Volum comemorativ dedicat Părintelui Iachint Unciuleac – lansat de Grupul vocal-tradiţional „Ai lui Ştefan, noi oşteni”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, în după-amiaza zilei de joi, 23 mai 2024, Mănăstirea Putna a fost gazda unui nou eveniment deosebit, Forumul regional al tinerilor mărturisitori de Hristos din Grupul vocal-tradiţional „Ai lui Ştefan, noi oşteni”, manifestare în cadrul căreia, alături de celebrarea a 14 ani de activitate rodnică a grupului, a avut loc omagierea celui care a fost stareţ al aşezământului monahal, arhim. Iachint Unciuleac, prin lansarea volumului „Aşa era Părintele Iachint, mărturii şi evocări”.

După ce membrii Grupului vocal-tradiţional „Ai lui Ştefan, noi oşteni” şi invitaţii speciali ai acestui eveniment, între care doamna Adriana Ene, realizatoare Trinitas TV şi Radio Trinitas, şi prof. Daniela Ceredeev, inspector pentru disciplina religie, au fost întâmpinaţi de stareţul mănăstirii, arhim. Melchisedec Velnic, sub streaşina ctitoriei muşatine, au fost depuse flori la mormântul Măriei Sale, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, tinerii intonând cu emoţie şi bucurie troparulApărătorului neînfricat al credinţei şi patriei străbune.

La Centrul Cultural „Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul” a urmat apoi întâlnirea metodico-educaţională şi culturală a Cercului profesorilor de religie din zona Rădăuţi, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Mănăstirea Putna, Forumul regional al tinerilor mărturisitori de Hristos.

După intonarea salutului pascal, Hristos a înviat, a urmat cuvântul de bun venit al prof. Vasile Schipor, coordonator al Grupului vocal-tradiţional „Ai lui Ştefan, noi oşteni” şi cadru didactic la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus. Acesta a punctat faptul că sărbătorirea celor 14 ani de activitate a corului în care au activat 637 de tineri merită să înceapă cu o călătorie în timp prin vizionarea unui film retrospectiv, cu accent pe fotografii şi pe călătoria oştenilor prin timp şi prin lume, pentru a retrăi emoţii şi amintiri şi pentru a rememora reuşite şi experienţe de învăţare dragi, oameni care au marcat evoluţia grupului.

Doamna Adriana Ene, realizatoare Trinitas TV şi Radio Trinitas, care a sprijinit activitatea „oştenilor”, i-a invitat în emisiuni, a crezut în talentul, dedicarea, munca şi angajamentul lor de mărturisire, a fost cea care a moderat următorul moment, focus-grupul „Actul cultural ca mărturisire de credinţă”, participanţi fiind mai multe generaţii de tineri care au fost membri ai Grupului vocal-tradiţional „Ai lui Ştefan, noi oşteni”, îmbrăcaţi în frumosul port popular specific locului, şi membri ai Cercului profesorilor de religie din zona Rădăuţi.

Dialogul între dascăli şi elevi a avut ca punct de pornire fragmente din decalogurile adresate copiilor şi tinerilor, alcătuite de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, precum: Decalogul copilului, Decalogul elevului, Decalogul olimpicului, Decalogul „Tinere, ţie îţi zic!”. În cadrul discuţiei, la care au participat şi stareţul arhim. Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, arhim. Dosoftei Dijmărescu, exarh cultural, şi prof. Angelica Chachula, director al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, a fost adus în atenţie felul în care activitatea artistică şi cea culturală împlinesc voia lui Dumnezeu. Tinerii au vorbit despre oamenii importanţi care le-au marcat existenţa şi despre valorile grupului şi ale Ortodoxiei, dar şi despre prietenie, profesorii punctând o parte dintre provocările societăţii contemporane. Nu în ultimul rând, au fost împărtăşite o parte dintre proiectele de viitor ale „oştenilor”.

A urmat lansarea volumului comemorativ dedicat părintelui Iachint Unciuleac, stareţul de odinioară al Mănăstirii Putna, realizat de membrii grupului vocal-tradiţional bucovinean, anul acesta împlinindu-se un secol de la naşterea mult iubitului duhovnic al Bucovinei. A luat apoi cuvântul coordonatoarea volumului, prof. Daniela Ceredeev, inspector şcolar, ca cea care l-a şi cunoscut personal pe acest „stareţ simbol”, al 79-lea al Mănăstirii Putna. Cei prezenţi la eveniment au împărtăşit apoi amintiri de suflet despre părintele Iachint, „aşezat în scaunul de rugăciune, în cerdacul chiliei sale, cu privirea supusă unui capăt de Cer, pe care l-a ştiut izbăvitor şi l-a aşteptat răbdător viaţa toată”.

Oferirea distincţiei Ordinul „Muşatinii” Grupului vocal-tradiţional „Ai lui Ştefan, noi oşteni”, din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, a fost un alt moment deosebit al zilei. Arhim. Dosoftei Dijmărescu a dat citire gramatei Arhiepiscopale, iar arhim. Melchisedec Velnic a înmânat distincţia de vrednicie, pentru strădania în slujirea semenilor, „urmând (astfel) domnilor Moldovei şi altor vrednici ctitori de ţară şi neam”.

În semn de recunoştinţă pentru tot sprijinul oferit de-a lungul timpului, prof. Vasile Schipor a oferit, din partea tinerilor, Diplome de onoare şi flori invitaţilor speciali ai acestui eveniment, iar în încheiere Grupul vocal-tradiţional „Ai lui Ştefan, noi oşteni” a interpretat cântecele „Avem un grai şi o ţară”, „Imnul ITO” şi „Românie, mândru plai”.

Întâlnirea a fost transmisă în direct pe pagina oficială a Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor de către Sectorul Media şi Comunicare al Centrului Eparhial şi poate fi urmărită accesând link-ul următor: „Lansarea volumului „Aşa era părintele Iachint Unciuleac, stareţul de odinioară al Putnei”.

IRINA URSACHI

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI