Prin proiectul Erasmus+ „Youth4Community – Tineret pentru comunitate” derulat de Asociaţia Rădăuţiul Civic

Tinerii din Rădăuţi învaţă despre democraţie la Bucureşti

Douăzeci de elevi de liceu din Rădăuţi au avut ocazia să viziteze instituţii-cheie ale statului român şi să participe la ateliere cu ONG-uri de renume din România.

Tinerii au vizitat Parlamentul României, Biroul Parlamentului European din România şi Casa Europa, unde au discutat despre democraţie, dreptul de vot şi importanţa participării civice. Vizita la Bucureşti a inclus şi participarea la ateliere susţinute de Raluca Boişteanu de la Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe) şi Ştefan Popa de la Expert Forum (EFOR), în care tinerii au învăţat despre puterea cetăţeanului, strategii de succes şi munca în echipă.

„Mulţi dintre noi, membrii Asociaţiei Rădăuţiul Civic, n-am avut o astfel de şansă atunci când eram elevi de liceu. Mă bucur nespus că aproape jumătate din grupul de 20 de participanţi a fost reprezentat de elevi din mediul rural şi că aceşti tineri vor vedea lumea cu alţi ochi în urma acestei experienţe. Educaţia civică trebuie să fie o preocupare reală pentru şcoală şi pentru societatea noastră” a declarat Luca Ciubotaru, preşedinte al Asociaţiei Rădăuţiul Civic.

Activităţile proiectului „Youth4Community – Tineret pentru comunitate” presupun ateliere lunare de organizare comunitară, educaţie civică, dar şi întâlniri cu aleşii locali. Este primul proiect al Asociaţiei Rădăuţiul Civic finanţat prin programul Erasmus+ şi care oferă tinerilor oportunitatea de a învăţa despre importanţa participării active în democraţia actuală. Proiectul este unul care vizează creşterea implicării civice a tinerilor, include activităţi care să sprijine înţelegerea de către tineri a democraţiei şi a societăţii în care trăim.

„Este interesant să îi vedem pe tineri cum evoluează pe parcursul activităţilor. La primul atelier erau foarte tăcuţi şi nu aveau cunoştinţe pe tema organizării comunitare, iar acum ştiu să îşi exprime clar punctul de vedere, poartă discuţii pe subiectele prezentate în ateliere, având un bagaj bogat de informaţii” a declarat Lena Anfimov, coordonatoarea proiectului.

Proiectul se derulează pe parcursul a 9 luni, până în noiembrie 2024. Tinerii vor învăţa să lucreze împreună şi să redacteze o listă de probleme şi priorităţi ale tinerilor, pe care o vor dezbate la întâlnirile cu autorităţile locale, iar în final vor construi o comunitate a tinerilor activi din oraş. Asociaţia Rădăuţiul Civic le va oferi instrumentele necesare pentru a învăţa cum să producă schimbări pozitive în jurul lor, în calitate de cetăţeni activi. Participarea este gratuită, costurile fiind acoperite de fondurile Erasmus. (LUCA CIUBOTARU, preşedintele Asociaţiei Rădăuţiul Civic) 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI