Fotbal, Liga a IV-a

Şoimii Gura Humorului a rămas lider

Şoimii Gura Humorului a rămas cu un avans de patru puncte în fruntea clasamentului Ligii a IV-a, după ce a câştigat pe stadionul Tineretului, în faţa celor de la Sporting Poieni Solca, cu scorul de 5-0, prin golurile marcate de Tunsu (2), Kuruc, Luchian şi Moloce.

În derbiul etapei, Juniorul Salcea s-a impus pe terenul de la LPS, în inferioritate numerică, după eliminarea portarului Băiceanu încă din minutul 7, în faţa campioanei en-titre Viitorul Liteni, cu 2-1, prin golurile înscrise de Vitu şi Zamă, după ce oaspeţii au deschis scorul prin Mitoşeriu.

Bradul Putna se menţine pe ultima treaptă a podiumului, câştigând în deplasarea de la Drăguşeni, cu scorul de 5-3, prin reuşitele semnate de C. Coroama (2), T. Rusu, Chirilescu şi L. Coroama.

Juniorul Suceava a reuşit scorul rundei, după ce a surclasat pe stadionul din Iţcani, formaţia Bucovina Dărmăneşti, cu 10-1, prin golurile marcate de Solovastru (4), Zaharie (3), Vaman (2) şi Ionescu.

Progresul Frătăuţii Vechi a bifat a zecea victorie stagională, 32, pe teren propriu, cu Şomuzul Preuteşti, la finalul unui meci în care gazdele au punctat prin Lelcu, Savu şi Ignătescu, în timp ce Rarăul Câmpulung nu s-a prezentat la Fântânele.

Rezultatele etapei a XXVI-a

Juniorul Suceava – Bucovina Dărmăneşti   10-1

Progresul Frătăuţii Vechi – Şomuzul Preuteşti      3-2

Moldova Drăguşeni – Bradul Putna             3-5

Juniorul Salcea – Viitorul Liteni                          2-1

Şoimii Gura Humorului – Sporting Poieni Solca    5-0

Recolta Fântânele – Rarău Câmpulung                 3-0

Bucovina II Rădăuţi – Forestierul Frumosu  0-3

Minerul Iacobeni a stat în această rundă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI