane, ci şi acoperişuri şi celelalte, ca şi cum au găsit la gunoi câteva milioane bune cu care nu aveau ce face. În timp ce bibliotecile, nu doar cele şcolare, nu au mai primit nicio carte de când hăul, nicio actualizare, un scanner inteligent, un soft, ceva ca elevii, cititorii dornici să le poată accesa de acasă, aşa cum se întâmplă în ţările emancipate.

Ceea ce se întâmplă şi la guvern: orice mărire de pensii şi salarii mici se propagă şi la pensiile şi salariile nesimţite de câteva zeci de mii de euro, iar acolo creşterea e de câteva sute de ori mai mare. Să nu o iei razna? Nici n-are rost să ne mai întrebăm de ce pe românii plecaţi la studii ori la lucru în Occident nu-i trage aţa spre plaiul natal. Acolo guvernele au competenţe salariale limitate, rolul lor fiind să stabilească taxe şi impozite şi să le încaseze.

Aşadar, se pare că prezenţa Ferrari-ului într-un cartier lumpenproletar e un simptom psihologic, de nu cumva psihiatric, care exprimă o stare de spirit, rămăşiţă a unui mod autarhic de gândire şi de trai, chiar dacă de la revoluţie au trecut mai bine de trei decenii!

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI