Pensionarii vor beneficia, în continuare, de abonamente gratuite pe mijloacele de transport electrice ale TPL

Atât pensionarii, cât şi elevii, din municipiul Suceava vor beneficia, în continuare, de gratuitate la transportul public de persoane cu autobuzele şi microbuzele electrice ale societăţii comerciale TPL. Aşa a dat asigurări ieri, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Lucian Harşovschi, după ce „în ultima perioadă, multe persoane au întrebat dacă gratuitatea abonamentelor pentru pensionari încetează”. Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local, începând cu 1 octombrie 2023, pensionarii cu domiciliul în municipiul Suceava beneficiază de gratuitate la abonamentul lunar nominal pentru transportul public local. Acordarea gratuităţii se face la cele patru puncte fixe de distribuire din Obcini, Centru, Orizont şi Gară, „prin încărcarea unui card de transport personalizat şi netransmisibil”. Astfel, în trimestru al treilea al anului 2023, la reducerea de 50% pentru pensionari, în reşedinţa de judeţ s-au eliberat 9.443 de abonamente, din bugetul local fiind suportată suma de 354.112,5 de lei. Din trimestrul al patrulea al anului trecut, cel dintâi de aplicare a gratuităţii de 100%, au fost eliberate 34.332 de abonamente, Primăria achitând către TPL suma de 2,57 de milioane de lei. Viceprimarul Lucian Harşovschi mai informează că, începând cu luna februarie 2024, preţul unui abonament pentru pensionari – valoare suportată din bugetul municipiului – a scăzut de la 75 de lei la 30 de lei. În aceste condiţii, în lunile februarie, martie şi aprilie 2024 s-au distribuit 36.092 de abonamente, Primăria plătind TPL 1,08 de milioane de lei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI