Ars amandi

Prietenul la nevoie se cunoaşte…

Bacşiş. „Regula generală spune că valoarea bacşişului trebuie să fie de 10% din nota de plată. În multe ţări, acest procent este deja inclus şi se regăseşte în suma totală de plată pe bon. Dar, în România, bacşişul rămâne deocamdată la bunul plac al clientului. În localurile foarte modeste, spre exemplu cele cu autoservire, se poate lăsa un bacşiş de numai 5%. Iată care sunt obiceiurile de a da bacşiş în diverse zone ale lumii. Grecia: 10% – 15% din nota de plată, în funcţie de local. Italia: 10% din nota de plată. Spania: aproximativ 1 euro în cafenele, până la 10 – 15% în celelalte localuri. SUA şi Canada: 15 – 20% este bacşişul obişnuit, sub 10% este considerat jignitor. Marea Britanie: dacă bacşişul nu este inclus, se lasă între 10 şi 15% din nota de plată. Germania şi Franţa: în multe localuri, serviciile sunt deja incluse în nota de plată, dar se lasă totuşi un bacşiş între 15 – 17% din nota de plată.” (unica.ro).

Economie. Soţul pleacă în deplasare. Luându-şi la revedere de la soţie, primeşte ultimele sfaturi pentru drum: – Şi, te rog, nu cheltui banii pe lucruri pe care le poţi avea gratis acasă.

Garaj. Fata vine la tatăl ei: – Tată, putem, eu şi prietenul meu, să folosim maşina? – Da, dar nu are benzină! – Nu-i nimic. Şi aşa nu ieşim din garaj!

Imaginaţie. Iubirea este cea care stimulează imaginaţia. Care, la rândul ei, stimulează şi întreţine iubire…

Imposibil.1. Spun unii că e mai bine să faci dragoste decât război, dar dacă aveţi chef de amândouă, căsătoriţi-vă! (Jerry Seinfeld). 2. E imposibil să ghiceşti câţi bani are de gând să cheltuie o femeie. (Albert Willemetz).

Inspiraţie. Proprietarul unui han din împrejurimile Parisului servi un ou regelui Ludovic al XV-lea, în timpul unei călătorii a suveranului, şi îi ceru în schimb un napoleon. Ludovic al XV-lea se execută şi zise zâmbind: – Se vede că ouăle sunt foarte rare aici. – O, nu!, Sire, răspunse hangiul, ouăle nu sunt rare, ci regii.

Mirodenii. „Cea mai importantă contribuţie la bunăstarea olandezilor venea din Insulele Mirodeniilor, azi Indonezia. Nu e de mirare că olandezii au înfiinţat Compania Olandeză a Indiilor de Est în 1602, la doar doi ani după Compania Britanică a Indiilor de Est, având, practic, acelaşi scop: comerţul cu mirodenii. Compania olandeză devine repede un adevărat stat în stat. Bătea monedă, încheia tratate internaţionale şi conducea o armată proprie. La scurt timp după înfiinţare, compania rupe monopolul portughez, care dura de aproape un secol, asupra unui condiment extrem de valoros, nucşoara, un condiment care se găsea doar pe trei mici insule indoneziene. Valoarea sa a crescut şi mai mult atunci când medicii vremii au recomandat nucşoara ca unic tratament pentru ciumă. Cum ciuma bubonică tocmai lovise Europa, este uşor de înţeles modul în care preţurile au explodat literalmente. Anglia nu voia sa îi lase să scape o asemenea ocazie, dar confruntarea cu Olanda părea una costisitoare, aşa că navigatorii britanici au ales o altă cale. Rămânea astfel o singură soluţie: războiul! În confruntarea dintre Anglia şi Olanda, olandezii au ieşit învingători. Astfel că au luat partea leului, ceea ce atunci părea bucata cea mai bună a afacerii, insulele cu nucşoară. Pentru a nu îşi umili prea mult adversarii, şi sperând într-o colaborare viitoare, olandezii au ales să cedeze o colonie americană fără de valoare, New Amsterdam, către învinşi. Iar englezii, pentru a păstra o fărâmă de orgoliu, i-au schimbat numele. I-au spus simplu: New York.”.

Prejudecăţi. „Plăcintele «poale-n brâu» provin, de fapt, dinspre romani, ce le-au preluat de la greci şi le-au adus şi pe teritoriu românesc. La bază erau plăcinte cu carne. Strămoşii noştri le-au transformat în desert festiv, punând în ele brânză dulce şi stafide. Le serveau la petreceri şi le-au denumit «poale-n brâu», deoarece la acele petreceri la care erau servite se dansa mult, iar femeile îşi strângeau poalele sub centură ca să nu le deranjeze la dans. Zacusca provine, de fapt, de la slavi, unde înseamnă şi azi «aperitiv» (corect, fraţii moldoveni numesc «zacuscă» nu doar preparatul din cămara noastră, ci orice gustare, aperitiv – n.a.). Era numele generic oferit mai multor mâncăruri, dar şi unei fierturi de ierburi şi ulei. Mai târziu aceasta se transformă într-un amestec de legume fierte în ulei. Mult mai târziu, zacusca se transformă în ceva asemănător cu ce mâncăm noi azi sub această denumire. Slavii au contribuit şi la dezvoltarea borşului în gastronomia românească. Borşul era o fiertură lichidă de legume. Mai mult de 1.000 de ani s-a mâncat borş şi abia apoi a apărut ciorba, fel mai elaborat de amestec lichid de legume şi carne. Primele restaurante deschise pe teritoriu românesc au apărut în 1821, atunci când bucătarii francezi, germani, austrieci şi elveţieni au ajuns în Principatele Române.” (Veronica Ilieş).

Presimţire. Un evreu primeşte ca împrumut de la cel mai bun prieten 10.000 de euro. Emoţionat şi plin de lacrimi, îl îmbrăţişează – moment în care celălalt, surprins, întreabă: – Dar ce ai, mă? De ce trebuie să boceşti? Şi tu m-ai ajutat pe mine, când am avut nevoie. Vorba aceea: „prietenul la nevoie se cunoaşte…” – Nu ştiu, frate! Da’ am un sentiment ca şi cum ar fi ultima dată când ne mai vedem…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI