Biruiţi răul prin Bine!

Municipiul Suceava are peste 100 de mii de locuitori. Nu toţi sunt copii, nu toţi sunt tineri, cum nu toţi sunt persoane vârstnice, dar cu toţii trăiesc în acest oraş şi noi trebuie să gândim proiecte pentru toţi, pentru necesităţile fiecăruia în parte.

Pentru că ne dorim un oraş pentru toţi, sigur că vom continua să ne ocupăm de străzi şi de „utilităţi”, dar ne gândim şi la timpul liber al sucevenilor şi avem în plan proiecte în acest sens, iar printre ele se numără un aquapark.

Proiectul va fi depus pentru finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional, prioritatea 7 – O regiune atractivă.

 Aquaparkul va fi realizat pe o suprafaţă de 3,5 hectare şi va avea o clădire principală care va cuprinde: ansamblu de bazine; piscine acoperite; tobogane pe categorii de vârstă; grupuri sanitare; spaţii comerciale, birouri şi spaţii administrative; vestiare şi case de bilete; un ansamblu Wellness&SPA; un punct de prim ajutor.

Toate acestea pe o suprafaţă de 10.000 mp.

Pe diferenţa de 25.000 mp vor fi amenajate: piscine exterioare; tobogane exterioare independente; plajă exterioară; bază observare pentru post salvamar; duşuri; grupuri sanitare; spaţii tehnice; locuri de parcare.

De asemenea, proiectul prevede o grădină urbană şi acces liber cu alei, pergole şi zone de loisir.

Avem deja paşi făcuţi în acest sens, colegii mei pregătesc documentaţia, iar în momentul în care linia de finanţare va fi deschisă, vom fi pregătiţi să depunem primii proiectul.

Mai sunt 14 zile până la alegeri, iar ceea ce voi continua să fac şi în aceste zile va fi să prezint proiectele bazate pe ceea ce îşi doresc sucevenii şi gândite pentru dezvoltarea acestui oraş. Mă voi focusa pe acest lucru, deşi poate contracandidaţii mei îşi doresc altceva prin ceea ce „împrăştie” în mediul online, prin diverse căi. Nu este campanie electorală ceea ce ei fac, ci doar nişte jocuri murdare.

Am încredere că sucevenii mă cunosc şi ştiu ce am realizat în tot acest timp, în limita atribuţiilor pe care le-am avut şi „trecând” peste acestea de multe ori, pentru că ştiu exact ce se poate face şi ştiu exact ce am de făcut.

Sunt sigur că împreună cu ei, după data de 9 iunie, vom reuşi să facem şi mai multe lucruri bune pentru acest oraş pe care îl numim acasă.

Biruiţi răul prin Bine! Cu Dumnezeu înainte şi alături de voi toţi.

LUCIAN HARŞOVSCHI

| Comandat de PNL Filiala Suceava, cod AEP 21240015, executat de CRAI NOU SA

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI